Calitățile și secretele acoperișurilor bio explicate de ultimii meșteri tradiționali. Zona din România unde localnicii își acoperă casele cu stuf și în 2024
0În județul Botoșani, în câteva cătune din nord, se mai păstrează încă obiceiul acoperirii caselor cu stuf. Oamenii locului spun că meșteșugul începe să se piardă într-un ritm accelerat. Culmea, cei mai interesați de această tehnică tradițională sunt occidentalii.
Stuful a fost unul dintre materialele cele mai folosite pentru realizarea acoperișurilor mai ales în Europa de Est. Această tehnologie este utilizată încă din neolitic, pentru „îmbrăcarea” acoperișurilor locuințelor civilizației Cucuteni, de exemplu, constituite în primele mari așezări ale civilizației agrare est-central europeană. Specialiștii spun că alegerea stufului ca material de construcție, ținea de abundența acestuia, mai ales în zona bălților, dar și de lejeritatea prelucrării acestuia în comparație cu lemnul, de exemplu. În România, mai ales în nordul județului Botoșani, acest obicei încă se mai păstrează. Nu are amploarea de altădată, când sate întregi aveau toate casele acoperite cu stuf, dar supraviețuiește într-o lume dominată tot mai mult de materiale moderne în domeniul construcțiilor. Bătrânii spun că acoperișurile cu stuf au numeroase beneficii, în ciuda aparențelor de fragilitate și perisabilitate.
Ibănești, ținutul stufului
Comuna în care obiceiul acoperirii caselor cu stuf s-a păstrat cel mai bine, la Botoșani, este Ibăneștiul. Zona este renumită pentru conservarea tradițiilor,majoritatea vechi de secole, atât în domeniul gastronomic dar și al manifestărilor artistice, obiceiuri de sărbători și chiar materiale de construcție. Cătunele comunei se întind la poalele Măgurii, un deal uriaș cu o înălțime de aproape 400 de metri, renumit pentru faptul că ascunde ultimele vestigii ale unei cetăți dacice din epoca fierului, dar și ale unei mănăstiri medievale distruse de tătari acum trei secole. Unul dintre cele mai interesante și inedite obiceiuri tradiționale păstrate până astăzi, la Ibănești, este acoperirea caselor cu stuf. Mai toate casele bătrânești, inclusiv cele renovate au păstrat acoperișurile din stuf.
”La noi așa era tradiția. Încă s-a pierdut acum. Când eram copil, aproape toate casele din Ibănești aveau stuf. Așa se purta. Fiecare sat avea meșterul lui stufar care le împrospăta când era nevoie. În anii comunismului oamenii au început să pună pe case tablă. Acum sunt și alte materiale mai moderne, mai ales cei care au lucrat în afară, vin și își pun țiglă pe casă”, spune moș Costantin, un sătean din Dumbrăvița, comuna Ibănești. În comună trăiesc aproximativ 3000 de localnici așezați în două sate. Majoritatea au avut casă acoperită cu stuf în copilărie, iar principalul motiv este materia primă care se găsește din belșug în comună. În apropierea Ibăneștiului se află marele iaz Dragalina dar și alte iazuri mai mici, toate încărcate cu stuf. „Nu din sărăcie și-au făcut oamenii case cu acoperiș de stuf. Aici era o zonă cu oameni gospodari din tată-n fiu. Dar era plin de stuf, pe malul bălților, mai ales la Dragalina, locul acela cu povești frumoase. Îmi povestea tata că acolo a fost îngropat un urieș.”, spun o localnică din familia Isac.
”Stuful izolează perfect”
Un alt motiv pentru care oamenii din Ibănești și-au făcut de sute de ani case acoperite cu stuf este datorită proprietăților acestuia. Mai precis, este considerat un foarte bun izolator. Ultimul mare meșter stufar din Ibănești, Petrică Ungureanu, un om foarte în vârstă decedat de curând, ne mărturisea într-un interviu pentru ”Adevărul” care sunt proprietățile acoperișului de stuf. ”Odată ce ți-ai pus acoperiș de stuf, nu te mai gândești să acoperi casa cu alt material. Strămoșii erau oameni deștepți fiindcă stuful izolează perfect casa, în mod natural. Este o plantă care trăiește în baltă, cu proprietățile ei. Bine dispusă pe casă face ca vara să fie răcoare iar iarna cald. Cuscrul meu avea acoperiş cu ţiglă, dar iarna s-a mutat la mine, la stuf, că era mai cald. Apoi şi-a pus şi el acoperiş de stuf. Stuful menține temperatura constantă în casă”, mărturisea săteanul. Și alți săteni spun că fac economie la energie termică datorită stufului.
”Nu trebuie deloc multe lemne pe foc”, adaugă și nea Petrică, un sătean din Drumbrăvița. În plus, un acoperiș de stuf, așa cum ne-a învățat Petrică Ungureanu, este, în ciuda aparențelor, rezistent la aprindere. Caracteristicile stufului îl fac aproape ignifug. „Dacă stuful este pus cum trebuie şi tratat, nu apare incendiul. Nu a luat foc nicio casă în ultima sută de ani aici la Ibăneşti.”, preciza săteanul. Datorită faptului că stuful funcționează ca o barieră între interior și exterior, are și bune proprietăți de izolare fonică. Așa cum arată ibăneștenii, un acoperiș de stuf rezistă în jur de șapte decenii. La 25 de ani, trebuie însă ”bătut”, adică scuturat de părțile putrezite și refăcut în zonele afectate. Nea Petrică Ungureanu ne-a explicat cum se face un acoperiș cu stuf. După o viață de lucrat cu această resursă a bălții, nea Petrică se remarca prin seriozitate. ”Este o meserie pentru care trebuie multă pasiune. Că altfel nu poți face. Și seriozitate. Struful trebuie tăiat și prelucrat într-un mod aparte. Se fac „păpuși”, adică mănunchiuri de stuf care se așează intercalat în așa fel încât să nu rețină apă și să putrezească. Se pot face tot felul de modele”, mărturisea Petrică Ungureanu.
Meșteșug aprope abandonat în nordul Moldovei, la mare căutare în Occident
După moartea lui Nea Petrică Ungureanu, nu a mai rămas niciun meșter stufar cu atâta experiență. Mai sunt oameni care știu să-și întrețină acoperișurile dar mai greu să ridice unul cap-coadă. ”Din păcate meșterii care chiar cunosc acest meșteșug sunt tot mai rari. Oamenii de la țară vor să facă cum văd la muncă în străinătate, cu țiglă sau tablă din asta modernă. Mai sunt care preferă stuful pentru că este bun izolator, dar nu mai așa de mulți ca altădată. Și tinerii nu prea se dau în vânt să învețe cum se face”, spune un sătean din Ibănești. Cei care încă mai păstrează meșteșugul lucrează mai mult în țară sau străinătate. Culmea, priceperea lor este mai căutată în Occident decât acasă.
Mai precis, pleacă să confecționeze umbrele, adăposturi, acoperișuri pentru baruri de plajă sau chiar case de vacanță în Italia sau Spania. De multe ori pleacă în județele din sud pentru comenzi asemănătoare. Meșteșugul este cunoscut și la Hudești, o comună situată la aproximativ 15 kilometri de Ibănești, tot în nordul județului Botoșani. În satul Vatra, de exemplu, încă pot fi văzute case acoperite cu stuf. „Și Hudeștiul are multe iazuri iar stuful a fost, evident, un material foarte utilizat. Era la îndemână și totodată avea și proprietăți aparte.”, precizează profesorul Gheorghe Apătăchioaie. De altfel, așa cum precizează și profesorul hudeștean, Botoșaniul este un adevărat ținut al apelor iar numeroasele iazuri oferă o materie primă constantă celor care continuă să-și acopere casele cu stuf.
Obicei dacic sau medieval?
O parte a sătenilor din Ibănești cred că acest obicei al acoperirii caselor cu stuf datează încă din epoca fierului și că ar fi existat la triburile dacilor care stăpâneau cetatea de pe Măgura, cetate parțial cercetată arheologic și datată pentru secolele VII-III îHr.. „La noi, obiceiurile dacilor s-au păstrat pe parcursul a câtorva milenii, fiindcă suntem o comunitate nordică care și-a păstrat tradiţiile fără prea multe interfenţe. Inclusiv această tehnică de a ne acoperi casele cu stuf“, spune Octavian Vitcu, istoricul local al Ibăneştiului. Sunt și cei care cred că acest meșteșug este medieval, dar și cei care sunt convinși că este neolitic, de acum 5-6000 de ani.
Se încarcă comentariile...
