Video Co-fondatorul YouTube nu le permite copiilor săi să urmărească short-uri: „Duce la scăderea capacității de concentrare”
0Steve Chen, co-fondatorul YouTube, trage un semnal de alarmă privind impactul videoclipurilor scurte asupra copiilor.

Steve Chen, unul dintre fondatorii platformei YouTube, avertizează că videoclipurile scurte de pe rețelele sociale afectează negativ capacitatea de concentrare a copiilor. Deși este unul dintre pionierii internetului, Chen nu își lasă propriii copii să urmărească doar conținut de tip short.
Într-un discurs susținut recent la Stanford Graduate School of Business, Steve Chen a vorbit despre decizia sa de a-i feri pe copiii săi de consumul excesiv de videoclipuri scurte. El a declarat că acest tip de conținut „duce la scăderea capacității de concentrare”.
„Nu vreau ca copiii mei să fie expuși exclusiv la acest tip de conținut. (...) Știu părinți care își obligă copiii să se uite la conținut mai lung, fără culori țipătoare. (...) Dacă nu sunt expuși imediat la conținutul scurt, vor fi în continuare mulțumiți de celălalt tip de conținut”, a explicat Chen.
Tată a doi copii, fostul CTO al YouTube a precizat că, odată obișnuiți cu videoclipuri rapide și stimulante, copiii își pierd interesul pentru conținutul mai lung și mai profund. „Cred totuși că rămâne o problemă caracterul adictiv al acestor platforme și cred că trebuie să existe restricții cel puțin în ce privește timpul pe care utilizatorii dintr-un anumit grup de vârstă pot folosi aceste aplicații”, a adăugat el.
Critici la adresa TikTok și a replicilor sale
Steve Chen a criticat modelul TikTok și efectul pe care l-a avut asupra pieței media. Potrivit lui, ascensiunea TikTok a forțat toate marile platforme, inclusiv YouTube, să adopte același format, cu accent pe conținutul scurt și ușor de consumat.
„Cred că TikTok este entertainment, dar asta este tot ce este. Este doar pentru acel moment. Însă acest conținut scurt echivalează cu o capacitate de atenție mai scurtă”, a spus Chen.
El a subliniat că succesul TikTok a declanșat o competiție între platforme pentru a capta atenția utilizatorilor prin clipuri tot mai scurte, dar avertizează asupra unei probleme mai profunde: lipsa de echilibru între monetizare și calitatea informației.
„Într-un fel, toate companiile au fost forțate într-o competiție, au trebuit să vină cu alternative la TikTok pentru conținut scurt. (...) Cred că există un echilibru fragil între ceea ce va capta atenția utilizatorilor și ce va putea fi monetizat versus ceea ce este cu adevărat informație utilă. E dificil de spus”, a explicat el.
Avertismente tot mai frecvente din partea liderilor din tehnologie
Declarațiile lui Chen, publicate inclusiv pe YouTube, reflectă o preocupare tot mai amplă în rândul liderilor din tehnologie. Printre cei care se pronunță împotriva influenței rețelelor sociale asupra dezvoltării copiilor se numără și Sam Altman, CEO-ul OpenAI, și Elon Musk.
Într-un podcast recent, Sam Altman a criticat „șocul de dopamină” provocat de videoclipurile scurte de pe rețelele sociale, afirmând că „probabil afectează dezvoltarea creierului copiilor într-un mod foarte profund”.
La rândul său, Elon Musk a recunoscut anul trecut că nu a impus restricții copiilor săi în ceea ce privește utilizarea rețelelor sociale, dar a admis că „s-ar putea să fi fost o greșeală”.
„Cred că, probabil, aș limita puțin mai mult accesul la rețelele sociale decât am făcut-o în trecut și aș fi mai atent la ceea ce urmăresc, pentru că, în acest moment, cred că sunt programați de anumite algoritmi ai rețelelor sociale, cu care poți fi sau nu de acord”, a declarat Musk, citat de Fortune.