Ce și-au cumpărat românii de Black Friday 2026 și unde au găsit reduceri „pe bune”. Ofertele care au stârnit controverse
Campaniile de Black Friday 2026 au început să atragă cumpărători, dar și controverse. Românii au povestit ce produse au cumpărat la prețuri avantajoase, unde au găsit reduceri reale și ce oferte i-au dezamăgit.

Black Friday a ajuns în România în urmă cu 15 ani, iar de la an la an tot mai multe companii au început să organizeze campanii de reduceri sub această denumire.
Evenimentul comercial, importat din Statele Unite, s-a extins de la magazinele de electronice și electrocasnice la aproape toate categoriile de produse și servicii, dar ofertele prezentate drept avantajoase stârnesc adesea controverse.
În toamna anului 2026, campaniile de Black Friday au început încă din octombrie și se întind, în cazul unor comercianți, până la sfârșitul lunii noiembrie. Reducerile au atras cumpărători, dar și critici.
„Ce oferte pe bune ați găsit anul ăsta de Black Friday? Mă refer la cele adevărate, indiferent de site”, a întrebat un român pe platforma Reddit.
Întrebarea sa a adunat numeroase răspunsuri.
Ce au cumpărat românii de Black Friday
Printre produsele pentru care românii spun că au găsit reduceri avantajoase în primele zile ale campaniilor de Black Friday sunt electrocasnicele, accesoriile electronice, ochelarii, cărțile, jucăriile și produsele de uz casnic.
Un cumpărător a relatat că a găsit un ceas inteligent redus de la aproximativ 800 de lei la 399 de lei, într-un magazin de electronice. Altcineva a menționat o ofertă la un espressor, pe care îl urmărise înainte de Black Friday.
„La evoMAG sunt câteva oferte bune. Espressorul acesta a fost 2.000 de lei, iar prețul întreg a fost cam 2.700 de lei în mare parte. Nu e o reducere de 50%, dar a fost suficient de mare pentru mine. Și am mai văzut câteva lucruri bune la haine, pe Fashion Days și Sneaker Industry”, a relatat un utilizator.
Un alt român a afirmat că a cumpărat o pereche de ochelari de vedere, cu lentile adaptate dioptriilor sale și protecție pentru lucrul la calculator.
„Am prins o ofertă cu 50% reducere la ochelari de vedere, cu dioptrii și protecție pentru laptop incluse, la 420 de lei după reducere”, a explicat acesta.
O femeie a relatat că a găsit reduceri de 10-15 lei la unele titluri din librării, în timp ce alta a susținut că prețurile sunt mai puțin atractive decât în anii trecuți.
„Acum ce voiam eu era cu 30 de lei mai ieftin în comparație cu luna trecută, când am căutat cărțile. Făcusem atunci o captură de ecran, ca să pot compara. Depinde mult, în final, de produse”, a explicat aceasta.
Un român a povestit că a cumpărat un set Lego inspirat din universul „Pirații din Caraibe”, la cel mai mic preț observat de el în ultimul an.
Produsele de curățenie și consumabilele pentru gospodărie s-au numărat, de asemenea, printre cumpărăturile apreciate.
Un român a afirmat că a cumpărat capsule pentru mașina de spălat vase la 50 de bani bucata, dintr-un supermarket. Altcineva a indicat o ofertă de detergent de rufe, cu nouă kilograme la 40 de lei, pe o platformă de comerț online.
În discuție au fost amintite și abonamentele de telefonie mobilă. Un român a indicat o ofertă de trei euro pe lună, pe o perioadă de doi ani.
Controversele Black Friday
Mulți români au susținut că ofertele sunt mai puțin atractive decât în anii trecuți, iar alții au atras atenția asupra diferențelor dintre prețurile afișate în campanii și cele practicate anterior.
„Mai slăbuț ca acum parcă nu a fost niciodată pe eMag. Până și detergenții sunt scumpi”, a comentat un utilizator.
Altcineva a remarcat că găsise prețuri mai bune în afara campaniilor de Black Friday, în perioadele în care unele magazine își lichidau stocurile. Și reducerile anunțate de magazinele de electronice au fost criticate.
Black Friday continuă cu noi campanii la final de octombrie. Ce retailer a anunțat perioada reducerilor„eMAG mai are câteva reduceri. În rest, slab. La Altex găsești reduceri chiar bune când dau coduri de reduceri suplimentare, dar de Black Friday sunt praf”, a comentat un român.
Altcineva a considerat că ofertele pentru produsele de uz curent sunt mai avantajoase decât cele pentru aparatura electronică.
„Cele mai bune prețuri probabil o să le găsești la consumabile, la balsam, săpun, detergent, șervețele umede, scutece și alte lucruri similare. La electronice și electrocasnice, praf”, a susținut acesta.
Unii au atras atenția că, pentru a identifica reducerile reale, este important ca prețurile să fie urmărite înainte de începerea campaniilor.
„Îți recomand să folosești istoricul prețurilor pentru a vedea dacă produsul pe care ți-l dorești este cu adevărat redus”, a explicat un utilizator.
Altcineva a arătat că asemenea instrumente au și limite, deoarece nu includ întotdeauna toate magazinele sau produsele disponibile pe piață.
Un cumpărător a apreciat o ofertă care promitea două vouchere de câte 300 de lei pentru cumpărături la un lanț de supermarketuri, însă altcineva a atras atenția că acestea sunt însoțite de condiții de utilizare, care trebuie verificate înainte de achiziție.
Nici cumpărăturile în rate nu au fost ocolite de controverse. Unii români au recomandat că oamenii să verifice numărul de rate pentru care se aplică aceste condiții și costurile finanțării. Alți români au afirmat că așteaptă noile campanii de Black Friday, programate pentru 6 noiembrie, sperând că vor găsi atunci oferte mai avantajoase.
Sfaturile ANPC pentru cumpărători
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a transmis un avertisment pentru românii atrași de campaniile Black Friday, recomandându-le să nu ia decizii pripite și să verifice cu atenție reducerile anunțate.
„Nu vă grăbiți să cumpărați. Mesaje ca «Ultima șansă!» sau «Oferta expiră!» pot crea presiunea unei decizii imediate. Verificați intervalul estimat de livrare, deoarece acesta se poate modifica din cauza volumului mare de comenzi”, a transmis ANPC.
Instituția recomandă stabilirea unui buget înaintea cumpărăturilor, compararea prețurilor și verificarea identității comercianților. Reducerile trebuie raportate, de regulă, la cel mai scăzut preț practicat de comerciant în ultimele 30 de zile înaintea aplicării acestora. De asemenea, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze costurile de livrare, condițiile de plată și politica de retur.
Comercianții au furat startul la Black Friday în 2026, mizând chiar pe scăderea puterii de cumpărare. Românii vânează reduceri până și la hârtie igienică„O ofertă care atrage atenția nu este neapărat o ofertă avantajoasă. Informarea prealabilă este esențială pentru a înțelege condițiile reale ale ofertei și pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză”, arată ANPC în comunicatul său.
Cum a ajuns Black Friday în România
Black Friday își are originile în Statele Unite, unde este asociat cu vinerea de după Thanksgiving, sărbătoare celebrată în a patra joi a lunii noiembrie. Ziua marchează tradițional începutul sezonului cumpărăturilor pentru Crăciun.
Denumirea „Black Friday” a fost folosită în Philadelphia, în anii '50 și '60, de polițiștii care se confruntau cu aglomerația provocată de cumpărători. Ulterior, comercianții au transformat expresia într-un simbol al reducerilor și al vânzărilor de sfârșit de an.
În România, prima ediție Black Friday a avut loc la 25 noiembrie 2011, când mai multe magazine au organizat campanii promoționale inspirate de modelul american. Reducerile vizau în principal electronicele, electrocasnicele și produsele IT. În anii următori, tot mai multe companii au adoptat această practică, extinzând ofertele la haine, cosmetice, mobilier, cărți, produse alimentare, vacanțe și alte servicii.
Și durata campaniilor s-a modificat. Dacă la început Black Friday era asociat unei singure zile din noiembrie, treptat comercianții au început să organizeze reduceri timp de un weekend, o săptămână sau chiar o lună.
În 2026, Black Friday, după calendarul american, este vineri, 27 noiembrie. În România însă, numeroase companii și-au programat campaniile mult mai devreme.




















































