Dictatura lui Stalin se instaurează la Teatrul Radiofonic

Un spaniol a scris despre Mihail Bulgakov şi Stalin. Pornind de la un document real, Juan Mayorga dezvoltă o poveste care capătă amploare în urma unui telefon. Scriitorul rus începe să

Un spaniol a scris despre Mihail Bulgakov şi Stalin. Pornind de la un document real, Juan Mayorga dezvoltă o poveste care capătă amploare în urma unui telefon. Scriitorul rus începe să îşi imagineze cum îl vizitează dictatorul. Situaţia trece de la coşmar la comic, când soţia acestuia îi propune să îl imite pe Stalin. Luni, marţi şi miercuri în studioul T2 al Radiodifuziunii Române s-a înregistrat drama "Scrisori de dragoste către Stalin". Pe viu, am văzut cum ia naştere o piesă de teatru radiofonic. Ascultătorii se vor întâlni cu vocile actorilor, la miezul nopţii, la radioul public, după 25 februarie. Mariana Mihuţ - soţia scriitorului rus, Ştefan Iordache - Mihail Bulgakov, Victor Rebengiuc - Stalin. Cu un sfert de oră înainte de înregistrări, regizorul artistic Mihai Lungeanu se agită şi caută un scaun care scârţâie. Marţi, ora 2 fix, după-amiaza. O masă de lucru, un scaun din lemn, neapărat care să facă zgomot, un telefon fix vechi, hârtii împrăştiate şi un pix. Toate pentru Mihail Bulgakov. Adică Ştefan Iordache, actorul care îl interpretează. "Ou sont les artists?", întreabă Victor Rebengiuc, intrând pe uşă. Îşi lasă geanta pe un scaun şi caută cuierul.

Teatru şi vitamine

"Vrei să îţi dau o vitamina C efervescentă?", îl întreabă Mariana Mihuţ pe Ştefan Iordache, aşezat la masa de lucru. "Nu. Deja am luat vitamine...". Vrea doar apă. Să nu fie rece. "Violeta, tu faci scârţa pe hârtie, că eu nu pot să fac", glumeşte Iordache. Se aprinde becul roşu, semn că se înregistrează. Actorul stă la masă şi scrie o scrisoare. "Mă laşi să mormăi pe aici...", zice Iordache. Regizorul dă din mâini şi face semne în spatele unui geam, din camera de înregistrări. "Mai speriată un pic...", îi spune acesta Marianei Mihuţ. "OK. Perfect! Săru'mâna", se arată mulţumit regizorul. Mai în glumă, mai în serios, soţia lui Bulgakov îl imită pe Stalin. Îngroaşă tonul. "Dacă aş fi pe scenă, aş muri de râs să o văd imitându-l pe Stalin", murmură Iordache. Regizorul îi cere Marianei Mihuţ să fie mai gravă. "Nu ştiu ce exagerare să pun în voce", se apără actriţa. Nu suflă nimeni în încăpere. Fiecare pas, fiecare foşnet se înregistrează. Intrând în pielea lui Stalin, soţia lui Bulgakov e serioasă, arată cu degetul şi ridică din umeri: "Satirele dumneavoastră ridiculizează revoluţia". "De ce mă umileşte Stalin în felul acesta? (...) Pentru mine a nu scrie înseamnă a fi înmormântat de viu", se plânge Bulgakov. "Super. Super. A fost O.K.", strigă regizorul.

Premiu cu poezie despre Stalin

"Tovarăşul Stalin, aveţi un microfon personal", se îndreaptă, râzând, Mariana Mihuţ către Victor Rebengiuc. "Ce mai plângea profesoara mea la moartea lui Stalin...", îşi aminteşte Iordache. Râsete. Mariana Mihuţ continuă cu amintirile. "Primul meu ciubuc... primul meu premiu câştigat a fost cu o poezie despre Stalin. Mi-am cumpărat cu acei bani un material de rochie, pe care mi-a făcut-o bunica şi pe care am purtat-o mulţi ani". "Ai luat premiu pentru o poezie?", îi dă replică Victor Rebengiuc. "Am luat premiu pentru că am spus frumos poezia", se amuză Mariana Mihuţ. Ştefan Iordache continuă povestea: "Pe noi ne-au învăţat la şcoală că atunci când auzeam numele lui Stalin să strigăm: Ura! Ura!". "Tovarăşul Stalin, mai aveţi o replică", îl atenţionează Mariana Mihuţ pe Victor Rebengiuc, care se aşezase liniştit pe scaun, răsfoind hârtiile. Treaba a mers strună. Mihai Lungeanu ne-a dezvăluit câte ceva despre piesa de teatru radiofonic: "A fost scrisă ca o parabolă, plecând de la un document real. Toată povestea se regăseşte în jurnalul lui Mihail Bulgakov care este publicat. Autorul spaniol s-a gândit să dezvolte efectele acestui fapt real. Nu e vorba doar despre relaţia lui Bulgakov cu Stalin, ci şi de relaţia artist-putere". Actorii nu dau semne de oboseală. Glumesc, iar în pauze tot despre Stalin vorbesc.

Teatrul radiofonic e singura formă de teatru care lucrează cu materialul clientului, să spunem aşa. Adică cu imaginaţia ascultătorului, cu sensibilitatea lui. Dacă povestea este bine făcută, atunci eu, ca ascultător, devin participant la ceea ce se întâmplă.
Mihai Lungeanu
regizorul artistic