Samsung Galaxy S4, mai dorit de chinezi decât iPhone 5S
0Samsung Galaxy S4 i-a convins pe chinezi să renunţe la iPhone-uri. Potrivit unui nou studiu, mai mult de jumătate dintre posesorii smartphone-ului Apple ar trece la telefonul sud-coreenilor.
Apple ar fi avut şansa să producă un impact şi mai mare în China fiindcă cel mai mare operator al ţării, China Mobile, a fost de acord să aducă în magazine, imediat după lansare, următorul iPhone, potrivit BGR.com.
Corăbiile gigantului american s-au scufundat înainte să apuce să plece din port. Potrivit unui studiu realizat de firma TrendForce, chinezii ar putea opta, mai degrabă pentru un Samsung Galaxy S4.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 3.000 de persoane şi a dovedit că eforturile de marketing ale Samsung au dat roade. Astfel, peste 61% dintre cei intervievaţi au declarat că au auzit de noul vârf de gamă al companiei sud-coreene. Dintre aceştia, 78,6% sunt fie „foarte interesaţi“ de el (39,6%), fie „destul de interesaţi“ (39%).
Aproape 45% dintre respondenţi au spus că au de gând să cumpere Samsung Galaxy S4 iar rezoluţia ecranului şi noul procesor au fost cele mai atrăgătoare caracteristici ale telefonului.
Îngrijorant pentru Apple este faptul că 52,4% dintre posesorii de iPhone intervievaţi au spus că „vor să deţină“ un Samsung Galaxy S4, în defavoarea viitorului iPhone.
Cota de piaţă a Apple în China este de numai 9,6%. Investitorii ar putea deveni îngrijoraţi de faptul că foarte mulţi cumpărători ar prefera un Samsung Galaxy S4 în locul iPhone 5S. Totuşi, se zvoneşte că Apple ar plănui şi lansarea unui iPhone low-cost care ar putea crea un impact major pe piaţa chineză dar şi pe alte pieţe emergente.
Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.
Mai multe informaţii despre Samsung Galaxy S4: