România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor

De două ori în istorie, românii au fost dați pe mâna rușilor, de marile puteri ale momentului. În ambele situații, țara noastră a rămas fără teritorii importante, iar populația a suferit rusificare, jaf economic și deportări. Efectele pe termen lung au fost cumplite. 

Tratatul de la Erfurt din 1808 Foto: wikipedia

Românii și țările române au fost de multe ori o adevărată „monedă de schimb” pentru marile puteri europene. În câteva rânduri am fost dați pe mâna imperiilor vecine, dar cel mai adesea pe mâna rușilor. Cu mare complicitate a unor lideri occidentali, românii au ajuns să piardă teritorii, să trăiască regimuri totalitare, iar populația să sufere deportări, denaționalizare și jafuri incredibile. De cele mai multe ori, România a fost „vândută” prin tratate secrete, românii trezindu-se în fața faptului împlinit fără ca măcar să se poată apăra sau acționa în vreun fel.

Minciuni imperiale, manevre secrete și ciuntirea Moldovei

Unul dintre primele exemple de acest fel din istoria modernă a fost răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1775. Adică partea Moldovei de Nord, a Țării de Sus, cum era cunoscută acea regiune în evul mediu. Totul a început odată cu cel de-al cincilea război ruso-turc, desfășurat în perioada 1768-1774. Trupele otomane au fost înfrânte de armatele țarului și la 21 iulie 1774 era încheiat Tratatul de Pace de la Kuciuk-Kainargi. Rușii obțineau independența Hanatului Crimeii, deschiderea la mare, dar și dreptul de a interveni în Principatele Române, inaugurând protectoratul rusesc.

Speriați de creșterea influenței rusești, dar și de perspectiva constituirii unui veritabil Imperiu Rus Oriental, austriecii — a treia mare putere care-și disputa întâietatea în zona Principatelor Române, dar și a Balcanilor — au decis în mod neașteptat să sară în ajutorul turcilor. În primul rând, tocmai pentru a încerca să profite de slăbiciunea otomanilor și să revendice noi teritorii. Austriecii încheie un tratat secret cu otomanii. Aceștia din urmă folosesc Principatele Române ca monedă de schimb. Mai precis, otomanii îi momesc pe austrieci cu Oltenia. De precizat că acest tratat secret austro-turcesc a fost încheiat în timpul războiului din 1768-1774.

Tratatul de la Kuciuk Kainargi Foto: wikipedia

După cum s-a văzut, nu a contat prea mult ajutorul austriac; turcii au fost bătuți măr. Cu toate acestea, imperialii, fără prea multe scrupule, și-au cerut recompensa de la sultan. Numai că lucrurile s-au schimbat din mers: Iosif al II-lea, asociat la domnie de mama sa, Maria Tereza, făcuse o călătorie incognito prin Oltenia și se declarase nemulțumit de sărăcia provinciei. Colonelul austriac Carol Enzenberg găsise și teritoriul pe care austriecii să-l ceară în locul Olteniei: era vorba despre nordul Moldovei, cunoscut ulterior drept Bucovina. Colonelul austriac a evaluat, în secret, Bucovina la circa 21 de milioane de florini. Pe scurt, o zonă bogată, cu multe resurse.

Odată planul făcut, urma ca austriecii să-i convingă și pe otomani să o cedeze. În septembrie 1774, cancelarul austriac Kaunitz îi transmitea ambasadorului Imperiului Habsburgic la Istanbul, baronul Thugut, că dorește nordul Moldovei. Aflând de planurile austriecilor, domnitorul moldovean Grigore al III-lea Ghica, împreună cu boierii patrioți din „partida națională”, se împotrivesc și amenință pe reprezentanții Imperiului Otoman că se vor închina mai degrabă rușilor. Amenințările nu i-au speriat pe otomani, pe austrieci nici atât. Din contră, imperialii au șantajat și mituit niște funcționari otomani și la 7 mai 1775 reușesc să obțină Bucovina, un teritoriu de 10.441 de kilometri pătrați, cu o populație de peste 70.000 de locuitori.

„Prin corupție, șantaj și presiuni militare (concentrări de trupe în zona Belgradului), la 7 mai 1775 se semna Convenția austro-otomană, compusă din patru puncte, prin care nordul Moldovei (Bucovina), cu vechea capitală, Suceava, și mormântul marelui Ștefan de la Putna, intra în componența Imperiului Habsburgic. Ignoranța și venalitatea funcționarilor otomani însărcinați cu delimitarea hotarului a facilitat anexarea, în plus, a încă 30 de sate”, preciza istoricul Nicolae Chiachir în lucrarea sa „Din istoria Bucovinei”. Grigore al III-lea Ghica a fost ucis din porunca otomanilor pentru îndrăzneala de a se fi opus acestor planuri secrete.

Dați pe mâna rușilor pentru liniștea lui Napoleon

După acest episod, românii au mai pățit-o, și mai grav, de-a lungul istoriei. De această dată, de două ori au fost dați pe mâna rușilor în decurs de un secol și jumătate. Prima dată, de faimosul împărat al francezilor, Napoleon Bonaparte. Fără să-i pese de scrisorile și of-urile boierilor patrioți români, corsicanul i-a băgat pe români în „sacoșa” țaristă fără să clipească, și tot printr-un tratat secret.

Iată cum au stat lucrurile: după victoria decisivă obținută în fața trupelor ruse la Friedland (14 iunie 1807) și semnarea Tratatelor de la Tilsit (iulie 1807) cu țarul Alexandru I al Rusiei, Napoleon domina continentul. Europa era împărțită în sfere de influență, iar Austria și Prusia fuseseră puse în genunchi. Franța era la apogeul puterii sale, însă Napoleon avea o problemă care-l zgândărea: Anglia. Pentru a se putea concentra pe războiul cu britanicii, dar și pentru campania peninsulară de cucerire a Portugaliei, Napoleon avea nevoie de liniște pe flancul estic.

Bătălia de la Borodino Foto: warfarehistorynetwork com

De cealaltă parte, țarul Alexandru I, bătut bine de Napoleon, își dorea pace cu împăratul francez și totodată visa la mai multă libertate de mișcare în sud-estul Europei pentru a-și atinge visul: îngenuncherea Imperiului Otoman și restaurarea gloriei Imperiului Bizantin sub flamura rusească. Așa că cei doi mari ai Europei, Alexandru I și Napoleon, s-au întâlnit pe 12 octombrie 1808 la Erfurt pentru a încheia un tratat secret. Pe scurt, pentru a-și ști rușii liniștiți în est și totodată alături de el împotriva unei eventuale agresiuni a Imperiului Austriac, Franța a acceptat ca Rusia să anexeze Moldova și Țara Românească, dar și să cucerească Finlanda. În schimb, Rusia nu se angaja în nicio alianță contra francezilor și, mai mult decât atât, îl ajuta pe Napoleon dacă era atacat de austrieci.

Efectele acestei înțelegeri secrete au schimbat efectiv istoria românilor. Încurajat de acordul cu Napoleon, țarul Alexandru I a continuat războiul împotriva Imperiului Otoman cu scopul explicit de a cuceri definitiv cele două principate românești. Regiunea a rămas sub o ocupație militară rusă care a secătuit economic țara prin rechiziții și taxe.

Ulterior, relațiile dintre Napoleon și ruși s-au stricat. Deși prin Convenția de la Erfurt țarul Alexandru I promisese să sprijine Franța în cazul unui atac austriac, ajutorul militar trimis de Rusia a fost simbolic și deliberat pasiv. Napoleon a realizat atunci că nu se poate baza pe aliatul său. În plus, tărăgănarea unei afaceri matrimoniale între Napoleon și ruși a dus la o ruptură definitivă între cele două state, culminând cu invazia franceză din 1812.

Pe fondul înrăutățirii relațiilor cu Napoleon, rușii și-au dat seama că pot pierde toate concesiile oferite de împăratul francez, așa că au acționat rapid și i-au bătut în cele din urmă pe turci. În 1812, odată cu încheierea Tratatului de la București, au început și mașinațiunile rusești pentru a pune mâna pe Principate. În primul rând, doi boieri moldoveni au trădat, mituiți de ruși. Mai precis, au ascuns o scrisoare a lui Napoleon către sultan prin care îi cerea ca sub nicio formă să nu încheie pace cu rușii, tocmai fiindcă va ataca la rândul său.

Țarul Alexandru I Foto: wikipedia

„În literatura istorică există o bănuială de trădare a intereselor turcești din partea fraților Dimitrie și Panait Moruzi [...] bazată pe faptul că primului dintre ei i s-a dat de către țar o moșie în Basarabia în valoare de 100.000 lei, că în averea lui s-a găsit un inel cu briliante în valoare de 15.000 piaștri și că, în sfârșit, fratele lui, Panait, a ținut neînmânată curții turcești o scrisoare a lui Napoleon prin care împăratul francez îl sfătuia pe sultan să nu facă pace cu niciun preț”, preciza Alexandru Boldur în „Istoria Basarabiei”.

Fără să știe dacă se pot baza sau nu pe Napoleon, otomanii cedează și dau Rusiei doar o parte din Moldova, și anume Basarabia, refuzând să cedeze restul Principatelor. „Vă dau Prutul; nimic mai mult; Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum. Ismailul singur vă plătește războiul și mai aveți încă patru cetăți — adică Chilia, Akkerman, Bender și Hotin — și o strălucită provincie, Bugeacul împreună cu ținuturile Grebeni, Codru, Lăpușna, Orheiu, Soroca și părțile transprutene din ținuturile Iași și Cârligătura”, le-a transmis rușilor marele vizir Laz-Ahmed Pașa. Rușii au acceptat fără să crâcnească, fiindcă se puteau trezi oricând cu Napoleon peste ei.

După moartea lui Alexandru I, în 1825, lucrurile se vor schimba radical în Basarabia. Pe tron vine Nicolae I, care ratifică Regulamentul lui Voronțov. Este un act prin care începe de fapt rusificarea Basarabiei, prin anularea libertăților provinciei. În plus, limba română este interzisă în actele publice. Provincia va fi condusă și administrată doar de ruși, inclusiv funcționarii trebuiau să fie ruși. Basarabia devenise gubernie în adevăratul sens al cuvântului.

România, în schimbul Greciei: a doua mare vânzare a României

Povestea se va repeta, într-o anumită măsură, aproximativ 150 de ani mai târziu, adică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numai că în locul francezilor au fost englezii, iar în locul lui Napoleon a fost Churchill. De partea cealaltă, este adevărat, în locul țariștilor erau bolșevicii, cu georgianul Stalin în frunte.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România a trăit o adevărată dramă. În vara lui 1940, România Mare a fost ciuntită de Hitler și Stalin. Am rămas fără Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord-Vest și Cadrilater. Ulterior, românii, rămași fără aliați viabili și înconjurați de state ostile, au intrat în tabăra Germaniei Naziste și au plecat la război cu nemții împotriva rușilor, în cadrul Operațiunii Barbarossa. România, condusă de mareșalul Antonescu, a eliberat, alături de trupele germane, Basarabia și Bucovina de Nord.

Stalin( primul din stânga), Roosevelt și Churchill Foto: wikipedia

Ulterior, printr-o decizie controversată, Antonescu a decis să continue războiul alături de Hitler și peste Nistru, în teritoriile rusești. Odată cu dezastrul de la Stalingrad, rușii au început o puternică contraofensivă, împingând armata germană înapoi. Românii au fost distruși la Stalingrad și Cotul Donului. Așa că România, prin diplomații săi, încerca să găsească o formulă pentru a ieși din război și mai ales pentru a-și păstra independența, fiindcă rușii deja băteau la ușă.

În acele momente, în secret, cum am mai văzut și în trecut, prim-ministrul Marii Britanii scotea România la mezat, sau, mai bine zis, a fost utilizată ca monedă de schimb. Încă din 1942, Winston Churchill spera să ofere România rușilor în schimbul Greciei, mai ofertantă datorită ieșirii la Marea Mediterană.

„Este vorba de decizia lui Churchill de a oferi zona de influență lui Stalin în Bulgaria și România în schimbul unei zone de influență în Grecia, pentru asigurarea drumului Imperiului Britanic în Mediterana. Astfel, în timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo și la Stockholm să obțină un armistițiu care să salveze independența și suveranitatea țării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt și obținea vânzarea României”, scria în „Agonia României” Nicolae Baciu.

Lucru confirmat și de corespondența lui Churchill cu președintele american Roosevelt: „În ultima vreme au fost semne de posibile divergențe de politică între noi și ruși referitoare la țările din Balcani, în special Grecia. De aceea noi am sugerat amabasadorului sovietic de la Londra ca guvernul sovietic să ia conducerea afacerilor în România, iar noi în Grecia”, îi scria Churchill președintelui american pe 31 mai 1944.

Inițial, președintele american nu a fost de acord cu acest schimb, dar ulterior îi dă mână liberă lui Churchill să negocieze cu Stalin. Schimbul este făcut pe o banală bucată de hârtie, cu un creion tocit. Churchill și Stalin au împărțit sferele de influență la cea de-a patra conferință de la Moscova, din octombrie 1944. România era dată 90% sovieticilor.

Consecințele au fost devastatoare. Rușii s-au instalat, prin Armata Roșie, dar și prin agenții lor sovietici, în Regatul României. Au dat vânt Partidului Comunist Român, care a reușit să-și strecoare oamenii în toate funcțiile cheie. Au falsificat alegerile și în cele din urmă au pus mâna pe țară. Au bolșevizat România și au epurat elitele, lăsând urme adânci care se simt și astăzi, sau mai ales astăzi, în istoria românilor.