De ce emoțiile ne îmbolnăvesc mai mult decât mâncarea. „Când ești anxios, deprimat sau furios, creezi un tip greșit de chimie cerebrală care te îmbolnăvește grav”
0Toată lumea vorbește despre detox ca despre curățarea corpului: ficat, colon, sucuri verzi, fasting. Dar dr. Alberto Villoldo spune că emoțiile negative produc o chimie la fel de toxică cum o fac pesticidele din mâncare sau poluanții din aer. El leagă anxietatea, furia și depresia de o dereglare biochimică autoindusă. Practic, emoțiile ne otrăvesc la propriu, pentru că mențin corpul într-o stare constantă de stres (cortizol crescut, inflamație cronică, imunitate scăzută).
„Detoxifierea adevărată trebuie să includă trupul, mintea și spiritul. Trebuie să detoxifiem trupul, pentru că suntem expuși la atâtea otrăvuri în mâncarea noastră, în aerul pe care îl respirăm și în apa pe care o bem. Trebuie să detoxifiem mintea, pentru că emoțiile noastre ne distrug. Ne fac anxioși, deprimați și furioși. Când ești anxios, deprimat sau furios, creezi un tip greșit de chimie cerebrală care te îmbolnăvește grav”, declară dr. Alberto Villoldo, pentru „Adevărul”.
Și nu doar trupul trebuie detoxifiat, spune Villoldo. „Am devenit atât de materialiști astăzi, încât credem că succesul înseamnă să acumulăm lucruri, când, de fapt, adevăratul succes înseamnă să devenim pe deplin umani: să devenim iubitori, blânzi, generoși și să explorăm viața în loc să fim frustrați de ea. Toate aceste niveluri trebuie abordate”, continuă el.
În opinia sa, nu este important doar ce eliminăm din corp, ci și ce reconstruim. „Ține minte că ne creștem un corp complet nou la fiecare șapte ani și un creier nou la fiecare 22 de zile. Dacă nu ai nutrienții potriviți pentru creier, vei „crește” un creier defect. Nu vei putea avea o viață fericită sau să-ți determini destinul. Vei fi prins în mrejele destinului impus de genele tale, de moștenirea ta genetică și de povestea familiei tale. De aceea trebuie să suplimentăm astăzi, pentru că alimentele noastre provin din soluri epuizate și nu mai conțin nutrienții de care avem nevoie”, explică Alberto Villoldo.
Detoxifierea creierului este extrem de importantă, completează el. „Creierul are o barieră care nu lasă anumite substanțe să pătrundă, dar dacă această barieră se deteriorează, pentru că intestinul este deteriorat (ai „intestin permeabil” și „creier permeabil”): atunci apar găuri prin care pot pătrunde bacterii, microplastice, toxine din alimente, și acest lucru ne face anxioși, deprimați și singuratici. Acestea sunt semnele că creierul tău are nevoie de detoxifiere. Iar, desigur, acest dezechilibru te împiedică să atingi o conștiință superioară sau o perspectivă luminată asupra propriei tale vieți”, consideră acesta.
Conform spuselor sale, o detoxifiere corectă poate inversa toate efectele stresului cronic sau ale traumei: „Amintește-ți că stresul nu este despre cât de mult faci, ci despre cât de bine răspunde corpul tău la tot ceea ce ai de făcut. Și dacă detoxifiezi creierul și îi oferi nutrienții potriviți, brusc stresul cu care te confrunți, traumele din copilărie, încep să se vindece de la sine”.
Dacă vrei să începi o detoxifiere reală, crede acesta, trebuie să începi cu gândirea ta: „Trebuie să-ți schimbi mintea în legătură cu ceea ce crezi că ai nevoie pentru a fi fericit și sănătos. Mulți dintre noi așteptăm să ne îmbolnăvim ca să începem să ne facem bine și să ne gândim la sănătatea noastră, iar acest lucru este complet nefuncțional”.
De curând, dr. Alberto Villoldo a fost prezent la București, unde a susținut o conferință despre neuroștiință și transformare personală. Noua sa carte, publicată la editura For You, „Regenerează-ți creierul” oferă o perspectivă amplă asupra modului în care putem curăța nu doar corpul, ci și mintea și sufletul de tiparele care ne țin blocați.
Puțini termeni științifici s-au integrat atât de adânc în viața de zi cu zi precum cuvântul stres. Îl folosim pentru a descrie oboseala, tensiunea sau anxietatea, dar în realitate vorbim despre un mecanism biologic complex, conceput inițial pentru supraviețuire.
Conceptul a fost introdus în anii ’30 de medicul endocrinolog Hans Selye, care a observat că simpla manipulare a șoarecilor de laborator (prinderea, limitarea mișcării, izolarea) le provoca reacții fizice asemănătoare unor boli grave: ulcere, glande suprarenale mărite, scăderea imunității. Selye a concluzionat că organismul răspunde la orice factor perceput ca amenințător, indiferent dacă este fizic sau psihologic.
„Stresul nu este o emoție, ci un răspuns de adaptare”, explică Laura Găvan, psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental. „Când creierul percepe un pericol, real sau anticipat, activează un lanț de reacții hormonale care pune corpul în stare de alertă. Este ceea ce numim reacția luptă sau fugi. Pe termen scurt, mecanismul e vital. Problema apare atunci când corpul rămâne blocat în această stare”, adăuga ea.
De la adaptare la epuizare
Selye a descris reacția la stres în trei etape: alarmă, rezistență și epuizare. În prima, corpul mobilizează resursele pentru a face față pericolului. În a doua, aparent se adaptează, dar consumă intens energie. În ultima, rezervele se epuizează, iar sistemele biologice cedează. „Așa se ajunge la tulburări de somn, anxietate, hipertensiune sau boli digestive. Stresul trece, practic, de la un mecanism de protecție la unul de autodistrugere lentă”, arată psihoterapeutul.
Fenomenul a fost detaliat ulterior de Robert Sapolsky, profesor de neuroendocrinologie la Stanford, care a demonstrat că omul este singura specie capabilă să declanșeze stresul doar prin gând – prin anticiparea unei amenințări. Cu alte cuvinte, trăim reacții biologice reale pentru pericole imaginare.
Când emoțiile tăcute devin boală
Medicul Gabor Maté, în volumul "Când corpul spune nu", descrie stresul cronic ca pe o ruptură între emoție și expresie. „Când emoțiile dureroase sunt reprimate, corpul devine scena lor de manifestare”, explică Laura Găvan. „Organismul eliberează constant cortizol, care inflamează țesuturile și slăbește sistemul imunitar. În loc să vorbim despre suferință, o trăim fizic.”
Din această perspectivă, stresul nu este doar o problemă psihologică, ci una biologică și relațională. Corpul și mintea funcționează ca un singur sistem, iar stresul este limbajul prin care cele două comunică.
Stresul: semnal, nu dușman
„Stresul nu trebuie eliminat complet și nici nu poate fi”, subliniază Găvan. „În doze moderate, el stimulează învățarea, motivația și creativitatea. Devine periculos doar când devine permanent și nu mai știm să-l reglăm.” Psihologic vorbind, stresul e un semnal de alarmă. Ne arată că ne-am depășit resursele, că ritmul vieții a devenit distructiv. Ignorarea lui forțează organismul să compenseze, ceea ce duce, în timp, la epuizare.
„Echilibrul nu se restabilește prin control, ci prin reconectare – cu propriul corp, cu emoțiile, cu ritmul firesc al vieții. Pauza, respirația, somnul, mișcarea, relațiile sigure și exprimarea autentică sunt forme simple, dar esențiale, de reglare”, spune psihoterapeuta.
Stresul, oglinda epocii moderne
Cercetările lui Selye și Sapolsky arată că stresul este inevitabil, dar modul în care îl gestionăm face diferența dintre adaptare și boală. „Trăim într-o epocă în care pericolul nu mai vine din junglă, ci din e-mailuri, termene-limită și presiuni sociale. Totuși, corpul reacționează la fel ca acum mii de ani”, adaugă Laura Găvan.
Pentru ea, înțelegerea stresului nu e un lux intelectual, ci o formă de igienă psihologică: „Stresul nu este dușmanul nostru. Este limbajul prin care corpul ne amintește că am mers prea departe de noi înșine.”
„Renunțarea la alimentele care ne fac plăcere, fie că vorbim despre dulciuri, fast-food sau alimente bogate în grăsimi, este un proces complex, care implică atât corpul, cât și mintea. Creierul nostru s-a obișnuit să caute acea senzație de recompensă și confort pe care o oferă aceste alimente, senzație care apare în urma activării sistemului dopaminergic, dopamina fiind neurotransmițătorul care ne face să simțim plăcere și să ne dorim în continuare acel aliment. Același sistem este implicat și în alte comportamente care dau dependență, de aceea nu e ușor să renunțăm”, explică, la rândul său, Georgiana Solomon, diabetolog nutriționist, pentru „Adevărul”.
Când începem să renunțăm la alimentele nesănătoase, nivelul de dopamină scade, iar acest lucru poate duce la iritabilitate, oboseală sau chiar pofta intensă de „ceva bun”, spune ea.
În timp, însă, organismul se reechilibrează. „Nivelurile de energie se stabilizează, digestia se îmbunătățește, somnul devine mai odihnitor, iar senzația de foame se normalizează. În plus, organismul își ajustează treptat procesele metabolice pentru a funcționa mai eficient, așa încât, pe termen lung, se reglează apetitul, crește sensibilitatea la insulină și riscul de boli metabolice este redus”, adaugă Georgiana Solomon.
Cel mai important, crede specialista, este să nu privim acest proces ca pe o renunțare sau ca pe o pedeapsă, ci ca pe o tranziție către un stil de viață sănătos, care să ne aducă beneficii pe termen lung, nu doar să ne ofere plăcere de moment.
„Poți mânca bio, face yoga și bea cea mai pură apă, dar dacă mintea ta e plină de frică, furie sau resentimente, corpul tău va reacționa ca și cum ar trăi într-un mediu toxic. Emoțiile negative nu sunt doar stări trecătoare, ci declanșeaza reacții biochimice reale care cresc cortizolul, inflamația și slăbesc imunitatea, exact ca poluanții din aer sau pesticidele din hrană. Un adevărat detox nu începe în ficat, ci în minte. Când îți cureți gândurile, corpul reînvață să se echilibreze”, este de părere Șerban Damian, nutriționist sportiv.
Fie că vorbim despre stres, alimentație sau emoții, toate aceste niveluri converg spre aceeași concluzie: echilibrul interior nu poate fi atins fragmentat. Corpul, mintea și spiritul sunt un sistem unic, iar vindecarea presupune integrare, nu separare.
Notă: articolul include linkuri afiliate. Comisioanele obținute ajută la susținerea acestui site.
Se încarcă comentariile...
