Video Micile orașe salvate de industriile viitorului. Cum s-au reinventat fostele uzine de stat unde munceau mii de oameni

Mai multe orașe mici din România au depășit șocul dezindustrializării, iar fostele uzine comuniste au fost înlocuite treptat de fabrici moderne, specializate în produse sofisticate sau cu valoare ridicată: de la generatoare, la componente auto, senzori, drone terestre și piese pentru avioane.

Orașul Blaj și zona sa industrială. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

România cuprinde peste 250 de orașe cu mai puțin de 30.000 de locuitori, multe dintre ele înființate în secolul XX, odată cu dezvoltarea industriei locale. O mulțime de orașe mici din România păstrează ruinele unor fabrici și uzine extinse în comunism, în care lucra mare parte a populației active.

Unele au fost orașe monoindustriale, unde o singură industrie atrăgea și concentra forța de muncă locală, în timp ce altele au funcționat ca „orașe-dormitor”, locuite de muncitori care făceau naveta spre fabricile, minele ori marile centre industriale din apropiere.

După 1990, închiderea ori restrângerea activităților de pe vechile platforme industriale ale acestor orașe a lăsat în urmă hale goale, cartiere sărace și numeroase familii de muncitori fără venituri sigure. Declinul fostelor uzine a fost adesea abrupt, iar în multe cazuri privatizările, restructurările și disponibilizările din epoca postcomunistă nu le-au putut salva de la dezafectare, chiar și atunci când le-au prelungit existența cu câțiva ani.

Odată cu închiderea „motoarelor” locale, foștii lor muncitori au părăsit orașele mici, fie pentru a se întoarce în locurile natale, fie pentru a-și încerca norocul în Occident sau în marile centre urbane ale României, ca Timișoara, Cluj-Napoca, Iași ori București, care ofereau locuri de muncă și mai multă siguranță.

Orașele mici, lovite de declinul industrial

Orășelele lăsate în urmă s-au confruntat cu declin demografic și cu îmbătrânirea populației rămase, iar multe dintre ele au fost ocolite de investiții, chiar și după ce fondurile europene au fost puse la dispoziția autorităților locale. Multe centre industriale din trecut au păstrat o infrastructură deficitară ori au rămas în afara noilor magistrale de comunicații și comerț, lucru care le-a făcut mai puțin atractive pentru investiții private importante.

În localități miniere cum sunt cele din Valea Jiului, cei rămași privesc adesea cu nostalgie spre întinsele zone industriale din vecinătatea orașelor, devenite terenuri virane, acoperite de vegetație sau de ruinele fostelor mine. Pentru alți localnici întorși aici după mulți ani petrecuți în Occident, orașele par încremenite în timp. Aglomerația de mașini de pe străzi și prețurile tot mai mari ale vechilor locuințe, în locuri unde după 1990 au mai fost construite doar blocuri ANL și de locuințe sociale, au rămas printre puținele schimbări remarcate în viața orașelor.

Unele orașe mici au trecut însă, treptat, peste șocul dezindustrializării, reușind să rămână atractive. Găzduiesc acum fabrici mai mici, dar mult mai specializate, din industrii ca energia, automotive, aeronautica, echipamentele medicale sau utilajele speciale. Noile unități ocupă spații mai mici față de cele alocate industriei din comunism și au mai puțini angajați, sunt administrate de companii private și vizează eficiența și profitul. Unele uimesc prin inovațiile și tehnologia modernă folosite și au devenit tot mai apreciate în Occident.

Bocșa: de la macarale la generatoare electrice

Mai puțin de 13.000 de locuitori numără orașul Bocșa (județul Caraș-Severin), din Banatul Montan, un fost centru minier și metalurgic cu o istorie industrială de peste trei secole. Primul cuptor pentru topirea minereului de fier și cupru a fost ridicat aici în anul 1719.

În anii ’70, Bocșa ajunsese la peste 20.000 de locuitori, mulți dintre ei fiind salariați ai Întreprinderii de Construcții Metalice (ICM Bocșa). Alții făceau naveta la minele metalice și de cărbune din împrejurimi sau la Reșița, centrul siderurgic important aflat la 20 de kilometri de orașul montan. Uzina oferea motive de mândrie localnicilor. Aici au fost fabricate componentele marelui pod de oțel peste Dunăre, deschis în 1970 între Giurgeni (Ialomița) și Vadu Oii (Constanța), și piese pentru hidrocentrala Porțile de Fier 2 și centrala nucleară Cernavodă.

Fabrica din Bocșa. Foto Endress Zenessis. Facebook

Bocșa devenise renumită ca primul oraș din România unde erau construite macarale de mare tonaj, numite Bocșa, și macarale portuare plutitoare, folosite pe șantierele navale. La începutul anilor ’90, peste 5.000 de oameni lucrau pe platforma de construcții metalice din Bocșa, vizibilă de la distanță datorită siluetelor numeroaselor macarale-turn construite aici.

Uzina a intrat în faliment la mijlocul anilor 2000, orașul fiind atunci pe harta zonelor defavorizate din România. Totuși, industria nu a dispărut cu totul din fostul oraș metalurgic. O fabrică de motoare diesel și generatoare de curent și-a început activitatea și a devenit, în anii următori, unul dintre cei mai importanți producători de astfel de echipamente.

„Ceea ce a început acum 22 de ani ca o pasiune pentru motoare diesel și soluții energetice s-a transformat în Zenessis, un brand recunoscut acum la nivel internațional pentru calitatea, soluțiile personalizate și competitivitatea sa. Pe atunci, Zenessis producea doar 60 de generatoare pe an. Astăzi, sunt produse și expediate mii de unități anual”, informau reprezentanții fabricii din Bocșa.

Potrivit companiei, aceasta a devenit lider de piață în România, iar peste 60% din producție este destinată exportului în Europa.

Reghin: de la cherestea la drone terestre

Aflat la circa 30 de kilometri de Târgu Mureș, orașul Reghin, din județul Mureș, cu mai puțin de 30.000 de locuitori, a fost, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, un centru important al industriei forestiere, fiind apropiat de Munții Gurghiu și Călimani. În perioada interbelică, orașul era deja un centru important al producției de cherestea.

În prima parte a secolului XX, orașul aflat la poalele Munților Gurghiu și Călimani devenise un centru industrial important pentru prelucrarea lemnului și producția de cherestea. Pe lângă uzinele de cherestea, la Reghin mai funcționau patru fabrici de pielărie și una de spirt. În Al Doilea Război Mondial, uzinele forestiere din Reghin au fost devastate. Regimul comunist a naționalizat toate societățile economice și a extins activitatea din industria forestieră. A înființat o școală de tractoriști, iar din 1953 o uzină de utilaje și piese de schimb, care avea să poarte numele de IRUM și să înceapă producția de tractoare agricole forestiere în 1969.

Drona terestră. Foto IRUM Reghin

Spre deosebire de alte foste întreprinderi mecanice din România, fosta companie de stat specializată în producția de utilaje forestiere a supraviețuit tranziției postdecembriste. A fost privatizată în 1999, iar în 2016 a început producția primului TAF modern. Doi ani mai târziu, a lansat un nou model de tractor românesc, numit Tagro, iar recent a anunțat producția unui alt prototip, numit IRON-690, o dronă terestră autonomă modulară, concepută pentru sprijinul misiunilor defensive.

„Dezvoltată pe baza unei arhitecturi off-road validate în condiții extreme, platforma oferă tracțiune ridicată în teren dificil, manevrabilitate în spații înguste și stabilitate în condiții de teren accidentat, contribuind la menținerea mobilității în scenarii critice de apărare și suport. IRON-690 marchează tranziția către o nouă generație de sisteme autonome – drone terestre capabile să opereze fără operator în cabină”, informa compania.

Sebeș și Cugir, revitalizate de companii auto

La fel ca Reghinul, orașul Sebeș, din județul Alba, cu circa 27.000 de locuitori, aflat în vecinătatea municipiului Alba Iulia și la aproximativ 60 de kilometri de Sibiu, a fost, în deceniile comuniste, un centru important al industriei forestiere. Poziția sa, la poalele Munților Șureanu și pe Valea Sebeșului, în apropierea unor întinse zone împădurite, a favorizat dezvoltarea exploatării și prelucrării lemnului.

În anii ’50, orașul, care avea atunci aproximativ 12.000 de locuitori, își asigura dezvoltarea prin mici fabrici de cherestea, tăbăcărie și ciorapi, dar și printr-o întreprindere forestieră. În deceniile următoare, Sebeșul s-a extins în jurul vechiului centru, dominat de bisericile medievale evanghelică și romano-catolică.

La sfârșitul anilor ’60 a fost construit combinatul de prelucrare a lemnului, care își asigura materia primă din vastele păduri ale Munților Șureanu și Apuseni. Din anii ’70, Valea Sebeșului, în amonte de oraș, a fost amenajată hidroenergetic, iar construcția hidrocentralelor din zonă a dat un nou impuls economiei locale.

Însă situația economică a orașului avea să se schimbe în ultimii ani, odată cu construcția autostrăzilor din zonă, din 2021 Sebeșul devenind un nod al autostrăzilor A1 Nădlac - București și A10 Sebeș – Turda, numită și Autostrada Apusenilor.

În ultimii ani, terenuri întinse din vecinătatea sa au fost ocupate de zone industriale, iar Sebeșul a profitat din plin de aceste investiții. Aproximativ 1.500 de oameni lucrează la fabrica de componente auto Star Assembly Sebeș, parte a grupului Mercedes-Benz AG, prezentă în Sebeș de 13 ani. Recent, reprezentanții companiei au anunțat o investiție de 100 de milioane de euro într-o nouă linie de asamblare a unităților de propulsie pentru un model nou al mărcii.

Alături de fabrica auto, firmele grupului Kronospan, din industria prelucrării și transportului lemnului, și fabrica de înghețată Alpin au adus, la rândul lor, sute de locuri de muncă în zonă.

În Cugir (video), județul Alba, oraș cu mai puțin de 20.000 de locuitori, aflat în apropiere de Sebeș, aceeași companie auto a deschis prima fabrică în 1996, în urma unui parteneriat cu uzina mecanică locală, pentru a produce roți dințate pentru cutiile de viteze ale autoturismului Mercedes-Benz A-Klasse. Activitatea uzinei de componente auto s-a extins treptat, ajungând la aproape 1.000 de salariați, iar din 2019 a inaugurat o linie de producție a cutiei de viteze în opt trepte.

De asemenea, alte investiții în inovații sunt plănuite la fabrica de arme din Cugir, unde ar urma să fie produsă cea mai modernă armă de asalt din lume, în cadrul unui amplu program de înzestrare derulat prin mecanismul european SAFE.

Uzinele mecanice au un nou viitor

Și în alte orașe mici din România, vechile industrii au reușit să se reinventeze, iar locul fostelor întreprinderi de stat cu mii de angajați a fost luat de companii internaționale.

În deceniile de comunism, economia orașului Blaj se baza pe cele două mari uzine ale sale, care însumau peste 5.000 de angajați: combinatul pentru prelucrarea lemnului și Întreprinderea de Accesorii pentru Maşini-Unelte (IAMU), cu profil de mecanică fină. La mijlocul anilor 2000, după o perioadă de declin industrial, grupul german Bosch dădea semnul revenirii economice a întregii zone, odată cu deschiderea, în 2007, a primei sale fabrici de componente auto din România. În ultimii ani, grupul german a avut peste 2.500 de angajați la Blaj, atât din oraș, cât și din împrejurimile sale, iar fabricile sale produc senzori și componente electronice sofisticate pentru industria auto.

În anii ’80, aproape 10.000 de oameni munceau la Întreprinderea Mecanică Mârșa, construită la poalele Făgărașului.

În vecinătatea ei, a fost ridicat micul oraș muncitoresc Mârșa (video), cu 4.000 de locuitori, o localitate componentă a orașului Avrig. După 1990, uzina mecanică a intrat într-un declin abrupt, odată cu industria locală: multe dintre secțiile sale s-au închis, iar numărul angajaților s-a redus drastic. Producția militară a fost oprită, dar în prezent, la Mârșa se realizează confecții și structuri metalice și piese pentru industria grea. Tot aici funcționează și una dintre marile fabrici de construcții ale Sibiului.

În jurul Brașovului, localitățile Ghimbav și Cristian au rămas legate de industria aeronautică, prin IAR și prin furnizori de componente pentru Airbus. Și în județul Cluj, la Bădeni, lângă Turda, și în Maramureș, la Dumbrăvița, se produc componente pentru avioane în fabrici moderne, cu sute de angajați, unde sunt căutați specialiști, nu doar muncitori necalificați.