Foto Oamenii care au îmblânzit Carpații. Cum au fost construite primele cabane și poteci turistice în ținutul sălbatic al României

O mulțime de locuri din Carpați păstrează amintirea primelor refugii și cabane construite în munți pentru a le oferi adăpost turiștilor. Povestea celor mai vechi adăposturi montane a început în secolul al XIX-lea și a fost legată de activitatea primelor organizații de turism din România.

Cabana Curmătura, una dintre cele mai vechi din Carpați. Foto: Daniel Morar. Facebook

O mulțime de locuri din Carpați păstrează amintirea primelor refugii și cabane construite în munți pentru a le oferi adăpost turiștilor. Povestea celor mai vechi adăposturi montane a început în secolul al XIX-lea și a fost legată de activitatea primelor organizații de turism de pe actualul teritoiu al României.

Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, înălțimile Carpaților erau străbătute mai ales de ciobani, vânători și grăniceri, iar călătorii care le explorau de plăcere erau nevoiți să înnopteze sub cerul liber sau la stâne. Primele asociații turistice au construit refugii și cabane, au amenajat poteci și au pregătit călăuze pentru cei care doreau să descopere munții.

1/13

Cabana Curmatura Foto Daniel Morar Facebook 3 jpg Foto: Daniel Morar. Facebook

În Transilvania, aflată atunci în Austro-Ungaria, turismul organizat s-a dezvoltat urmând exemplul cluburilor alpine europene, înființate de la mijlocul secolului al XIX-lea. 

Prima asociație turistică, înființată la Sibiu

Cunoscută drept cea mai veche organizație de turism de pe teritoriul României, Asociația Carpatină Transilvană / Ardeleană a Turiștilor (SKV), a fost întemeiată la Sibiu în 1880.

La adunarea de constituire a SKV, din 28 noiembrie 1880, dr. Carl Wolff, unul dintre inițiatorii asociației, economist de renume și fondator al ziarului „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt” din Sibiu, explica de ce frumusețea Carpaților nu era suficientă pentru a atrage turiști, în lipsa călăuzelor, a informațiilor și a adăposturilor.

„Carpații noștri transilvăneni se pot măsura fără teamă, în frumusețe, cu Munții Tatra din Ungaria și cu Alpii austrieci și germani. Cine a aruncat o privire în minunata lume a Carpaților noștri transilvăneni și a ridicat vălul care o ascunde atâtor oameni a fost cucerit și fermecat de farmecul ei. Dar este suficientă această frumusețe a Carpaților pentru a-i make accesibili străinilor? Nu! Turistul străin care cobora din vagon într-o gară transilvăneană se afla până atunci într-o situație cu puțin mai bună decât a unui naufragiat aruncat pe un țărm necunoscut. Stătea acolo nedumerit: nu știa ce trasee să aleagă, cum să ajungă la munte și să înainteze în el, cărei călăuze să se încredințeze și unde putea găsi adăpost și găzduire”, afirma Carl Wolff, în discursul publicat în primul anuar al asociației, în 1881.

1/8

Poteca Râșnov Mălăiești Foto Daniel Morar (7) jpg Foto: Daniel Morar. Facebook

În același discurs, Wolff arăta că organizația trebuia să depășească rolul unui simplu club de excursii și să încurajeze apropierea oamenilor de natură.

„Înainte de toate, trebuie risipită prejudecata larg răspândită potrivit căreia această asociație ar fi doar una de agrement, o îndeletnicire sportivă destinată exclusiv distracției, și că, în esență, nu ar avea altă misiune decât organizarea ascensiunilor pe munte. Nu se poate nega că asemenea asociații slujesc și plăcerii. Dar cărei plăceri? Aceste asociații vor să trezească și să însuflețească bucuria de a fi în natură, să cultive acea înclinație a sufletului omenesc de a se uni cu natura din care omul s-a născut, de a găsi în frumusețea sublimă a Pământului, mama noastră, balsamul pentru rănile provocate de goana zbuciumată a vieții și de a aduna, din izvorul nesecat de sănătate al naturii, puteri noi pentru îndatoririle existenței”, explica acesta.

Asociația SKV a construit zeci de cabane

De-a lungul istoriei sale, extinzându-și activitatea mai ales în perioada interbelică, SKV a devenit cea mai importantă asociație pentru drumeție de pe teritoriul țării, ajungând la mai mult de 6.000 de membri cotizanți grupați în 16 secțiuni.

„Asociația a construit și reconstruit 60 de cabane, unele de mai multe ori, dintre care cele mai cunoscute sunt Postăvaru, Curmătura, Diham, Omu, Mălăiești, Vârfu cu Dor, Negoiu, Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, Podragu, Urlea, Bărcaciu, Suru, Prejba, Șurianu, Parâng. De asemenea, SKV a construit și marcat peste 1.000 de kilometri de poteci”, arată asociația în prezentarea istoricului său. 

Organizația s-a implicat în pregătirea ghizilor, salvarea turiștilor și cercetarea munților. În 1904 au avut loc în cadrul SKV primele activități de salvare montană, iar în 1919 a fost înființată Paza Montană. Tot atunci au început primele acțiuni organizate de escaladă și de cercetare a peșterilor și au fost pregătiți ghizi montani.

„SKV a editat hărți turistice, reviste și ghiduri montane. În cadrul SKV au fost realizate studii științifice în domeniul florei, faunei, geologiei și geografiei Transilvaniei, fiind publicate un număr impresionant de articole și cărți pe aceste teme. Asociația a avut contacte sistematice și schimburi de publicații cu peste 100 de asociații similare și centre universitare din Europa”, precizează SKV.

A doua asociație de turism, înființată de maghiari

O altă organizație importantă a fost Societatea Carpatină Ardeleană (EKE), înființată la Cluj în 1891, la inițiativa asociației culturale maghiare EMKE.

„Fondatorii ei au recunoscut efectul coeziv și de formare a comunității al plimbărilor în natură practicate în formă organizată, au început un jurnal de asociație, au extins funcționarea EKE la stațiuni balneare, au început construirea de adăposturi și cabane, au înființat un muzeu și au organizat evenimente care au mobilizat un mare număr de persoane. Au început să se cristalizeze principiile și formele turismului în natură și lucrul cel mai important, pregătirea de ghizi turistici voluntari”, arată istoricul EKE. 

Organizația și-a extins activitatea printr-o rețea de filiale, depășind granițele Transilvaniei datorită structurii imperiale de la acea vreme. Potrivit propriei prezentări, după înființare a ajuns să numere 34 de filiale și peste 6.000 de membri.

„Potrivit istoricilor, una dintre cele mai înțelepte decizii ale conducerii centrale a asociației EKE a fost organizarea pe județe. În acest fel, s-a putut acoperi întregul teritoriu al Transilvaniei și cu toate că existau și alte organizații turistice maghiare, EKE a reușit să formeze departamente în capitala Ungariei, apoi la Viena, având departamente și în Bratislava, Devin și în alte locuri mai îndepărtate”, precizează asociația.

Drumețiile au fost însoțite de preocupări pentru cercetarea și popularizarea patrimoniului natural și cultural. Un loc important l-au avut revista organizației și muzeul amenajat în casa natală a lui Matia Corvin din Cluj.

„Între anii 1892 și 1948 asociația a publicat revista Erdély (Transilvania). La 12 octombrie 1902 a fost deschis Kárpát-Múzeum (Muzeul Carpaților), creat la inițiativa societății. Colecția sa cuprindea, printre altele, o fonotecă de muzică folclorică și o bibliotecă de cărți și hărți turistice de specialitate”, menționează istoricul EKE.

Primele societăți turistice din România

La începutul secolului al XX-lea, construirea adăposturilor și organizarea excursiilor montane au intrat și în preocupările unor asociații din București, Sinaia și Iași. Printre acestea s-a numărat Societatea Turiștilor din România, înființată în 1903, care a construit adăposturi, a publicat lucrări turistice și a stabilit legături cu organizația săsească din Transilvania.

După Primul Război Mondial, turismul organizat a continuat să se dezvolte, iar cea mai populară organizație a devenit Touring-Clubul României (T.C.R.), fondat la mijlocul anilor '20 din inițiativa geografului Mihai Haret, alături de scriitoarea Bucura Dumbravă și scriitorul Emanoil Bucuța.

Organizația a construit și administrat cabane, a marcat poteci și a publicat hărți și ghiduri. Unele dintre adăposturile sale ofereau condiții de confort care le deosebeau de refugiile montane de la începuturile turismului.

„Membrii săi, în majoritate persoane de elită, profesori universitari, secundari, ingineri, doctori, ofițeri, avocați etc., dezvoltă o activitate febrilă; clădesc case de adăpost foarte bine întreținute, dintre care nu amintesc decât câteva: Casa Peștera, la 1.610 m altitudine, cu 40 de paturi cu somiere, cu rufăria completă de pat, cu 5 camere la parter, 3 la mansardă, o sală de mese, o bibliotecă, chiar și cu un muzeu în formație — un adevărat hotel alpin. La fel sunt amenajate și casele Omul, la 2.509 m altitudine, Piscul Câinelui, care are lumină electrică, telefon, ba chiar și cameră de baie”, informa publicația „Cunoștințe folositoare din lumea largă” (1935).

În 1935, asociația avea zece filiale și administra 14 case de adăpost, printre care Peștera, Omu, Piscul Câinelui, Cristianul Mare, Baleia și Câmpușelu. Alte două erau închiriate, la Luncani și Câmpul lui Neag, iar adăposturile de la Leaota și Gura Zlatei se aflau atunci în construcție. Tot atunci clubul raportase și marcarea a 493 de kilometri de poteci, dintre care 200 în Munții Apuseni și 150 în Bucegi.

„Toată această activitate se desfășură numai din cotizațiile membrilor”, informa buletinul TCR publicat în revista „Natura”. Cotizația anuală era de 200 de lei, iar taxa de înscriere, achitată o singură dată, era de 150 de lei.

Regimul comunist a desființat vechile asociații și le-a preluat cabanele

Instaurarea regimului comunist a pus capăt vechilor asociații turistice. SKV a fost dizolvată în 1945, iar cabanele sale au trecut în administrarea Oficiului Național de Turism.

„Prin Jurnalul Consiliului de Miniștri din 13 iunie 1945, societatea sașilor S.K.V., constituită la Sibiu în anul 1880, fiind desființată, întregul ei patrimoniu a trecut în proprietatea statului și a fost dat în administrare O.N.T.”, informa presa vremii.

În 1948, autoritățile au desființat și Turing-Clubul României, alături de numeroase alte organizații de drumeție și alpinism.

„Au fost dizolvate, pentru interese superioare de stat, următoarele asociații turistice, persoane juridice: Asociația Drumeților din Munții României (ADMIR), Amicii Predealului, Clubul Alpin Român, Clubul Carpatin Român, Dor de Ducă, Hai la Drum, Piatra Craiului, România Pitorească, Touring Clubul României, Plaiuri Românești, toate cu sediul în București; Brădetul, cu sediul în Sibiu; Munții Noștri, cu sediul în Poiana Sibiului; Banatul, cu sediul în Oravița-Caraș; Reșița, cu sediul în Reșița-Caraș; Clubul Turistic Bănățean, cu sediul în Caransebeș-Severin; Drumeția, cu sediul în Ploiești; Societatea Carpatină Populară Ardeleană (E.N.K.E.), cu sediul în Cluj; Societatea de Gimnastică «Sport și Muzică», cu sediul în Iași; Vulturul Carpaților și Encian, cu sediul în Brașov. Întreg patrimoniul acestor asociații dizolvate se atribuie Oficiului Național de Turism”, anunța ziarul „Națiunea”, în 1948.

Societatea Carpatină Ardeleană a pierdut astfel adăposturile montane construite în deceniile de activitate.

„După cel de-al Doilea Război Mondial, asociația a funcționat sub denumirea de Erdélyi Népi Kárpát-Egyesület – ENKE (Societatea Populară Carpatină Ardeleană), iar după naționalizare a fost alipită Oficiului Național de Turism. La momentul naționalizării, SCA deținea 18 cabane, cele mai populare fiind cabana Bors Mihály de la Cheile Turzii, cabana Uz Bence din Harghita-Băi și hotelul turistic din Valea Vinului”, precizează istoricul publicat de EKE.

SKV și EKE și-au reluat activitatea după căderea regimului comunist. EKE a fost reînființată în 1991, festivitățile inaugurale fiind organizate la Lăzarea, în județul Harghita, iar SKV a fost reînființată în 1996, la inițiativa unor vechi membri. Unii dintre foștii membri ai EKE au relatat că nu au mai putut recupera o parte din fostul patrimoniu.