WWDC 2013: De ce va schimba Apple interfaţa de pe iPhone după 6 ani?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În stânga este actuala interfaţă de pe iPhone, în dreapta este cea care ar putea fi lansată azi.
În stânga este actuala interfaţă de pe iPhone, în dreapta este cea care ar putea fi lansată azi.

Apple susţine azi evenimentul WWDC 2013, cel mai important al anului pentru compania americană. Cele mai multe informaţii indică spre o schmbare a interfeţei. Schimbare să fie, dar de ce este atât de vehiculată şi de ce este necesară?

WWDC 2013 al Apple va începe în mai puţin de trei ore şi iOS 7, Mac OS X 10.9 şi noua abordare a companiei pentru viitorul an vor fi prezentate. iOS 7 se speculează că va fi cel mai schimbat, interfaţa o va imita pe cea de pe Android sau Windows Phone, adică va fi minimalistă, fără imitarea texturilor reale. De ce este necesară o astfel de schimbare?

În 2007, când a fost lansat primul iPhone, avea nevoie de o interfaţă în care oamenii să se regăsească, să ştie ce face aplicaţia aceea cu file cu date pe ea, să ştie ce face aplicaţia cu un grafic pe ea, adică ce fac toate programele de pe telefon fără să se simtă pierduţi. Astfel a apărut ideea de skeumorphism în iOS, adică reproducerea texturilor reale într-un mediu digital. Şi a fost perfect, până în urmă cu doi ani.

Odată cu Android 4.0, Google a arătat că designul minimalist e o idee bună. Grafică simplă, culori vii şi, per total, simplitate. Fanul simplităţii este şi Jon Ive, designerul principal al Apple care până acum s-a ocupat doar de produse, iar de anul trecut a primit în grijă şi iOS. Astfel, schimbarea este mai mult decât iminentă.

Acum nu trebuie aşteptată o schimbare radicală, nicidecum. Apple nu schimbă radical decât când trece de la o strategie şi i se întâmplă acest lucru cam o dată la 10 ani, chiar mai mult. Jon Ive va îmbina ceea ce iOS oferă deja cu ideea de design minimalist. Există mai multe concepte despre cum va arăta, dar cel mai bun indiciu este în aplicaţia pentru WWDC 2013 lansată deja de Apple şi disponibilă într-o captură mai jos. Schimbarea este subtilă, dar certă. Şi cel mai probabil aşa va fi şi iOS 7.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Află mai multe despre WWDC 2013:

WWDC 2013: Cum ar arăta un iPhone 5 în mai multe culori şi cu noul iOS 7 trecut la design minimalist

FOTO Apple se poate să fi dezvăluit cea mai mare schimbare care vine în iOS 7

 

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite