De ce ajung oamenii să se întrebe care este rostul lor în viaţă şi cum sunt afectaţi când realizează că au trecut anii

0
0
FOTO rotana.net
FOTO rotana.net

Există criza vârstei mijlocii sau este doar un mit? Care este cauza sentimentului de incertitudine sau nemulţumire pe care fiecare adult îl simte la un moment dat în viaţă?

„Oamenii se întreabă de multe ori dacă există criza vârstei de mijloc ", spune terapeutul Jennifer Wickham. Este o întrebare bună, având în vedere că la anumite vârste, majoritaea oamenilor trec prin perioade mai grele, din punct de vedere psihologic.

Termenul "criza vârstei de mijloc" a fost inventat în 1965 de către Jacques Elliot, un psihanalist canadian, pentru a descrie provocările din timpul perioadei  de tranziţie şi auto-reflecţie pe care mulţi adulţi le experientează între 40 şi 60 de ani. În această perioadă, oamenii  pun la îndoială rolul lor în lume şi scopul pe care îl au de îndeplinit, întrebându-se dacă au folosit corect anii care au trecut. Aceste întrebări se pot declanşa în momentul în care ei conştientizează trecerea timpului, modificările fizice suferite de-a lungul anilor, capacitatea diminuată de a efectua sarcini fizice sau când întâmpină o problemă de sănătate.

„Criza vârstei mijlocii poate să apară în jurul evenimentelor semnificative din viaţă. De exemplu, în momentul când şi cel mai mic copil pleacă de acasă, în perioada facultăţii. Aceleaşi sentimente pot fi trezite şi de moartea unui părinte”, spune Wickham.

În ciuda acestor emoţii negative, oamenii ar putea experimenta începutul unei etape noi în viaţă. Tranziţiile de felul acesta pot produce depresie, terapeutul subliniind importanţa recunoşterii simptomelor, răspunzând la următoarele întrebări:

Ţi-ai schimbat obiceiurile alimentare sau te simţi obosit şi lipsit de putere?

Ai sentimente de pesimism şi îţi lipseşte speranţa zilei de mâine ?

Te caracterizează neliniştea, anxietatea sau iritabilitatea?

Ţi-ai pierdut interesul pentru activităţile care îţi ofereau bucurie până acum( sex, hobby-uri)?

Ai gânduri de sinucidere?

Te confrunţi cu dureri de cap sau alte dureri fizice, care nu răspund la tratament?

Pentru a-ţi îmbunătăţi starea de spirit, terapeutul Jennifer Wickham oferă următoarele sfaturi:

Fii activ, plimbă-te zilnic şi bucură-te de aer proaspăt.

Fii implicat social şi păstrează cât mai mult relaţia cu prietenii şi familia.

Meditează. Înscrie-te la un curs de yoga sau  învaţă singur cum să meditezi, pentru a-ţi face ordine în minte, scrie dailymail.co.uk.

Desi aceasta este o tranziţie normală în viaţa unui adult, în cazul în care întâmpinaţi schimbări bruşte în starea de spirit, ar trebui să căutaţi sprijinul unui profesionist ", a  recomandat Wickham.

Stil de viață


Ultimele știri
Cele mai citite