Povestea unui plan diabolic de cucerire a României. Cine ne-a salvat de operațiunea secretă Margarethe II

În cel de-al Doilea Război Mondial a existat un plan secret, al nemților, de cucerire completă a României. Acest plan, pus în cele din urmă în aplicare după 23 august 1944, a purtat numele de Margarethe II și a provocat distrugeri substanțiale. 

Imagine cu atacul aerian american asupra aeroportului Otopeni FOTO Historia

Pe 23 noiembrie 1940, România a semnat oficial Pactul Tripartit, intrând în coaliția Axa Roma-Berlin-Tokyo. Pe scurt, statul român condus la acea vreme de Ion Antonescu, cu puteri discreționare, s-a aliat cu Hitler. Mai mult decât atât, în vara lui 1941, România intră direct în război alături de Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice. În vara lui 1944, după trei ani de lupte alături de armata germană și cu o uriașă armată sovietică bătând la ușă, regele Mihai, susținut de partidele politice istorice, îl arestează pe Ion Antonescu și renunță la alianța cu Germania nazistă. România întoarce armele și trece de partea Aliaților.

Ei bine, a urmat un episod aproape necunoscut publicului larg din România. Hitler, care nu a avut niciodată încredere în români și nici nu a fost prietenul poporului nostru, a pus în aplicare un plan secret de cucerire a României. A urmat o luptă scurtă și dură, în care statul român a luptat pentru supraviețuire, asaltat de trupele germane.

România și Hitler un „mariaj” bazat pe interes

Regatul României a fost, așa cum s-a văzut de-a lungul istoriei, un aliat tradițional al Franței și al Angliei. În cel de-al Doilea Război Mondial, lucrurile au stat total diferit. Franța capitulase în vara lui 1940, iar Anglia abia dacă mai făcea față bombardamentelor germane și „bătăliei pentru Anglia”. În plus, cine să ajute o țară aflată la capătul unei Europe centrale controlate de Hitler și aliații săi? Tocmai de aceea, România, rămasă fără aliați, iar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a prins-o total nepregătită.

A devenit foarte curând monedă de schimb și marioneta marilor puteri totalitare din zonă. Hitler a fost cel care a manevrat soarta țării noastre. În vara lui 1940 și-a recompensat aliații cu teritorii românești. Adică le-a dat ungurilor Transilvania de nord-vest, iar bulgarilor Cadrilaterul. Mai apoi s-a asigurat că adoarme vigilența lui Stalin și îi păcălește pe ruși să-i creadă prieteni pe nemți. În urma tratatului Ribbentrop-Molotov, sovieticii primesc Basarabia și Bucovina de Nord. România Mare a încetat să mai existe în aproximativ trei luni, ceea ce a șocat opinia publică și a prăbușit moralul militarilor. Hitler a manevrat cum a vrut România. I-a mers din plin. Românii au început să-l curteze pe dictatorul nazist, fiind considerat singurul capabil să ofere garanții țării noastre în acel context.

Carol al II-lea abdică, vine la putere generalul Ion Antonescu, care bate palma cu nemții și efectiv intră în alianță cu Germania nazistă. Era o relație bazată strict pe interes, între cele două părți. Românii nu-i simpatizau pe nemți, iar nemții nu-i sufereau pe români. Hitler avea nevoie de petrolul românesc, dar și de teritoriul țării noastre ca bază de atac asupra URSS, în cadrul Operațiunii Barbarossa.

„Clasa politică, intrată în panică, nu a înțeles că interesul Germaniei pentru petrolul românesc este o carte de joc importantă. Reichul nu era interesat în dezmembrarea României şi a temperat „ardoarea" revizionistă a Ungariei şi Bulgariei (la Viena, el a impus Ungariei o soluție, repetăm, sub minimum revendicărilor Budapestei). Dacă România ar fi rezistat cu armele Uniunii Sovietice, Germania nu ar fi permis partenerului de la Moscova să treacă Prutul (s-a văzut că sudul Bucovinei ne-a fost salvat de Hitler!)”, preciza Florin Constantiniu în „O istorie sinceră a poporului român”.

Strategia lui Hitler a fost să slăbească România suficient cât să devină dependentă de Germania, dar nu atât de mult încât să dispară ca stat. România era principala sursă de petrol pentru Germania, mai ales câmpurile de la Ploiești. Hitler avea nevoie de un stat român funcțional pentru a asigura livrările.

Dacă România s-ar fi prăbușit complet, ar fi apărut haos și conflicte între aliații Germaniei (în special între Ungaria și Bulgaria), ceea ce ar fi destabilizat sud-estul Europei. La rândul lor, românii, așa cum mărturisea mareșalul Antonescu, aveau nevoie de garanții de securitate în fața unor vecini revanșarzi sau hrăpăreți.

„Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin”, spunea Antonescu. Cea mai mare temere o reprezenta un atac al URSS. În plus, Antonescu spera ca în urma campaniei contra rușilor să poată recupera Basarabia și Bucovina de Nord. „Principalele scopuri ale politicii mele vor fi reîntoarcerea la patria mamă a Basarabiei şi ale regiunilor de nord ale Bucovinei şi Transilvaniei. Prefer să fac această declaraţie de la începutul raporturilor noastre”, i-a mărturisit Antonescu lui Hitler la prima lor întâlnire.

Măcelăriți pe frontul de Est și cu rușii la poartă, românii întorc armele

Dacă participarea la război alături de nemți pentru recuperarea Basarabiei și Bucovinei de Nord a putut fi înțeleasă de oamenii politici români, continuarea războiului alături de Hitler, dincolo de Nistru, nu. Continuarea atacului asupra URSS, adânc în teritoriul rusesc, a stârnit proteste în rândul clasei politice, dar și în rândul corpului ofițeresc. Mai ales că românii nu erau pregătiți pentru asemenea campanie. Nu aveau echipamentele necesare și nici măcar arme antitanc cu ajutorul cărora să facă față în stepa calmucă. A urmat dezastrul de la Stalingrad și Cotul Donului, în care armata română a fost efectiv făcută praf de sovietici.

Mai mult decât atât, nemții au pierdut la rândul lor bătălia de la Stalingrad și s-au întors cu rușii pe urme, către vest. Contraofensiva sovietică a fost puternică, iar românii s-au trezit cu rușii la graniță în primăvara lui 1944. Antonescu mărturisea că se gândea să scoată țara din război, mai ales că Hitler nu-și ținuse promisiunea de a furniza românilor echipamentele și armamentul necesar în ofensiva dincolo de Nistru. Dar nu în orice condiții. În cursul zilei de 20 august, regelui Mihai i-a parvenit vestea că rușii lansaseră Operațiunea Iași-Chișinău, adică urmau să invadeze teritoriul României. Tânărul rege nu a mai pierdut vremea. Situația era critică. Sfătuit și ajutat de partidele politice istorice, care luaseră legătura cu reprezentanții americani și britanici, Mihai I dă lovitura de stat de la 23 august 1944. Îl arestează pe Antonescu și întoarce armele împotriva Germaniei naziste.

Un plan diabolic al lui Hitler pentru România

Nimeni nu știa însă că Hitler luase în calcul o posibilă schimbare de tabere în cazul românilor. Pe scurt, exista un plan secret, Margarethe II, prin care România ar fi trebuit ocupată militar dacă încerca să renunțe la alianța cu Germania nazistă și, eventual, să capituleze în fața Aliaților. A fost și un plan Margarethe I, dedicat Ungariei. Acesta a fost pus în aplicare în martie 1944, când Hitler a sesizat că Ungaria vrea să capituleze. Efectiv, Ungaria a fost ocupată. Planul Margarethe II, dedicat României, a fost întocmit în ianuarie 1944, când situația pe front se înrăutățea tot mai tare. Planul a fost însă abandonat inițial, pentru că Ion Antonescu a venit în vizită în Germania și l-a asigurat pe Hitler că va merge până la capăt, alături de el.

După 23 august 1944, Hitler a reactivat Margarethe II. Prin intermediul acestui plan, Hitler urmărea ca, prin intermediul unităților germane din apropierea Bucureștiului, dar și din capitală, să pună mâna pe regele Mihai și principalii lideri politici, tocmai pentru a aduce România strict sub controlul său. Hitler, la fel ca la începutul războiului, era strict interesat de resursele României, dar și de faptul că putea organiza apărarea împotriva rușilor, pe linia Carpaților. Tocmai de aceea, pe 26 august, la trei zile de la lovitura de stat, în România a ajuns generalul-locotenent de aviație Reiner Stahel, cel care începuse să înăbușe în sânge insurecția poloneză, declanșată de Armia Krajowa pentru a elibera capitala de sub ocupația nazistă înainte de sosirea trupelor sovietice. Stahel avea misiunea de a face același lucru și în România.

Românii salvați de ruși și americani

Cu toată faima lui Stahel, nemții nu au mai fost capabili să pună în aplicare cu succes Margarethe II. Românii au luptat curajos. Nemții începuseră să pună în aplicare operațiunea Margarethe II încă din dimineața zilei de 24 august. La acea dată, trupele germane din apropierea Bucureștiului erau comandate de generalul de aviație Alfred Gerstenberg. Acesta a ordonat ca Bucureștiul să fie bombardat de aviația germană. Au avut loc raiduri întreaga noapte dinspre 24 spre 25 august, fiind uciși 89 de civili și răniți alți 90. Numeroase clădiri și locuințe au fost distruse. Trupele românești, aproximativ 40.000 de oameni, au reușit să respingă tentativa armatei germane de a pătrunde în oraș, pe 25 august. La aceeași dată, România a declarat război, oficial, Germaniei naziste. Tocmai de aceea a fost trimis și Reiner Stahel. Pe 26 august, trupele române au atacat aerodromul de la Otopeni, dar trupele germane au respins atacul.

Totodată, un alt detașament a cucerit Pipera temporar, dar au fost alungați de un contraatac german. Situația risca să se complice în mod periculos pentru români. Fără să vrea, rușii ne-au oferit un sprijin important. Mai precis, nemții nu au putut să suplimenteze trupele pentru aplicarea operațiunii Margarethe II, întrucât forțele sovietice ale mareșalului rus Rodion Iakovlevici Malinovski, din cadrul Frontului 2 Ucrainean, și cele ale generalului Fiodor Ivanovici Tolbuhin, din cadrul Frontului 3 Ucrainean, erau pe punctul de a se abate asupra Grupului de Armate «Ucraina de Sud» al generalului-colonel Johannes Friessner, în nordul României. În același timp, americanii au trimis bombardiere pentru a ataca pozițiile germane din jurul Bucureștiului. A fost vorba despre 114 bombardiere B-24 Liberator, dar și 114 bombardiere B-17 Flying Fortress.

Bombardierele B-24 Liberator au atacat aerodromul Băneasa, iar celelalte, temutele Flying Fortress, au distrus pozițiile germane de la Otopeni și pădurea din apropiere. Americanii au aruncat aproape 500 de tone de bombe. Au făcut efectiv prăpăd în rândul pozițiilor germane. După acest măcel, românii au reușit să ocupe Pipera și aeroportul Băneasa. „Spectacolul era înfiorător. Imaginați-vă o pădure distrusă de bombe, amestecată cu trupuri umane, scalpuri spânzurând de crăci, picioare, mâini, cranii presărate peste tot. Sângele închegat acoperea frunzele. Era mai teribil chiar decât spectacolul de pe Calea Griviței . Odată cu dezastrul de la Otopeni, a pierit și speranța lui Gerstenberg că germanii ar mai putea să întoarcă lovitura de la 23 august 1944. Intervenția aviației americane a fost decisivă, întrucât la Otopeni se afla grosul trupelor germane”, preciza locotenentul (r.) Corneliu Valjan, din Secția II Informații a Marelui Stat-Major.

Ulterior, au mai avut loc bombardamente germane și pe 27 august, în București, dar și în comunele învecinate. Aviația română a doborât însă din avioanele germane și, în cele din urmă, pericolul a fost neutralizat. Bilanțul operațiunii nereușite Margarethe II, desfășurată în perioada 24-27 august 1944, a fost de 570 de clădiri afectate sau distruse și de 380 de morți. La aceștia se adaugă și 470 de răniți.