Terminator 2 şi problema judecăţii

În 1992, a apărut al doilea film Terminator. Povestea mamei este înlocuită de povestea copilului şi întrebarea Cum pot oamenii să se apere de roboţii pe care i-au creat? este înlocuită de întrebarea, Cum pot oamenii să câştige un asemenea război? Întrebarea ridicată de prima poveste este dacă răspunsul la întrebarea, ce este omul? implică puteri care să ne apere de ce suntem capabili să facem.

Faptul că oamenii iubesc şi devin capabili de sacrificiu nu este suficient. Încăpăţânarea nemiloasă a roboţilor ar putea obţine aceleaşi rezultate.Iubirea nu deschide numai posibilitatea sacrificiului, ci şi un fel de ingeniozitate. Omul care se îndrăgosteşte de o femeie pentru că i-a auzit povestea sau văzut poza are mai multe de resurse la dispoziţie decât găsim plauzibil, cel puţin la prima vedere. Trebuie să îl vedem pus la încercare. Asta sugerează abilitatea de a învăţa--o dată ce viaţa şi moartea devin miza întrebărilor despre umanitate, noi puteri sunt descoperite. Iubirea include o imagine a bărbatului care îl convinge să devină războinic.

Terminator 2 a introdus un băiat care încearcă să înveţe un robot să se poarte ca un om. Băiatul încearcă să îl înveţe pe robot pentru că el însuşi a suferit văzând două familii, una în care fanatismul înlocuieşte dragostea şi alta în care toleranţa înlocuieşte dragostea, făcând sacrificii de dragul lui. Băiatul obţine protecţia de care are nevoie şi în acelaşi timp devine responsabil pentru puterea înfricoşătoare necesară pentru această protecţie.

Povestea sugerează mai precis limitele ingeniozităţii: Se pare că suntem condamnaţi să inventăm tehnologii care s-ar putea să ne distrugă. Putem afla asta, dar nu ne putem schimba istoria. Venirea acestor tehnologii este cea mai mare criză căreia omenirea trebuie să îi facă faţă. Criza este inevitabilă: Face parte din însăşi posibilitatea însăşi de a crea prin tehnologie puteri care ne fac liberi. Tot ce putem este să utilizăm unele tehnologii împotriva altora pentru a ne apăra. O asemenea victorie ar trebui să ne înveţe să ne gândim din nou ce înseamnă să fim liberi--dacă libertatea înseamnă că vrem să ajungem la sfârşitul istoriei, să scăpăm de grijile şi tragedia vieţii politice, este posibil să ne creăm stăpâni monstruoşi.

Ziua juecăţii nu este un blestem, ci este şansa oamenilor de a se schimba. O viaţă în iad în război cu cele mai teribile creaţii umane este preludiul necesar al unei libertăţi rezonabile, în limitele rezonabile ale vieţii umane. Războiul cu roboţii este contrapartea urâtă a încercărilor băiatului de a educa robotul. Încercarea aceasta de a umaniza roboţii arată caracterul unui conducător adevărat. Povestea sugerează că alternativa este să ne transformăm toţi în roboţi--adică să trăim cu un fel de iluzie despre nemurire care ne face nemiloşi.

Puteţi găsi note mai detaliate aici şi aici.