ANIVERSARE Dan C. Mihăilescu împlineşte astăzi 60 de ani. Criticul se întâlneşte cu publicul la Humanitas Cişmigiu
0
"Omul care aduce cartea", criticul Dan C. Mihăilescu, împlineşte astăzi 60 de ani. La Librăria Humanitas Cişmigiu, autorul va citi admiratorilor săi fragmente inedite, la întţlnirea cu aceştia.
Dan C. Mihăilescu este critic şi istoric literar. A lucrat ca cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul.

Obţine Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Perspective eminesciene. A publicat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul naţional.
Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară.
Cea mai recentă carte a sa este Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii, publicată de Editura Humanitas (foto copertă).
Un alt titlu de succes pe care l-a coordonat a fost Cărţile care ne-au făcut oameni.
În acest volum, unde semnează alături de care alte 18 personalităţi, printre care Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu, poveşte despre cărţile lor ziditoare.
Ajuns aproape de şaizeci de ani, sunt adesea întrebat care sunt cărţile care m-au format!
Nu o mie, ci câteva. Zece, să zicem. E frumoasă provocarea, ca un îndemn la duel. Zece energii care ţi-au determinat identitatea spirituală.
Iată recomandările criticului din acest volum, publicat de Editura Humanitas în 2010:
Îmi refuz alintul fariseic al refuzului şi precauţiile pedagogice ale vârstei şi mă supun dicteului aproape automat:
1. Biblia şi Shakespeare. Aici e TOTUL!
2. Eminescu – poezia, proza, publicistica, omul – şi teatrul lui Caragiale, care compun rotundul Ideii româneşti.
3. Romanele lui Dostoievski – Demonii, Fraţii Karamazov, Crimă şi pedeapsă, Idiotul – m-au lovit năprasnic şi irevocabil la 17 ani.
4. Cugetările lui Pascal, împletite cu presocraticii traduşi de Simina Noica, sufismul, Patericul, Vieţile… lui Diogene Laertios, Învăţăturile lui Neagoe Basarab.
5. Poezia lui Ioan Alexandru, de la Cum să vă spun şi Viaţa deocamdată, la Imnele bucuriei şi Imnele Transilvaniei.
6. Cărţile lui Gaston Bachelard despre „imaginaţia materiei“ – Psihanaliza focului, Aerul şi visele, Reveriile pământului, Poetica spaţiului şi suita compusă din Sufletul romantic şi visul, de Albert Béguin, Structurile antropologice ale imaginarului, de Gilbert Durand, Pietrele preţioase, de Roger Caillois, Rabelais‑ul lui Mihail Bahtin, Barocul (Cyrce şi Păunul) lui Jean Rousset, Literatură şi senzaţie, de Jean‑Pierre Richard, Metamorfozele cercului, de Georges Poulet.
7. Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, şi Ernst Jünger, Falezele de marmură, care-mi compun romanul ideal.
8. Craii de Curtea-Veche, în literatura română, plus Ion şi Moromeţii.
9. Hölderlin, Rilke, Baudelaire, Rimbaud, Lautréamont, Claudel, Verlaine.
10. Cioran. De-a lungul şi de-a latul, de sus până jos. Opera lui este epilogul a toate.