Video „Apă ai, dar inimă nu” - ecoul din fântâna blestemată. Misterele celor mai tulburătoare legende ale Castelului Corvinilor

Castelul Corvinilor a devenit faimos în întreaga lume prin înfățișarea sa gotică spectaculoasă, dar și prin poveștile întunecate care s-au țesut de-a lungul timpului în jurul zidurilor sale de piatră și al personajelor sale legendare ca Iancu de Hunedoara și Dracula.

Iancu de Hunedoara, înfățișat într-o statuie de bronz la castel. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Zeci de mii de turiști vizitează în lunile de vară Castelul Corvinilor din Hunedoara, monument medieval devenit în ultimii ani emblema turismului local. În sezonul cel mai aglomerat, castelul ridicat în secolul al XV-lea de familia eroului medieval Iancu de Hunedoara primește numeroși turiști străini, atrași de înfățișarea spectaculoasă a monumentului, dar și de legendele pe care le-a păstrat de secole.

Iancu de Hunedoara, stăpânul din trecut al castelului

Iancu (Ioan) de Hunedoara a rămas figura centrală a Castelului Corvinilor, fiind cel care a sprijinit ridicarea sa pe Dealul Sânpetru din Hunedoara. Înnobilat de regele Ungariei, Iancu de Hunedoara a transformat o fortăreață modestă, clădită pe stâncă deasupra locului unde se întâlnesc râurile Cerna și Zlaști, într-o cetate impunătoare și aproape indestructibilă în fața atacurilor armate.

„Ioan Corvin a zidit un castel pe un munte înalt, pe care îl mângâie râuri liniștite; acesta este atât de întărit şi prin măiestria clădirii şi prin situația sa naturală, încât nu se înspăimântă de nici un atac de partea vrăjmașilor”, relata cronicarul Antonio Bonfini, în secolul al XV-lea.

După moartea lui Iancu de Hunedoara, castelul a fost extins de soția sa, Elisabeta Szilágyi, iar în secolul al XVII-lea a fost transformat din nou în vremea principelui Gabriel Bethlen. În 1724,

Castelul Corvinilor a intrat în proprietatea statului austriac. Grav afectat de incendiul din 1854, a rămas aproape un deceniu și jumătate în ruină, înaintea amplelor restaurări începute la sfârșitul anilor 1860. În 1880 a fost declarat monument istoric, iar în ultimii ani a trecut prin noi lucrări de restaurare care l-au repus în valoare și au contribuit la creșterea numărului celor care îl vizitează.

Povestea istorică a Castelului Corvinilor și aspectul său unicat nu sunt singurele lucruri care îi atrag pe turiști la Hunedoara. Castelul a rămas în atenția multor călători și datorită legendelor sale. Aproape fiecare dintre cele peste 40 de încăperi și spații ale sale și-a păstrat propria poveste, începută în vremuri îndepărtate și legată de personaje reale sau fabuloase.

Printre eroii legendelor se numără Iancu de Hunedoara, Elisabeta Szilágyi, regele Matia Corvin, principele Gabriel Bethlen, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, principi transilvăneni și domnitori munteni și moldoveni, căpitani de oști și nobili locali, oameni ai Bisericii și domnițe, haiduci, călăi, iobagi, prizonieri și răufăcători, dar și personaje fabuloase. Chiar și Dracula și-a găsit locul printre poveștile Castelului Corvinilor.

Legenda fântânii: „Apă ai, inimă nu!”

Cea mai cunoscută legendă a Castelului Corvinilor și una dintre cele mai vechi ale sale vorbește despre fântâna din curtea interioară, săpată în stâncă până la aproape 30 de metri adâncime.

Potrivit legendei, trei prizonieri turci ar fi primit de la Iancu de Hunedoara promisiunea libertății dacă vor reuși să găsească apă în stânca pe care fusese ridicat castelul. După 15 ani de muncă, aceștia ar fi ajuns la apă, însă între timp Iancu murise, în 1456, iar soția sa, Elisabeta Szilágyi, nu le-ar mai fi respectat înțelegerea.

„Se povestește despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le promite celor trei că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animaţi de speranţa eliberării, sapă în stâncă timp de 15 ani şi la 28 de metri adâncime reuşesc să găsească preţioasa apă”, arătau muzeografii Castelului Corvinilor.

Legenda spune că, după moartea lui Iancu de Hunedoara, Elisabeta Szilágyi ar fi refuzat să îi elibereze și ar fi hotărât uciderea lor. Înainte de moarte, prizonierii ar fi cerut să lase pe fântână un ultim mesaj: „Apă ai, inimă nu”, ca reproș pentru promisiunea încălcată. În realitate, inscripția în caractere arabe a fost descifrată ulterior drept: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”.

Povestea circula și în anii interbelici, devenind de atunci tot mai populară. 

„Cinsprezece ani au săpat turcii şi unul singur a apucat ziua când, la 25 de metri profunzime, din burta stâncii de granit a izvorât apa. După ce i-a fost redată libertatea, sclavul i-ar fi zis seniorului: «Mărite domn, apă ai, dar n-ai inimă...»”., informa în 1935, Fr. Stankovich, într-un reportaj despre castel.

Recent, fântâna a fost decolmatată și curățată în cadrul lucrărilor de restaurare a Castelului Corvinilor (video din timpul lucrărilor). Muncitorii au scos de pe fundul ei cantități mari de pietriș și numeroase monede aruncate de turiști de-a lungul timpului, dar și aparate foto, carduri, ochelari de soare și piese metalurgice provenite din uzinele Hunedoarei.

Lucrările au clarificat și una dintre vechile teorii despre construcția fântânii. Cercetările au arătat că nu este vorba despre o cisternă, așa cum se presupunea în trecut.

„Nu vorbim de o cisternă menită să stocheze apa, ci, în fundul fântânii, este un izvor destul de puternic. Pe de cealaltă parte, fântâna, în prealabil, a suferit o serie de lucrări de restaurare și consolidare, pentru că, până la aproximativ patru metri, vorbim de un zid de cărămidă. Iar de la patru metri în jos se intră în stânca nativă, în dolomită, până la 28 de metri, care este adâncimea finală, așa cum a fost stabilită în secolul al XIX-lea, când această fântână s-a curățat pentru prima dată”, a afirmat arheologul Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelului Corvinilor.

Legenda Corvinilor, pictată în Aripa Matia

O altă legendă celebră a Castelului Corvinilor este redată chiar pe zidurile Aripii Matia, în fresce medievale realizate în secolul al XV-lea.

1/10

Castelul Corvinilor din Hunedoara Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (4) jpg

Picturile, ascunse timp de aproape patru secole sub straturi de tencuială și redescoperite la sfârșitul secolului al XIX-lea, sunt considerate de reprezentanții muzeului singura frescă laică din secolul al XV-lea păstrată într-o stare atât de bună în Transilvania. Unii istorici au interpretat scenele ca pe o ilustrare a legendei originii lui Ioan de Hunedoara și a corbului cu inel în cioc, devenit simbolul Corvinilor.

Potrivit acesteia, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg și al unei femei din Țara Hațegului, Elisabeta.

„Se spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasă femeie din Ţara Haţegului, pe nume Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soţ pe unul din vitejii săi, Voicu, dăruindu-i totodată şi un inel, ca şi dar pentru copilul nenăscut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va creşte şi va merge la curtea regală”, informau muzeografii Castelului Corvinilor.

Legenda continuă cu episodul corbului, care ar explica blazonul familiei.

„Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc şi săgetează corbul, recuperând astfel inelul. Atunci când creşte şi ajunge la curtea regală, povesteşte această păţanie, iar regele, impresionat de această istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc. De altfel, şi numele familiei provine din latinescul Corvus, care înseamnă corb”, arătau reprezentanții Muzeului Castelului Corvinilor.

Povestea originii regale a lui Ioan de Hunedoara circula încă din Evul Mediu și a fost popularizată mai târziu de cronicarul și tipograful Gaspar Heltai, în 1574, care susținea că o aflase de la un fost curtean al Huniazilor.

„Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul-născut la dânsul”, relata Gaspar Heltai, citat de istoricul Teodor Popa.

Heltai descria și întâmplarea care ar fi făcut din corbul cu inel în cioc simbolul familiei:

„Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scria Teodor Popa.

Frescele din Loggia Matia au fost restaurate în ultimii ani, iar scenele pot fi din nou văzute de turiști. Potrivit arheologului Sorin Tincu, una dintre interpretările istorice ale picturilor este tocmai aceea că ele ar sugera posibila descendență regală a lui Ioan de Hunedoara.

Legenda lui Dracula la Castelul Corvinilor

O altă legendă celebră leagă Castelul Corvinilor de Vlad Țepeș, voievodul muntean devenit peste secole sursă de inspirație pentru mitul lui Dracula. Legenda a fost legată de încăperile întunecoase ale castelului.

Unul dintre spațiile despre care s-a spus că ar fi putut servi drept temniță se află sub Sala Cavalerilor, accesul făcându-se printr-o trapă din podea. O altă închisoare, vizitată astăzi de turiști, este însă mai târzie, fiind amenajată probabil în secolele XVI–XVII, după epoca lui Vlad Țepeș.

Istoricii și muzeografii atrag însă atenția că această detenție la Hunedoara nu este confirmată de documente. Episodul istoric care a alimentat legenda este însă real. În noiembrie 1462, Vlad Țepeș s-a întâlnit cu regele Matia Corvin în ținuturile Brașovului. A doua zi, voievodul a fost capturat de mercenarii regelui și dus ca prizonier la Buda. Potrivit unor istorici, la baza arestării s-ar fi aflat și o presupusă scrisoare de trădare către sultan, atribuită lui Țepeș.

Vlad Țepeș a rămas prizonierul regelui Matia Corvin mai mulți ani, detenția sa fiind legată în principal de cetatea Vișegrad, de lângă Buda, și nu de Hunedoara. Totuși, de-a lungul timpului s-a răspândit și ipoteza că voievodul ar fi trecut pentru o perioadă prin Castelul Corvinilor, iar aceasta a alimentat legenda temniței lui Dracula.

O veche povestire slavă despre Vlad Țepeș a contribuit și ea la imaginea întunecată a prizonierului Dracula:

„Craiul unguresc Matiaş a pornit cu oaste asupra lui Dracula şi l-a prins «viu» [...] Fostul domn a fost aruncat în temniţă la «Vişegrad pe Dunăre, mai sus de Budin», unde a stat închis 12 ani. Nici în temniţă Dracula «nu şi-a lăsat obiceiul său cel rău», drept care vâna şoareci şi punea să i se cumpere păsări la târg, pe aceste animale satisfăcându-şi pofta de a chinui”, arătau autorii versiunii slave a Povestirii despre Dracula voievod.

În secolul XX, unii jurnaliști străini au prezentat castelul din Hunedoara drept unul dintre locurile lui Dracula. În 1969, jurnalista americană Aline Mosby, care vizitase Hunedoara, scria despre „castelul în care a trăit și a păcătuit Dracula”, consemnând poveștile auzite de la localnici.

„Cei mai mulţi dintre sătenii din zona Transilvaniei nu ştiu nimic despre Dracula. Dar localnicii din Hunedoara îşi amintesc poveştile pe care bătrânii lor le şopteau despre un spirit vampir numit Dracula, care nu putea fi omorât decât dacă îi era înfipt un par ascuţit în inimă. Dracula avea picioare de capră şi pentru a-l putea ţine departe de casele lor, localnicii înfigeau un cuţit în uşa casei”, relata Aline Mosby.

Jurnalista amintea și o altă poveste auzită la Hunedoara: sub castel ar fi existat un tunel plin cu țepușe, unde Dracula ar fi locuit în timpul zilei. Reportajul său a contribuit la răspândirea în Occident a asocierii Castelului Corvinilor cu Dracula, chiar dacă, la fel ca în cazul Castelului Bran, Dracula a rămas doar un personaj legendar al castelului.