Filmul „iSteve“, parodie după viaţa lui Steve Jobs, a fost lansat şi poate fi vizionat gratuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Justin Long joacă rolul lui Steve Jobs în parodia iSteve FOTO fastcocreate.com
Justin Long joacă rolul lui Steve Jobs în parodia iSteve FOTO fastcocreate.com

Site-ul de umor Funny or Die a lansat, miercuri, iSteve, filmul care parodiază viaţa lui Steve Jobs. Producţia poate fi vizionată gratuit, pe internet.

„iSteve“ trebuia să fie lansat pe 15 aprilie însă producătorii au decis să îl amâne din respect faţă de victimele atentatelor din Boston.

Filmul este cel mai lung proiect al site-ului de umor funnyordie.com şi durează 80 de minute. În rolul lui Steve Jobs joacă Justin Long, omul care a prezentat computerele Mac în reclamele „Mac vs. PC“. Steve Wozniak, cofondatorul Apple, este jucat de Jorge Garcia, actor cunoscut pentru rolul lui Hurley din serialul „Lost“.

„iSteve“ poate fi vizionat în întregime pe site-ul Funny or Die şi este singurul film despre viaţa lui Steve Jobs disponibil publicului larg. „jOBS“, filmul cu Ashton Kutcher în rolul fondatorului Apple a fost prezentat la festivalul Sundance însă nu se ştie când va apărea în cinematografe, iar producţia Sony bazată pe biografia scrisă de Walter Isaacson nu este încă terminată.

Scenariul parodiei a fost scris în trei zile iar producţia a fost filmată în numai cinci zile.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite