Smiley: de la pasiunea din copilărie la o carieră de succes în muzică | adevarul.ro
Articol publicitar

Smiley: de la pasiunea din copilărie la o carieră de succes în muzică

Publicat:
0
1 live

De peste două decenii, Smiley este unul dintre cei mai influenți artiști din industria muzicală din România. A depășit granițele țării în calitate de producător muzical și co-fondator al unei case de producții în SUA și Marea Britanie. Dincolo de hiturile care domină radiourile și au sute de milioane de ascultări pe platformele digitale, de concerte și de statutul de superstar, artistul a construit, în timp, o comunitate creativă unită într-un „loc în care parcă și pereții cântă”. Smiley a creat un ecosistem pentru toți cei care visează să cânte, să scrie sau să producă muzică atât în România, cât și în afara țării. Îi place să susțină noile generații, iar acum se pregătește pentru una dintre cele mai interesante provocări: Red Bull SoundClash, un duel muzical, extrem de creativ, între el și Oscar, una dintre cele mai puternice și autentice voci din rap-ul românesc.

smiley jfif
Foto: Red Bull

Smiley este un artist autentic. Pentru el, totul pornește din același loc din care s-au născut și primele sale compoziții: propriul ADN artistic. În viziunea sa, fiecare etapă, fiecare piesă și fiecare experiență sunt câte o piesă din puzzle-ul care l-au construit pe Smiley de azi.

Această continuitate naturală poate fi observată și din felul în care privește acum succesul. Într-o industrie în care premiile și recordurile sunt considerate adesea reperele supreme, artistul vorbește despre o responsabilitate mult mai mare decât validarea publică.

„Este atât de mult miez în actul artistic, atât de multă profunzime și mesaj care, chiar și nepremiat, poate schimba lumea în bine, poate aduce fericire, poate salva sau elibera, poate descătușa, poate uni sau exprima credințe, valori comune. Orice acțiune cu impact puternic, premiat sau nu, aduce cu sine responsabilitatea dea schimba oamenii sau lumea în bine. Muzica se simte și poate fi coloana sonoră a unei vieți trăite frumos, corect, empatic și cu sens, astfel că responsabilitatea nu este doar a premianților, ci a fiecăruia dintre noi”, spune Smiley, convins că impactul unei creații nu depinde de trofee, ci de capacitatea ei de a schimba oameni și de a crea conexiuni autentice.

Despre Smiley solo și lansarea unui vis împlinit: HaHaHa Production

Crearea și dezvoltarea HaHaHa Production, dincolo de zona unui studio muzical, a părut să vină firesc, odată cu evoluția lui Smiley, a altor artiști, a proiectelor și a oportunităților din industrie. Cum a decurs însă acest proces de extindere în mai multe direcții?

„HaHaHa Production a apărut din visul meu de a avea un loc deschis celor cu inspirație, talent și dorință de a face muzică, exact cum îmi doream eu atunci când eram mic. Nu am visat niciodată la lucruri, la ceasuri, mașini scumpe, case sau vacanțe luxoase, am visat la un loc în care parcă și perețiicântă, în care tinerii cu chemare și pasiune să poată găsi locul în care talentul lor să se poată transforma în muzică. Așa a apărut și așa este și astăzi, desigur cu mult mai multe ramificații, proiecte artistice, linii noi de business, artiști, producători, compozitori, hituri naționale și internaționale, premii, oportunități, mult entuziasm și planuri cu duiumul din mințile și sufletele artiștilor și ale echipei și din potențialul pieței. Sunt compozitori și producători de Grammy care au găsit la HaHaHa Production comori, potențial, logistică, energie creativă pentru hiturile mondiale care urmează a fi lansate”, povestește Smiley.

Astfel, tot firesc, a luat naștere și Romdrops, casa de producție deschisă în SUA și Marea Britanie. În 2019, Smiley a făcut o tabără creativă în România alături de Milk & Honey, pentru a marca 11 ani de HaHaHa Production. Acolo s-au născut multe piese și atunci a apărut ideea de a se dezvolta oficial și peste hotare.

Prin Romdrops, artiști, compozitori și producători din România au colaborat cu Rita Ora, Fatboy Slim, James Carter, James Blunt, Ofenbach, Jennie, Rag'n Bone Man și mulți alții. Iar piese produse de creatori precum Roland Kiss și Feenom, care câștigă emisiuni de calibrul American Idol, sunt „exemple clare că România este parte din liga mare a muzicii internaționale, iar Romdrops topește granițele și dă șansa românilor să arate asta constant”, declară Smiley.

A lucrat și co-creat cu artiști și echipele lor din zeci de țări. Deși sunt culturi și piețe diferite, inspirația este infinită, vine din suflet pentru suflet, iar procesul creativ curge natural oriunde ai fi. Muzica este un limbaj universal.

„Fiecare țară, fiecare cultură are specificul ei, l-am dibuit repede, cu drag, entuziasm și curiozitate, însă firul roșu al creației muzicale este același. Aceasta este și frumusețea artei, a muzicii, că pornește, indiferent de geografie, din suflet și comunică, tot indiferent de coordonate, tot cu sufletele. Sunt detalii de sound, de stil, de producție, care pentru niște urechi cu experiență spun exact din ce parte a lumii vin, însă muzica este pentru toți ascultătorii planetei emoție, accesare de povești de iubire, de suferință, de viață, de căutare, de împlinire. Am învățat că muzica este a noastră, a tuturor”, mărturisește Smiley.

Ce calități caută la un artist, șlefuit sau neșlefuit, înainte să decidă că îl ia sub aripa sa, în echipă, sau lansează o piesă împreună? Nu există o rețetă specifică, este mereu un mix variat și unic în fiecare om și proiect.

„Oricine este pasionat de muzică trebuie să știe că o meserie în muzică presupune muncă, disciplină, curiozitate, respect, lucru constant, explorare, spirit de echipă. Fără ele, talentul îi poate păstra la nivelul de ascultători pasionați și consumatori de muzică. O meserie implică disciplină, muncă, reguli, toate bazate pe pasiune și pe bucuria că poți ajunge să trăiești din ceea ce iubești foarte mult, dar asta nu înseamnă huzur, ci muncă”, explică el.

Ce îi recomandă unui artist sau unui simplu pasionat de muzică și de industria muzicală să facă pentru a ajunge să colaboreze cu HaHaHa Production sau pentru a intra în echipă?

„Să ne scrie, să ne trimită demo, CV, versuri, mesaje de intenție, înregistrări pe datele de contact de pe platforme, orice și oricum, doar să ajungă cumva la noi. Suntem mereu în căutare de oameni noi, tineri, dornici, cu viziuni fresh. Multe nume din portofoliul HaHaHa Production au fost recrutate astfel, așa că abia așteptăm un cioc-cioc”, îi încurajează Smiley pe cei care doresc să transforme dragostea șipasiunea pentru muzică în mai mult decât atât.

Îi place să crească generații noi talentate, dornice să-și transforme creativitatea, vocile sau ideile în mai mult decât un vis sau o pasiune. Iar îmbinarea artistului Smiley cu cel de mentor și producător nu i-a schimbat perspectiva asupra muzicii și a industriei, ci a întregit-o.

„A privi această meserie 360 de grade este un privilegiu care schimbă felul în care vezi, faci sau planifici această meserie pentru tine sau orice alt artist. Este diferit felul în care se face, dar și felul în care se consumă muzica astăzi e diferit față de cum am crescut noi, ceea ce ne aduce și unora și altora plusuri și minusuri, dar împreună suntem mereu pe plus”, spune el.

Smiley punctează des importanța echipei în orice ai face și precizează că „un business pornit din pasiune nu este doar suflet și viziune, ci și foarte mult calcul, simț al realității, birocrație, responsabilitate. De bază pe acest drum este echipa, cu spiritul, dăruirea, abilitățile și unitatea ei la bine și la greu”.

Ce sfat i-ar da unui artist la început de drum, care visează să fie relevant și peste 20 de ani?

„I-aș spune să se bucure de drumul pe care abia a pășit, pentru că este cel mai frumos, fără să își înece entuziasmul, curajul și creativitatea de la început de drum în ambiții și visuri mărețe. Succesul va fi un bonus atunci când va veni, dar

esențială este fericirea pe care o simți când ajungi să faci ceea ce ți-ai dorit, ceea ce îți place și ceea ce aduce emoție oamenilor din jur”, spune Smiley.

Pe 24 septembrie, Smiley va ajunge față în față, într-o confruntare muzicală, cu un artist de succes din altă generație: Oscar. Cei doi se vor duela la Red Bull SoundClash, un eveniment cu un concept unic, în care combatanții ies din zona de confort și sunt îndemnați la o creativitate fără limite și reguli. Îi așteaptă 4 runde în care cântă același hit, fiecare în stilullui, își preiau piesele unul altuia și le continuă, de asemenea, în propriulstil. Apoi cântă trei melodii din repertoriul lor în genuri muzicale diferite. În runda finală, scot ași din mânecă – invitați surpriză. Doar publicul decide cine pleacă acasă cu marele trofeu. Fanii aplaudă, strigă și își susțin artistul preferat, iar un decibelmetru înregistrează totul în timp real.

Shurubel va conduce bătălia ca MC, iar Albwho va întreține atmosfera ca DJ. Porțile de la Romexpo se deschid la ora 18:00. Ultimele bilete și toate detaliile sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash.

Top articole

Partenerii noștri