„N-au mai pomenit așa cutremur”. Catastrofa seismică ce a zguduit România de Sfânta Paraschiva

De-a lungul timpului, teritoriul de astăzi al României a fost scuturat de numeroase cutremure. Unele dintre acestea au fost efectiv de coșmar, distrugând orașe întregi. Cel mai puternic cutremur din istoria națională a avut loc chiar de ziua Sfintei Parascheva, acum mai bine de două secole. 

Bucureștiul la jumătatea secolului al XIX lea Foto: © iMAGO Romaniae

Cutremurele sunt printre cele mai traumatizante cataclisme naturale. Și asta în condițiile în care sunt capabile să distrugă regiuni întregi, prăbușind infrastructura și ducând la decesul a sute sau chiar mii de oameni. Deși teritoriul de astăzi al României nu are parte de vulcani activi sau de o activitate seismică precum cea de la Cercul de Foc al Pacificului, răspunzător de 80% dintre cele mai puternice cutremure de pe Glob, există la noi în țară un „punct fierbinte”, o matcă a cutremurelor care, de-a lungul timpului, a provocat numeroase pierderi de vieți omenești, dar și pagube de-a dreptul catastrofale.

Cel mai puternic cutremur din istoria românilor, provocat de epicentrul de la Vrancea, a avut loc de ziua Sfintei Parascheva, acum mai bine de două secole, și a reușit să prăbușească, la propriu, întreg Bucureștiul, dar și numeroase alte orașe, pe o rază uriașă care s-a întins pe sute de kilometri, afectând grav localități din Muntenia, Moldova, Transilvania și actuala Bulgarie. Din cauza adâncimii mari a focarului, energia s-a propagat pe o suprafață macroseismică totală de peste 2 milioane de kilometri pătrați, seismul fiind resimțit de la Moscova și Sankt Petersburg până la Constantinopol și în insulele grecești din Egeea.

„Mama” cutremurelor din România, cel mai „fierbinte” punct seismic al țării

Zona Vrancea este responsabilă de peste 90% din totalul cutremurelor din România și eliberează peste 95% din energia seismică a țării. Din cauza adâncimii mari a focarului, undele seismice sunt ghidate spre suprafață și se resimt pe o suprafață foarte mare, ajungând dincolo de granițele României, spre Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria și în general zona Balcanilor. Unele cutremure produse cu epicentrul în Vrancea s-au resimțit până în Turcia, insulele Egeei și Rusia europeană.

De ce apar cutremurele în Vrancea? Foarte simplu. „În Vrancea există particularităţi seismogene, zona fiind situată la intersecţia plăcilor tectonice intercontinentale. Cutremurele de pământ au avut loc la mare adâncime, afectând – mai ales în cazul seismelor de mare magnitudine – o suprafaţă importantă din teritoriul României (îndeosebi, Muntenia de Est şi Moldova)”, explică conf. univ. dr. Ştefan Amariței în lucrarea „Activitatea seismică în zona Vrancea, România – Analiză statistică şi probabilistică”.

Totodată, spun specialiștii, spre deosebire de alte cutremure obișnuite care se produc aproape de suprafață, cele din Vrancea sunt în mare parte intermediare (subcrustale), având focarul situat la adâncimi cuprinse între 60 și 180-200 km. Blocurile litosferice sunt supuse unor presiuni uriașe pe măsură ce se împing. Când rocile depășesc limita de rezistență și se rup sau alunecă la adâncime, energia acumulată se eliberează brusc.

Bucurestiul vechi Foto: wikipedia

De-a lungul istoriei spațiului românesc de astăzi, au fost înregistrate mai multe cutremure puternice. Primul atestat este cel din anul 455 d.Hr. și a coincis cu puternica invazie a hunilor, afectând zone din Muntenia, Transilvania, dar și sudul Moldovei.

La 12 mai 1022 este consemnat un alt cutremur, considerat ulterior, pe baza efectelor descrise, ca având o intensitate de gradul VIII pe scara Mercalli. În anul 1411 este menționat cel mai vechi cutremur din Țările Române într-un manuscris religios din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.

Mai târziu, la 29 august 1471, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, s-a produs un cutremur despre care există informații mai clare privind data și efectele sale. Magnitudinea acestuia a fost estimată la 7,5, iar seismul ar fi provocat prăbușirea numeroaselor case și biserici din Brașov și Târgoviște. Cele mai grave cutremure produse pe epicentrul din Vrancea au fost însă înregistrate în decurs de 200 de ani, în secolele XIX și XX.

„N-au mai pomenit așa cutremuri înfricoșat”

Niciun cutremur din istoria teritoriului românesc, din cele mai vechi timpuri și până în prezent, nu a fost ca cel de Sfânta Parascheva, din anul 1802. Era pe 14 octombrie a acelui an și oamenii o prăznuiau pe Sfânta Parascheva. Erau vremuri tulburi. Tâlharii și trupele neregulate ale rebelului pașă de Vidin, Osman Pazvantoglu, au făcut ravagii prin satele și târgurile Valahiei. Vara a fost grea, recoltele slabe, secetă și grânarele jefuite până aproape la ultimul bob de grâu. La oameni numai rugăciunea le mai rămăsese. Mai ales la cei amărâți. Și ce avea să fie mai rău abia urma să vină. Numai ce se isprăvise Sfânta Liturghie, că pământul a început să se cutremure de parcă venea Apocalipsa.

Numai că sfârșitul lumii, așa cum l-au perceput oamenii vremurilor, a durat numai două minute. După acest timp nimic nu a mai fost ca înainte, iar mulți au plecat în lumea celor drepți fără ca măcar să înțeleagă ce li se întâmplă. Târguri, sate, mănăstiri, biserici, case, hanuri, tot ce se ițea, făcut de mâna omului deasupra pământului, a fost pus la pământ. Mulți oameni, nimeni nu știe cu certitudine câți, au murit prinși sub dărâmături. Imaginile descrise de cărturarii contemporani evenimentului erau de-a dreptul apocaliptice. În doar două minute, pământul efectiv s-a încrețit sub picioarele oamenilor, s-au căscat falii și au ieșit gaze la suprafață. Mănăstiri impunătoare, cu turnuri din piatră, s-au prăbușit ca niște castele făcute din cărți de joc.

Bucureștiul din 1861 Foto: Arhivă

„Iar aici, în București, mai multe biserici s-au zdruncinat, altele mai de tot. Hanurile de asemenea, case mari, ziduri asemenea s-au zbrențuit. Iar pământul pe alocurea se deschidea cât încăpea un om cu calul. Și după ce s-a oprit cutremurul, au stat pământul crăpat pănă a doua zi. Atuncea au căzut și Colțea, turnul cel înalt din București, ce aveau întru sine ceasornic, pănă unde se vede acum, ce era lucrat cu mare meșteșug și cu pietre în tot chipul, care se vedea departe de București, cale de trei ceasuri, când era senin și mai departe. Și acest cutremur s-a făcut pe la amiazăzi, era la șapte din zi, iar prin crăpăturile pământului ieșea apă cu humă neagră ce puțea întocmai ca pucioasa. Și era în zi de marți. Iar duminică, octombrie 19, au intrat cu alai în București și au șăzut în scaunul său Constantin Alexandru Ispilant Voevod, domn a toată Țara Românească”, scria Ioan Dobrescu în cronica sa. Logofătul Ioan Diudiu sau logofătul Nicolae scriau despre groaza care cuprinsese oamenii care vedeau parcă scene din iad.

„La leat 1802, octombrie 14, s-au cutremurat pământul foarte tare, cât multe sfinte mânăstiri s-au dărâmat până la pământ și case boerești cu totul s-au sfărâmat și pe alocuri rău a crăpat pământul și a ieșit apă neagră ca păcura și împuțită, cât se speriase lumea. Copacii au dat cu vârfurile de pământ”, preciza logofătul în 1820.

Groaza pusese stăpânire pe supraviețuitori, iar numărul victimelor creștea de la o oră la alta. Nu exista serviciu de ambulanță, servicii de intervenție civilă și nici spitale moderne. Oamenii mureau pe capete. „N-au mai pomenit așa cutremuri înfricoșat”, preciza un alt cronicar.

Prăpăd de la Moscova până la Istanbul

Specialiștii spun că în anul 1802, de Sfânta Parascheva, a fost într-adevăr un mega-cutremur. Cel mai puternic din istoria românilor, mai puternic decât cel din anii '30, dar și decât cel din 1977, care a distrus o parte din București. Acest cataclism s-a făcut resimțit pe o suprafață de două milioane de kilometri pătrați. Totodată, experții afirmă că un astfel de cutremur se petrece doar o dată la o mie de ani.

„Cutremurul cel Mare”, așa cum a fost denumit cutremurul din 26 octombrie 1802, s-a produs în ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, într-o zi de marți. Acesta a provocat numeroase victime și imense pagube materiale pe teritoriul României și în zonele transfrontaliere. A fost resimţit pe o suprafaţă foarte mare (mai mult de 2 mil. km²), până la Constantinopol, Kiev, Moscova, St. Petersburg, Varșovia, Varna și Vidin (Ștefănescu, 1901; Radu, 1993). Mişcarea pământului semăna cu cea a valurilor mării. În multe părţi s-a crăpat pământul de unde ieşea „apă neagră ca păcura” (Burlacu, 1981). În urma acestui cutremur s-au observat numeroase fenomene geomorfologice la nivelul solului: crăpături, ţâşniri de apă cu miros de sulf, iar în unele părţi a ieşit chiar nisip. Direcţia oscilaţiilor a fost dinspre est spre vest”, precizează specialiștii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, pe platforma Mobee. În plus, așa cum au estimat specialiștii, cutremurul din 1802 a avut o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 150 de kilometri, având epicentrul, evident, în Vrancea.

Turnul Colțea după cutremurul din 1802 Foto: arhiva

Pierderile au fost uriașe. Au fost afectate clădiri impunătoare, precum palate sau biserici din Moldova, Bulgaria, Transilvania, Muntenia și Ucraina. „De asemenea, orașele Iași și Cernăuți au fost puternic afectate. La Iași nu a rămas niciun zid nesurpat: pereții curților domnești au căzut, turnurile multor biserici și mănăstiri s-au surpat, iar cupolele s-au prăbușit. La Mănăstirea Sfântul Ioan au căzut mai multe odăi, turnul bisericii, bolta și din ziduri”, arată Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În Bulgaria, de exemplu, au fost grav afectate orașele Ruse, Varna și Vidin. În Transilvania, cu pagube mari a fost Brașovul, acolo unde inclusiv Biserica Neagră a suferit avarii grave. La Sibiu au căzut numeroase clădiri, inclusiv biserica catolică din localitate.

La Hălchiu, biserica a fost luată efectiv pe sus: s-au ridicat țiglele, au coborât la loc, iar mai apoi biserica s-a prăbușit complet. La București, clădirile au fost aproape rase de pe fața pământului. Cea mai mare pierdere a fost frumosul Turn al Colței, o construcție cu o înălțime de 50 de metri, ridicat în perioada 1709-1714 de către spătarul Mihai Cantacuzino și care inițial servea drept clopotniță a Mănăstirii Colțea din București. „Aici, în București, s-a rupt și turnul cel înalt Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boerești și din cele de obște prea puține au scăpat zdrevene”, scria logofătul Nicolae.

Nu se știe câți oameni au murit. Au rămas câteva mărturii mai târzii. De exemplu, iată ce scriau gazetarii din 1838 despre cutremurul petrecut cu 36 de ani în urmă:

„Mulți oameni și-au găsit moartea sub ruinele clădirilor prăbușite. Deosebit de tare a suferit partea de oraș din apropierea Mănăstirii Sf. Gheorghe. Zidurile înalte ale acestei mănăstiri s-au prăbușit până la clădirile care se găseau de cealaltă parte a străzii și au îngropat oameni care se grăbeau să se salveze pe stradă, ca și pe mai mulți trecători, sub grămezile lor. Strada a fost acoperită cu moloz gros pe distanță de mai multe sute de picioare. Toate casele au suferit puternic, dacă nu au fost distruse total. Câți oameni și-au pierdut viața în timpul acestor evenimente nu s-a precizat până în prezent. Palatul princiar a devenit în totalitate de nelocuit”.