Secretul rețelei prin care războinicii stepelor controlau un imperiu imens. Cum funcționa „internetul de mare viteză” al lumii medievale

Mongolii, au creat al doilea imperiu terestru al istoriei, dar și cel mai rapid sistem de transmitere a mesajelor până la epoca modernă. Se numea Yam și cu ajutorul său, mongolii au reușit să controleze teritorii de pe două continente și să fie cu un pas înaintea tuturor. 

Statție de poștă de tip Yam Foto: wikipedia

Imperiul Mongol a fost al doilea cel mai mare imperiu terestru din istoria lumii, după Imperiul Britanic, având o suprafață de aproximativ 33 de milioane de kilometri pătrați, întinzându-se de la Oceanul Pacific și China până la Marea Neagră. A fost fondat de Ginghis Han în anul 1206 și a continuat să se extindă sub urmașii săi în secolele al XIII-lea și al XIV-lea.

Acest imperiu a fost realizat mai ales datorită armatei impresionante a lumii mongole. O forță militară a stepelor, rapidă, cu o rezistență ieșită din comun, disciplinată și extrem de eficientă pe câmpul de luptă. Foarte bine organizată de Genghis Han, printr-un sistem unic, mongolii atacau, se retrăgeau și flancau precis și letal. Forța militară se baza mai ales pe călăreții de stepă, cu o versatilitate incredibilă.

Dincolo de forța militară deosebită, succesul mongolilor a fost posibil și datorită unui sistem deosebit de eficient de transmitere a mesajelor. Practic, datorită faptului că puteau comunica eficient într-o lume în care orice călătorie dura foarte mult din cauza lipsei mijloacelor de transport rapide, mongolii erau cu un pas înaintea tuturor.

Sistemul care-i făcea cei mai informați oameni din lume în evul mediu se numea Yam. A fost întemeiat de Genghis Han și dus la perfecțiune de urmașii săi. Presupunea sacrificii, rezistență și o organizare impecabilă, dar s-a transformat în „internetul de mare viteză” al lumii stepelor.

Sistemul care-i făcea pe șefii mongoli să știe tot ce mișcă pe două continente

În anul 1205, Genghis Han, sau Temujin, după ce unificase triburile mongole și turcice din stepele eurasiatice, a pornit o mare campanie de cucerire îndreptată împotriva dinastiei chinezești Xia. Cu o viteză impresionantă, trupele mongole au distrus statul Xia, iar apoi s-au aruncat asupra dinastiei Jin. Mongolii au cucerit nordul Chinei și capitala Zhongdu (Beijingul de azi), asimilând tehnologia chineză de asediu. Ulterior, mongolii s-au îndreptat către dinastia Song, în sudul Chinei, cucerită în cele din urmă mai târziu, sub Kublai Han. Această victorie a dus la unificarea Chinei sub dinastia mongolă Yuan.

În același timp, hoardele bine organizate și foarte eficiente au atacat și cucerit Imperiul Horezmian, fiind distruse orașe importante și mari centre economice precum Samarkand și Buhara. Genghis Han a trimis apoi „câinii războiului” să bântuie lumea, prădând-o și cucerind-o. Hulagu a întreprins o campanie împotriva Bagdadului și l-a cucerit. Istoria consemnează distrugerea completă a bibliotecilor și a splendidelor clădiri ale califatului. O altă coloană mongolă, condusă de Batu Han și Subotai, a lansat una dintre cele mai fulgerătoare și devastatoare ofensive către Europa. Au fost distruse și subjugate cnezatele rușești, fiind distrusă inclusiv Rusia Kieveană, cel mai mare centru politic al slavilor răsăriteni din secolul al XIII-lea.

Bătălia de la Legnica între mongoli și polonezi Foto: wikipedia

În anul 1241, după bătăliile de la Legnica și Mohi, Polonia și Ungaria au fost trecute prin foc și sabie. În aceeași perioadă, o coloană mongolă a devastat și teritoriile românești. Mongolii au cucerit mai mult decât oricine în istoria eurasiatică. Era însă un imperiu al stepelor, adică fără un control administrativ strict, ci mai ales printr-o influență militară și politică asupra popoarelor învinse.

Pe scurt, toți trebuiau să plătească mongolilor „o taxă de protecție” sub forma unui tribut. Cine nu achita, plătea cu viața. Pentru a controla acest uriaș teritoriu și mai ales pentru a transmite informația dintr-un capăt în altul, mongolii au inventat un sistem de poștă numit Yam. Acest sistem funcționa ca o rețea uriașă de stații de ștafetă, întinzându-se din Europa de Est până în China, și permitea transmiterea ordinelor militare și a rapoartelor administrative cu o viteză uluitoare pentru acea epocă: între 200 și 300 de kilometri pe zi.

Propriu-zis, comandanții militari și hanul aflau veștile înaintea tuturor. În plus, acest sistem rapid de ștafetă îi anunța pe hani dacă aveau loc revolte, cine nu plătea tributul sau alte vești îngrijorătoare, ceea ce ducea la intervenții rapide, în forță și eficiente.

Prima rețea globală de poștă rapidă și informații din istorie

Yam a fost creat de Genghis Han tocmai dintr-o necesitate a comunicației. Trupele mongole erau împărțite în detașamente și coloane care operau în diferite părți ale celor două continente, de multe ori la distanțe uriașe unele de celelalte. A fost, practic, prima rețea globală de poștă rapidă și informații din istorie, perfecționată în special de Ögedei Han în secolul al XIII-lea.

Iată cum funcționa. În primul rând, a fost pusă la punct o infrastructură deosebită în timpul cuceririi diferitelor regiuni. Erau stații de poștă, un soi de avanposturi amplasate de-a lungul drumurilor principale, mai ales pe Drumul Mătăsii, care era o rețea de rute comerciale ce legau Asia de Est cu Europa și Africa de Nord. Aceste avanposturi erau amplasate la maximum 60 de kilometri unele de celelalte și erau dotate cu numeroși cai odihniți, hrană și adăpost. În plus, era asigurată paza acestor avanposturi.

Dacă cineva îndrăznea să distrugă un avanpost, așezarea sau locul de unde provenea era ras de pe fața pământului, așa că nimeni nu risca. În regiunile nordice înghețate, mongolii foloseau chiar și sănii trase de câini. Distanța dintre stații nu era întâmplătoare, aceasta fiind calculată pe baza limitei de alergare a unui cal. Erau în general utilizați cai de stepă, mici, dar robuști și extrem de rezistenți.

Luptă între mongoli și chinezi Foto: wikipedia

„Ögedey Han, fiul lui Genghis Han, care i-a succedat după moartea acestuia, a reorganizat această structură sub forma unei rețele de comunicații, făcând-o mai eficientă și mai sistematică. Principalul susținător al lui Ögedey Han în această privință a fost fratele său, Chagatai Han. Acesta, cel mai loial apărător al legilor instituite de Genghis Han, nu și-a lăsat fratele singur în procesul de organizare a sistemului poștal. Prin urmare, sistemul ale cărui baze fuseseră puse în timpul domniei lui Genghis Han, pentru a asigura comunicațiile cu Karakorum, reprezenta, în realitate, centrul vieții politice și comerciale. Astfel, se urmărea împiedicarea întârzierii transmiterii veștilor către centrele cărora le erau destinate. În cadrul adunării convocate în anul 1235, s-a decis, în primul rând, înființarea unor stații yam în puncte prestabilite din toate centrele importante ale imperiului. Între Karakorum și China au fost construite 37 de stații yam, amplasate la o distanță de cinci leghe una de cealaltă, adică aproximativ 30 de kilometri. În fiecare stație au fost amplasate trupe formate din 1.000 de soldați. De asemenea, au fost amenajate depozite pentru provizii și au fost puse la dispoziție suficiente animale și mijloace de transport: cai, roți, oi și boi. Totodată, au fost desemnați oameni care să asigure paza depozitelor în care erau păstrate arme și bunuri de valoare”, preciza Gönül Bayram Kalkan în „Yam (Post/Communication) Organization in Mongols”.

Asediul Beijingului Foto: wikipedia

La rândul său, Marco Polo, celebrul călător venețian, a dedicat capitole întregi acestui sistem. El a descris stațiile ca fiind „palate regale dotate cu camere luxoase, așternuturi de mătase și peste 400 de cai pregătiți în permanență”. Polo a calculat că rețeaua număra peste 10.000 de stații poștale și peste 300.000 de cai în tot imperiul, numind sistemul o realizare „atât de minunată și cu o cheltuială atât de uriașă, încât depășește orice imaginație”.

Pe lângă aceste stații, mai erau yamchi, adică curieri capabili să străbată distanțe impresionante, aproape imposibile în ziua de astăzi, călare pe cal. Curierul pleca de la destinație, ajungea într-o stație, unde lăsa calul efectiv epuizat, lua unul odihnit și continua drumul fără oprire. Era un efort fizic extrem. Curierii își legau în jurul capului, pieptului și abdomenului fâșii strânse de material pentru a rezista vibrațiilor, care puteau cauza leziuni interne, dar și pentru a rezista epuizării cauzate de zile în șir petrecute în galop. Pe haine, curierii aveau clopoței atașați, pentru ca stațiile să-i audă de la distanță și să pregătească calul din timp. Pe timp de noapte, foloseau semnale luminoase, adică aprindeau torțe din goana calului pentru a transmite alerte imediate între turnurile de veghe.

„Mesagerii nu aveau voie să se oprească în orașele, satele și localitățile aflate de-a lungul traseelor lor, cu excepția situațiilor extraordinare. Astfel, ambele părți aveau de câștigat: populația era scutită de anumite obligații, iar mesagerii puteau ajunge la timp în centrele către care se îndreptau. În diferite puncte ale imperiului urmau să fie înființate stații poștale. Popoarele pe teritoriul cărora erau amplasate aceste stații trebuiau să își asume ele însele responsabilitatea pentru funcționarea lor. Fiecărei stații îi erau repartizați 20 de mesageri călare și îngrijitori de cai, selectați dintre trupele regiunii în care se afla stația”, preciza Gönül Bayram Kalkan în aceeași lucrare.

„Pașaportul” mongol, unul dintre primele documente de identificare din lume

Sistemul era deosebit mai ales fiindcă, pentru a preveni impostura, fiecare călăreț-curier purta o Paiza, adică o tăbliță din metal (bronz, aur sau argint) inscripționată, pe care mesagerii o purtau la gât sau la brâu. Aceasta le oferea imunitate diplomatică și obliga orice cetățean sau guvernator local să le pună la dispoziție resurse, sub pedeapsa cu moartea. Era unul dintre primele „pașapoarte” din lume.

Călugărul Giovanni da Pian del Carpine, trimis de Papă în anul 1245 ca ambasador la curtea Marelui Han, a descris rigoarea militară a sistemului. El a menționat că mesagerii călătoreau cu o viteză atât de mare încât își legau strâns corpul cu bucăți de material pentru a preveni ruperea organelor interne din cauza galopului prelungit. Carpine a subliniat că nicio persoană nu îndrăznea să refuze caii sau proviziile cerute de curieri, de frica execuției imediate. În plus, stațiile erau și un loc în care călătorii se puteau adăposti și primi adăpost.