Turul României, aproape un secol pe două roți. Povestea „Micii Bucle”, inspirată de Turul Franței

Turul României este o competiție ciclistică de referință, cunoscută în mod tradițional drept „Mica Buclă”, inspirată de Turul Franței. Are o istorie de 92 de ani și a ajuns, până în prezent, la 504 etape disputate. Anul acesta, Turul României continuă cu o ediție specială.

Cicliști în Turul României în 1936 Foto: turulromaniei.ro

Turul României la ciclism se va desfășura în perioada 9–13 septembrie 2026 și va debuta, în premieră absolută, la Chișinău, în Republica Moldova. Este cea de-a 58-a ediție a acestei competiții și va însuma peste 800 de kilometri, conectând, ciclistic, Republica Moldova de România, pornind de la Chișinău, făcând bucla către Băile Balvanyos, pentru ca să se încheie la București.

Turul României nu este însă o competiție ciclistică ca oricare alta la nivel european, ci un eveniment-etalon în această ramură sportivă, cu o istorie incredibilă de aproape un secol. Este tradiționala „Mică Buclă” a Europei, o soră mai mică a „Marii Bucle”, așa cum este cunoscut, în mod tradițional, faimosul Tur al Franței. Istoria competițiilor ciclistice în România începe odată cu primii ani ai secolului al XX-lea și își găsește apogeul în prima ediție a Turului României, în anul 1934.

O istorie a românilor, pe două roți

România sfârșitului de secol al XIX-lea și începutului de secol XX a fost o țară cosmopolită, mai ales în zonele urbane dezvoltate. Adică moda franțuzească, în special, dar și cea englezească, austriacă sau berlineză ajungea imediat și la București, Iași, Ploiești, Galați sau Brăila. Inclusiv bicicleta, invenția din anul 1860 a lui Pierre Michaux și a fiului său, Ernest (velocipedul), dar mai ales prima bicicletă modernă din 1885, cu lanț și roți egale. Apariția acestui mijloc de locomoție foarte popular în rândul protipendadei europene a devenit un adevărat microb pentru oamenii cu ștaif din Regatul României.

Peste tot în Europa erau deja competiții, adică curse de velocipede și bicicluri, ba chiar apăruseră și publicații de profil și federații naționale în Anglia, Austria, Elveția, Germania, Italia sau Statele Unite. Românii nu au rămas mai prejos. În anul 1869, Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn „Tirul” din București înființează prima secție de velocipedism din România.

Au avut loc și primele plimbări ale tineretului cu dare de mână, speriind târgoveții și, mai ales, oamenii de la țară. Prin 1891, ciclismul devine, oficial, un sport la București. Artiștii, copiii de boieri și negustori bogați sunt printre primii posesori de biciclete. De exemplu: doctorul Urechia, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuță, Barbu Ștefănescu Delavrancea.

În 1894 au loc primele tururi cicliste ale României, necompetitive, mai mult sub forma unor plimbări. Printre cei mai buni cicliști români din acea perioadă a fost Alois Pulcher.

„A fost printre primii sportivi români ale căror nume au depășit granițele țării. Astfel, ciclistul Alois Pucher a făcut subiectul presei internaționale. În numărul din august 1897 al revistei sportive germane Radfahr-Chronik (Illustriertes Sport und Fachblatt), seria „Biografia celor mai reprezentativi cicliști ai lumii”, a fost publicată pe copertă fotografia acestuia, cu titlul „Alois Pucher – București, alergător român”, precizează specialiștii de la „Federația Română de Ciclism”.

„Circuitul Munteniei”, prima competiție ciclistică de anvergură

Ciclismul a fascinat lumea întreagă. În anul 1896 a devenit sport olimpic, iar la începutul secolului XX a apărut Uniunea Ciclistă Internațională. Ulterior, în anul 1903, a fost marcat unul dintre punctele de referință ale acestui sport. Mai precis, organizarea primei ediții a Turului Franței, cursă de mare fond, pe etape, devenită cea mai importantă competiție de la nivel mondial, alintată „Marea Buclă”.

Turul Franței a oferit modelul perfect pentru numeroase competiții la nivel european. Era o adevărată „modă” a tururilor naționale. De exemplu, Il Giro (Turul Italiei), în 1909. Românii, așa cum am precizat, erau foarte conectați la realitățile europene de la începutul secolului XX. Și cum erau destui pasionați de mersul pe două roți și în regat, s-a organizat și în România primul tur ciclistic serios. Era vorba despre „Circuitul Munteniei”, pe o distanță de 300 de kilometri, în două etape. La start s-au aliniat doar 12 cicliști, capabili să facă față unui asemenea traseu. Câștigătorul a fost un italian stabilit în România.

„Inspirându-se din modul de organizare a Turului Franței, publicația lunară „Revista Automobila”, condusă de Ion Cămărășescu, a organizat în august 1910 prima ediție a „Circuitului Munteniei — campionat de turism pentru toți bicicliștii români”, competiție la care au luat startul 12 rutieri pe traseul București — Sinaia — Târgoviște — Butimanu — București (aproximativ 300 km în trei etape). Marea încercare a cursei era muntele Păduchiosu, care presupunea o ascensiune de 8 km, cu o pantă de până la 15 grade. În clasamentul final, pe primul loc s-a clasat Mario Salla, un ciclist italian stabilit în România”, precizează Federația Română de Ciclism.

Au mai urmat încă două ediții ale „Circuitului Munteniei”, în 1911, pe o distanță de 455 de kilometri (București — Ploiești — Sinaia — Târgoviște — Câmpulung — Curtea de Argeș — București), dar și în 1912, pe o distanță de 815 kilometri, prin zece județe și cu o popularitate fantastică. Cea de-a treia ediție cuprindea patru etape și străbătea Muntenia, Oltenia, ajungând până la Târgu Jiu. Toate cele trei ediții ale „Circuitului Munteniei” au fost câștigate de cicliști străini, în special italieni.

„Mica Buclă”, nașterea unei competiții cu tradiție

Ciclismul câștigase o popularitate fantastică în România. Primele trei ediții ale „Circuitului Munteniei” au crescut ca importanță și număr de participanți de la un an la altul. Așa se face că, în 1913, se pregătea un adevărat circuit ciclistic al României, o competiție de mare anvergură, cu participare europeană. Erau așteptați peste 50 de participanți, din mai multe țări. Traseul avea o lungime de peste 1.000 de kilometri și străbătea o bună parte din Vechiul Regat. Adică pe ruta București — Târgoviște — Ploiești — Vaslui — Iași — Piatra Neamț — Bacău — Onești — Adjud — Focșani — Ploiești — București.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Balcanic și, ulterior, a Primului Război Mondial a spulberat toate planurile organizatorilor. Abia după 21 de ani, pasionații români de ciclism vor putea să-și pună planul în aplicare. Mai precis, în anul 1934. Inspirați de succesul tot mai mare al Turului Franței, cotidianul „Sportul Zilnic” și Federația Română de Ciclism, înființată oficial la data de 26 aprilie 1931, au organizat prima ediție a Turului României, numit și „Mica Buclă”, cu aluzie la Turul Franței, poreclit „Marea Buclă”.

Spre deosebire de Turul Franței, care avea 21 de etape, „Mica Buclă” din România avea șapte etape, pe o distanță de peste 1.000 de kilometri, care traversa principalele regiuni ale țării. Avantajul era imens față de turul anulat pentru 1914, pentru că acum erau disponibile și regiuni din Transilvania, Basarabia și Bucovina, după Marea Unire.

„Lansat în 1934, Turul României este mai mult decât o competiție sportivă; este o pledoarie pentru România, o celebrare a performanței și un eveniment care aduce împreună sportivi, comunități și iubitori ai ciclismului”, precizează cei de la Turul României.

Prima ediție a turului a fost câștigată de Marin Nicolov și echipa Bulgariei. România devenea a șasea țară din lume care organiza un Tur Ciclist Național pentru amatori. După primele trei ediții, 1934–1936, Turul Ciclist, „Mica Buclă”, a fost oprit timp de 9 ani din cauza instabilității politice și a celui de-al Doilea Război Mondial. A fost reluat după război, dar a fost din nou suspendat în perioada 1947–1949. În perioada comunistă a urmat fără întreruperi, dar și după 1990. A mai avut o pauză în perioada 2014–2017, revenind în anul 2018, din cauza problemelor financiare.

De-a lungul timpului, această competiție de tradiție a adunat în total, din 1934 până în prezent, peste 71.600 de kilometri parcurși, de un total de 4.000 de sportivi. 28 de cicliști români au câștigat de-a lungul timpului această competiție, iar primul român câștigător de etapă a fost Cornel Nițescu, în 1934. Marin Niculescu a fost ciclistul român care a câștigat cele mai multe etape, pe „Mica Buclă”, 14 la număr.

Tot la capitolul performanțe merită pomeniți cicliștii români cu cele mai multe victorii în Turul României, și anume: Constantin Dumitrescu (1954, 1955 și 1956) și Mircea Romașcanu (1974, 1983 și 1985). Cea mai lungă ediție a avut loc în anul 1936, cu 2.200 de kilometri parcurși.