Una dintre cele mai catastrofale înfrângeri din istoria rușilor. Bătălia care a prevestit cele două secole jumătate de dominație mongolă

În luna mai a anului 1223, lângă râul Kalka, pe teritoriul de astăzi al Ucrainei, a avut loc una dintre cele mai catastrofale înfrângeri suferite vreodată de ruși în toată istoria lor. Armatele a patru principi ruși au fost distruse de o forță de recunoaștere mongolă inaugurând stăpânirea asiatică.

Înfrângerea rușilor în bătălia de la râul Kalka FOTO gw2ru.com

Toate marile armate care au invadat Rusia și în general teritoriile ocupate de ruși, au sfârșit în mod tragic. Aparent, nimeni nu a putut să-i înrobească pe ruși. Au fost înfrânți în mai multe bătălii, dar niciodată ocupați, cuceriți la ei acasă. O națiune invincibilă în teritoriile natale. Iar exemplele sunt numeroase. Napoleon s-a împotmolit în Rusia, începutul sfârșitului pentru Hitler s-a produs după înfrângerile suferite pe teritoriul rusesc. Până și „Alexandru Macedon” al Nordului, regele suedez, Carol al XII lea a capotat în teritoriile rusești.

Cu toate acestea a existat un popor care a reușit să-i înrobească pe ruși timp de două secole jumătate. Este vorba despre mongoli, acele neamuri de călăreți războinici din stepele Asiei Centrale cărora nimeni nu a putut să le stea împotrivă, în secolul al XIII lea. În fața acestor războinici asiatici, rușii au suferit una dintre cele mai teribile înfrângeri din istoria lor. 

Hoardele terorii trec Caucazul

În secolul al XIII lea, o furtună teribilă s-a iscat din stepele Asiei Centrale, a pornit ca un tăvălug în toate direcțiile și a schimbat definitiv istoria Eurasiei. Este vorba despre invaziile mongole conduse de Ghenghis Han, faimosul lider al unui imperiu al iurtelor. Acesta a creat o armată și un sistem militar aproape infailibil pentru acele vremuri. Deși se vorbește despre armatele mongolilor ca despre hoarde, dând impresia unei mase de războinici barbari în neorânduială, atacând sălbatic, oamenii lui Ghenghis Han erau deosebit de bine organizați, disciplinați și coordonați. Erau un echivalent al armatei romane, din lumea stepelor. Cu marea diferență că era o armată de călăreți. Împărțite în grupuri bine structurate, cu generali talentați și pricepuți, care răspundeau direct Marelui Han, mongolii au măturat Asia și Europa.  

Aceste campanii au devastat regiuni întregi, provocând milioane de victime, teroare și migrații masive, fiind considerate unele dintre cele mai mortale invazii din istoria lumii. Hoardele mongole au atacat stat după stat până au ajuns în Europa.

Primii europeni care i-au înfruntat pe mongoli au fost prinții ruși. Drumul către vest al mongolilor a început odată cu războiul împotriva Imperiului Khwarezmian în 1219.  Într-o campanie care a durat trei ani, Ginghis Khan și generalii săi au distrus armatele khwarezmiene și au provocat dezintegrarea imperiului. Jebe, unul dintre generalii mongoli care a participat la această campanie i-a cerut lui Ginghis Khan să-l lase să continue, un an sau doi, cuceririle către vest înainte de a se întoarce în Mongolia prin Caucaz. În așteptarea răspunsului Marelui Han, Jebe și Subutai - un alt general mongol foarte talentat - au plecat în expediții de jaf prin Irakul persan și Azerbaidjan, jefuind orașele Rey, Zanjan și Qazvin. Özbeg, conducătorul Azerbaidjanului, și-a salvat capitala Tabriz, și a împiedicat distrugerea țării sale oferind mongolilor o sumă mare de bani, haine și cai. Din Tabriz, mongolii au avansat spre nord și și-au stabilit baza de iarnă în stepele Mugan.

Acolo, armata a fost întărită de sosirea unor jefuitori kurzi și turcomani, care și-au oferit serviciile mongolilor. Ulterior, odată cu venirea primăverii, hoardele au pornit în noi expediții de jaf, atacând de această dată Regatul Georgiei. Georgienii le-au administrat, inițial, o înfrângere mongolilor, dar în cele din urmă armata regelui a fost distrusă de eforturile conjugate ale lui Subutai și Jebe. Pânâ la începutul anului 1222, mongolii au făcut ravagii în zona Caucazului și Orientului Apropiat, umplându-se de prăzi. Regiunea a fost salvată de un mesaj venit de la Ghenghis Han care le dădea voie celor doi generali să plece către vest. Au tocmit zece cercetași din orașul Derbent care să-i ducă prin trecătorile Caucazului. 

Traversarea marelui lanț montan a fost deosebit de grea pentru mongoli, care au fost nevoiți să-și abandoneze mașinile de asediu și au pierdut sute de oameni din cauza frigului. 

„Astăzi mongolii ne-au luat pământul și mâine îl vor lua pe al vostru”

După ce au traversat Caucazul, mongolii au fost întâmpinați de o alianță formată din triburi iraniene, turcice și caucaziene, inclusiv cumani-kihpcak, alani și cerkeși. Aproximativ 50.000 de războinici, depășind cu mult numeric trupele mongole. Jebe și Subutai au reușit însă să-i convingă pe cumani să abandoneze alianța și le-au promis o parte din pradă. Fără ajutorul lor, alianța a fost spulberată iar mongolii au avut drum liber prin stepele nord-pontice. 

Pe cumani, după ce i-au momit cu daruri, i-au atacat și le-au distrus o parte din sălașuri.  Au făcut ravagii, inclusiv în rândul coloniilor genoveze de pe malurile Mării Negre. De exemplu, au capturat și au jefuit orașul genovez Soldaia. Între timp, Koten, marele han al cumanilor a fugit la curtea ginerelui său, Mstislav Mstislavich din Galiția, un prinț rus. Acesta l-a avertizat pe Mstislav: „Astăzi mongolii ne-au luat pământul și mâine îl vor lua pe al vostru”.

Cu toate acestea, sfaturile cumanilor au fost ignorate timp de aproape un an, deoarece rușii suferiseră din cauza raidurilor cumane timp de decenii. Dar când a ajuns la Kiev vestea că mongolii mărșăluiau de-a lungul râului Nistru lucrurile au devenit cât se poate de serioase pentru ruși. Practic, aceștia erau împărțiți în diferite formațiuni statale, nu aveau o conducere unitară și de cele mai multe ori existau rivalități puternice între aceștia. Printre cele mai puternice principate rusești erau cele ale Kievului, Vladimir-Suzdal, Smolensk, Galiția-Volhynia, Cernihiv.

Sosirea armatei mongole i-a făcut să renunțe la rivalități. Mstislav cel Îndrăzneț a format o alianță a prinților ruși. Lor li s-au alăturat și cumanii, amenințați de hoardele mongole. Numărul trupelor rusești adunate în cadrul alianței contra mongolilor diferă de la o sursă la alta. De exemplu, cronicile din Novgorod și Cronica Primară indică faptul că rușii aveau în jur de 11,000 de soldați la care se adăugau peste 5000 de cumani.

Istoricul Leo de Hartog spune că cifra este exagerat de mică și că de fapt forțele rusești, combinate cu cele ale cumanilor ajungeau la 30.000 de luptători.

Istorici moderni, precum rusul Khrustalev au estimat că trupele rusești nu depășeau mai mult de 15.000 de oameni. În cazul mongolilor există aceleași dezbateri. Cel mai probabil Subutai și Jebe nu aveau mai mult de 8000 de oameni în timp ce rușii și cumanii au strâns în jur de 15.000. Conducătorii forțelor ruso-cumane erau   Mstislav cel Îndrăzneț și Mstislav al III-lea al Kievului, doi lideri foarte cunoscuți pentru curaj și totodată știință a războiului. Deși mai numeroși, rușii nu erau bine organizați.

Sufereau de lipsă de coordonare. Liderii nu au reușit să stabilească un comandament unitar, fiind mai degrabă dominați de orgolii personale. De cealaltă parte, mongolii aveau o disciplină de fier. În cele din urmă armata ruso-cumană s-a pus în mișcare pentru a intercepta forțele mongole. „La sfârșitul lunii aprilie, toate armatele rusești aflate în campanie erau în mișcare, convergând spre locul Zaroba, la aproximativ 50 km sud de Kiev. Infanteria se deplasa exploatândmarile râuri rusești, la bordul ambarcațiunilor fluviale. Alte ambarcațiuni fluviale erau încărcate cu provizii pentru armată. Cavaleria rusă mărșăluia de-a lungul malurilor râurilor, în paralel cu infanteria fluvială și convoiul de aprovizionare”, scria Periklis Deligiannis în lucrarea „The battle of the Kalka River (1223): an analysis of the combat”

Orgoliile princiare și o strategie strălucită

Văzând forța armată mai numeroasă a rușilor, dar și calitatea războinicilor de elită greu înarmați, mongolii au încercat să facă pace sau să se alieze cu rușii. Subutai își depășise deja obiectivele și nu dorea să dea ochii cu Ghenghis Han dacă și-ar fi irosit trupele în cazul unei înfrângeri. Probabil, dacă s-ar fi înțeles cu mongolii, rușii ar fi evitat neplăcerile de moment ale unei înfruntări cu ei și ar fi câștigat timp. Prinții rușilor, orgolioși și total neîncrezători în cuvântul mongolilor nici nu au vrut să discute cu ei. Era cunoscut faptul că mongolii încălcau destul de des tratatele și erau conștienți că mai devreme sau mai târziu se vor întoarce.

„ La scurt timp după adunarea prinților ruși în Zaroba, au sosit acolo soli mongoli trimiși de Subotai(....) Mongolii i-au rugat să se alieze cu ei împotriva cumanilor/kipceakilor și să-i atace atât din est, cât și din vest. Astfel, kipceakii ar fi ușor înfrânți, iar rușii și mongolii ar împărțit pământurile cumanilor dar și prada. Deși kipceakii erau vechi dușmani ai rușilor, aceștia din urmă nu au rupt alianța pe care o încheiaseră cu ei și au refuzat propunerea mongolă. Din punctul nostru de vedere, principalul motiv al refuzului lor a fost că au concluzionat corect că mongolii constituiau o amenințare mai mare decât cumanii. Rușii probabil au înțeles că la scurt timp după înfrângerea cumanilor, le va veni rândul. Mai mult, probabil că erau deja bine informați despre cât de ușor mongolii obișnuiau să încalce acordurile. Pe de altă parte, dacă Hanatul Cuman ar fi reușit să supraviețuiască, ar fi fost un stat tampon excelent pentru ruși împotriva mongolilor(...) Cu toate acestea, Subotai, comandantul forțelor mongole, a făcut o altă încercare de conciliere cu rușii, deoarece nu voia să se lupte cu ei, având în vedere armata sa destul de mică. Campania pe care o întreprinsese viza doar supunerea cumanilor și a caucazianilor iar Subotai nu a vrut să se abată de la instrucțiunile date de Ginghis Han(...) Subotai făcea tot posibilul să evite un război deschis împotriva rușilor, deoarece, dacă îl pierdea, s-ar fi confruntat cu mânia lui Ginghis Han. El a fost într-adevăr unul dintre cei mai mari comandanți ai timpului său și ai întregii istorii mondiale, dar a vrut în mod rezonabil să îi confrunte pe ruși cu o armată mongolă cu un număr mai mare de oameni”, preciza  Periklis Deligiannis, în aceeași lucrare.

Văzând că nu au cum să se înțeleagă cu rușii, Subutai a elaborat o strategie a stepelor care dădea mereu roade. Propriu-zis s-au prefăcut că se retrag, lăsând în urmă o trupă de momeală. Timp de nouă zile au plimbat armatele rusești prin stepa deschisă, obosindu-i, deconcentrându-i și împrăștiindu-le armata pe o distanță considerabilă. 

Una dintre cele mai devastatoare înfrângeri din istoria rușilor

În apropiere de râul Kalka (locația râului este în prezent necunoscută, dar se crede că este Kalchyk, care se varsă în Marea Azov), armata mongolă s-a întors brusc și a atacat în plin forțele rusești epuizate și dispersate. Mstislav cel Îndrăzneț și aliații săi cumani i-au atacat pe mongoli fără a aștepta restul armatei rusești și au fost înfrânți. În confuzia care a urmat, alți câțiva prinți ruși au fost înfrânți, iar Mstislav al Kievului a fost forțat să se retragă într-o tabără fortificată.

După ce a rezistat trei zile, s-a predat în schimbul promisiunii că va fi lăsat în viață, el și oamenii săi. Odată ce s-au predat, însă, mongolii i-au măcelărit și l-au executat pe Mstislav al Kievului. Mstislav cel Îndrăzneț a scăpat. A fost un măcel cumplit, iar prizonierii au fost executați.

„Conform tradiției literare ruse, 90% dintre războinicii ruși și cumani au fost uciși în bătălia de la râul Kalka și în timpul persecuțiilor și conflictelor ulterioare. Această cifră este destul de adevărată, în principal datorită obiceiului mongol de a ucide imediat dușmanii învinși și de a nu reține prizonierii de război, cu excepția nobililor pe care nomazii doreau să-i exploateze pentru răscumpărare”, se arată în „The battle of the Kalka River (1223): an analysis of the combat”.

După această victorie, disciplinați, mongolii s-au întors în Asia pentru a nu ieși din cuvântul lui Genghis Han. Dar au lăsat în urmă principatele rusești cu armate complet destabilizate. S-au întors în curând și au făcut praf forțele slăbite care nu au avut timp să se recupereze ale principatelor rusești.

Au urmat 250 de ani de vasalitate față de hoardele mongole. Bătălia de la râul Kalka, deși la momentul respectiv a părut un episod izolat, a reprezentat, în realitate, preludiul unei transformări majore în echilibrul de putere din Europa de Est.