Tamango - starul international de langa roata carutei

Cand ajungi la poarta, in jurul casei spoite cu turcoaz incepe agitatia. "Intrati, saru' mana!", isi intampina nevasta gazdei musafirii. Mobilizeaza clanul, fiecare o taie la fuga in alta directie.

Cand ajungi la poarta, in jurul casei spoite cu turcoaz incepe agitatia. "Intrati, saru' mana!", isi intampina nevasta gazdei musafirii. Mobilizeaza clanul, fiecare o taie la fuga in alta directie. Langa cotetul porcului se foieste Isaura; pustiul agatat de un pom e Ministru. Numai langa gard a ramas, ghemuita, fara sa dea vreun semn de entuziasm, o fata. "E handicapata", o scuza maica-sa. Omul pentru care am ajuns in satul Valea Plopilor din Teleorman (ii spune asa de curand, inainte se chema Balarii) nu se zareste nicaieri. Il stiu doar din spusele altora, "domni de la oras" in vietile carora a intrat cantand la linguri. Tamango (asa il cheama dupa buletin), ruda cu Napoleon si Clasic din satul Gratia, evolueaza intr-un grup muzical. Nu e un taraf de muzica lautareasca, ei canta pe "ursareste", din linguri si butoaie. Si cu vocea. Vocea lui Tamango e cea care se aude intr-o reclama la "rachiu aprig", ba el e si autorul muzicii "sucare" din clip. De altfel, trupa celor trei se si numeste Shukar. De curand, linistea lor a fost tulburata de invazia unor baieti dintr-un univers paralel, muzicieni din zona electronica. Vedete precum DJ Vasile, Doktor Optik, Matze si altii ca ei s-au implicat intr-un proiect intitulat "Shukar Collective". DJ-ii metropolei, oameni "subtiri", specialisti in subtilitati si nuante, au facut echipa cu DJ-ii lumii tiganesti. Ce a iesit din intersectia a doua lumi diametral opuse? Un produs muzical in care sonoritatile sofisticate se combina cu sunetul ritualurilor primitive, in care fac legea, deopotriva, computerul si lingura. Deocamdata, singura lingura pe care o vezi e cea infipta intr-un ceaun mare, pus pe foc in ograda. Apare si personajul principal. Masiv, poarta o camasa de blugi garnisita cu scoici muiate in praf auriu. Mersul impunator, privirea aspra, mustata stufoasa "pe oala" si pantecele voluminos te tin, vrand-nevrand, la distanta. Asta numai pana ce omul incepe sa vorbeasca. Se asaza la masa din curte, in jurul careia au rasarit putinele scaune ale familiei, prevazute ulterior cu pleduri, cuverturi si alte lucruri mai de soi de prin casa. Da sa vorbeasca, dar deodata se trage inapoi, cu tot cu scaun: "Prea m-am bagat in sufletul dumneavoastra si nu e frumos, ma scuzati, saru' mana". Mai temeinic ti se vara la inima dupa ce incepe sa povesteasca despre cum a deprins cantatul la linguri. "Cand eram mici, mama mergea prin sat, sa ghiceasca pe la femei, ca sa ne aduca de mancare. Pana se intorcea, tata batea in roata de la caruta, din linguri, ca sa nu mai plangem de foame. Am inceput si eu sa cant, dar eu nu le tin ca el, drepte, bag degetele printre ele si suna altfel". Lingurile scurte nu-s totuna cu lingurile lungi, rezonanta e mai puternica la alea mai mici. Tamango nu canta numai ca sa-si potoleasca multimea de copii, el e muzicant de-adevaratelea. A dat concerte si la Bucuresti, ba a ajuns chiar si in strainatate. Cand s-a intors din Belgia, onorariul s-a dus pe o achizitie pretioasa: un porc. N-are nume, dar e mandria familiei. Asa cum o mandrie e si casa saracacioasa in care stau. "Noi, pe-aici, am trait langa roata carutei. Abia acum 10-15 ani ne-am luat case". A umblat prin lume, a innoptat la hoteluri pricopsite, dar n-ar da ograda lui pe nimic. "Unde sa ma duc din casa mea? Daca mi s-ar oferi cel mai mare bloc din lume, eu nu plec din cuibul meu". Nu pleaca din satul unde isi are sufletul. Fiindca de avere nu poate fi vorba. Din ce traieste? "Am un calut si-o carucioara. Imi iau nevasta si copiii si ma duc prin gunoaie, la marginea satului, caut, zgarm si adun fiare. Nu mai merge meseria noastra, cum era inainte, lumea nu mai ia o tava facuta la ciocan. Acum oamenii isi cumpara oale si tigai noi. Daca cineva mai bate astazi la caldare cu ciocanul, eu joc dupa caldarea si ciocanul ala". Jocul a ramas la locul dintotdeauna. Odinioara, cei din neamul lui Tamango puneau ursii sa joace, asta le era rostul. Apoi au trecut la batut fierul, dar nici asta nu le-a mai ramas. Ceea ce ramane, la sfarsitul zilei, e un alt fel de joaca: "Am noua copii. Pe seara, ii strang pe toti si-i pun sa joace. Mai maraie unii, dar tot nu-i las. Asa ma simt eu bine, asta e bucuria mea, sa-i vad jucand". Felul in care "joaca" el si ai lui, in spectacolele Shukar, e cu totul neobisnuit. Energia primitiva, de o forta speciala, laolalta cu talentul neslefuit, improvizatia, ritmul, le-au adus la picioare public de departe. Oricat de mare ar fi succesul, oricat de minunata lumea care il asteapta, Tamango se intoarce senin, de fiecare data, la ulita lui, la gradina cu gogosari si la groapa de gunoi de la marginea satului. Ai crede ca n-are nici un motiv si nici macar vreme sa fie trist. Avea dreptate cand se definea scurt: "Eu sunt un tigan foarte distractiv".