„Cărţile care ne-au făcut oameni“

De la stânga la dreapta: Dan C. Mihăilescu,Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu

Criticul Dan C. Mihăilescu a coordonat un volum în care 19 personalităţi, printre care Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu, povestesc despre cărţile lor ziditoare. Lucian Boia spune, în volumul editat de Humanitas, cum a ajuns de la muschetari  la Maiorescu şi Hasdeu, iar Horia-Roman Patapievici îşi reaminteşte de maeştrii vârstelor.

De când s-a identificat cu „Omul care aduce cartea",  Dan C. Mihăilescu a fost întrebat, în repetate rân­duri şi în cele mai variate contexte, „care sunt cărţile de căpătâi ale unui om adevărat", ba chiar somat să dea titluri de lecturi formatoare pentru tinerii adolescenţi. Nevoia acestei cărţi a venit imperios din partea celor îngrijoraţi „de calofobia, misofilia şi calibanismul jemanfişist ce caracterizează mare parte din publicul teenager de azi".

„Ce-ar fi, mi-am zis, să adunăm zece, douăzeci de per­sonalităţi culturale din România de azi - fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public - care să-şi mărturisească  revelaţiile citirii ferme­cător-terapeutice?", şi-a propus criticul, în această toamnă, într-o discuţie cu Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu.

Într-un timp record,  nu mai puţin de 19 personalităţi (printre care Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Alex. Ştefănescu sau Ion Vianu), „fiecare repre­zentând o cate­gorie, un tip, un eşantion de seg­ment profesional şi impact public", au răspuns invitaţiei criticului şi a Editurii Humanitas şi astfel s-a copt volumul „Cărţile care ne-au făcut oameni".

De la citit la lectură

Pe lângă poeziile lui Eminescu, Blaga, Emily Dickinson, poemele lui Rilke şi  dramaturgia lui Camil Petrescu, printre titlurile recomandate de poeta Ana Blandiana se numără „Dialogurile" lui Platon, „Epistolele" de Sfântul Pavel, „Idiotul" de Dostoievski sau  „Povestirile crepusculare" de Michel de Ghelderode. Alex.

Ştefănescu este recunoscător că a avut de mic o bibliotecă în casă, istoricul Lucian Boia povesteşte cum a ajuns de la muschetari la Maiorescu şi la Hasdeu, iar Mircea Cărtărescu vorbeşte despre un edificiu al lecturii, care se construieşte „depăşind cititul către lectură" - pasul de la zidar la arhitect. Pictorul Ştefan Câlţia vede scrisul ca pe o cale, Mihai Măniuţiu spune că Shakespeare l-a salvat deseori de la disperare, iar Victor Rebengiuc îi pune pe Ţuguilă şi Dox în faţă cu Gogol şi Vargas Llosa.

„Cum învaţă puii de oameni să vâneze"

Filosoful Gabriel Liiceanu, în textul „Cum învaţă puii de oameni să vâneze", reia lista autorilor şi titlurilor dată de Constantin Noica, care nu pretindea discipolilor săi decât să citească în patru luni toată istoria filosofiei de la Augustin la Kant. Gabriel Liiceanu mai face o listă cu recomandări de lectură pentru studenţii la filosofie şi o alta a „cărţilor care, necitite, te-ar putea face să ratezi ceva esenţial din viaţa pe care ai trăit-o", în care include  „Infernul" lui Dante şi „Despre eroi şi morminte" de Sábato.

În vreme ce H.-R. Patapievici scrie despre „maeştrii vârstelor" (Pavese l-a ghidat la 15-16 ani, Malraux între 16 şi 19 ani,  iar Nietzsche între 18 şi 30 de ani), Andrei Pleşu susţine că poţi avea revelaţii decisive toată viaţă în ceea ce priveşte cărţile. „Eram un om matur când am citit Chesterton şi C.S. Lewis şi mă simt profund îndatorat modului lor de a vorbi despre creştinism. Nu trebuie să-ţi fie ruşine că n-ai citit la timp cărţi esenţiale, că nu ai citit «tot» ce trebuie citit. Biografia fiecărui cititor are un grafic unic, irepetabil, cosanguin cu evoluţia sa interioară, cu nevoile şi întrebările proprii, cu ritmuri, limite, întârzieri şi devansări specifice", subliniază Andrei Pleşu.

Recomandările lui Dan C. Mihăilescu

-Biblia şi Shakespeare. Aici e TOTUL!
-Eminescu - poezia, proza, publicistica, omul - şi teatrul lui Caragiale, care compun rotundul Ideei româneşti.
-Romanele lui Dostoievski - „Demonii", „Fraţii Karamazov", „Crimă şi pedeapsă", „Idiotul" - m-au lovit năprasnic şi irevocabil la 17 ani.
-„Cugetările" lui Pascal, împletite cu presocraticii traduşi de Simina Noica. Sufismul, „Patericul", „Vieţile..." lui Diogene Laertios, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab".
-Poezia lui Ioan Alexandru, de la „Cum să vă spun" şi „Viaţa deocamdată", la „Imnele bucuriei" şi „Imnele Transilvaniei".
-Cărţile lui Gaston Bachelard despre „imaginaţia materiei" - „Psihanaliza focului", „Aerul şi visele", „Reveriile pământului", „Poetica spaţiului" şi suita compusă din „Sufletul romantic şi visul", de Albert Béguin, „Structurile antropologice ale imaginarului", de Gilbert Durand, „Pietrele preţioase", de Roger Caillois, „Rabelais"-ul lui Mihail Bahtin, „Barocul (Cyrce şi Păunul") lui Jean Rousset, „Literatură şi senzaţie", de Jean-Pierre Richard, „Metamorfozele cercului", de Georges Poulet.
-Marguerite Yourcenar, „Memoriile lui Hadrian", şi Ernst Jünger, „Falezele de marmură", care-mi compun romanul ideal
-„Craii de Curtea-Veche", în literatura română, plus „Ion" şi „Moromeţii".
-Hölderlin, Rilke, Beaudelaire, Rimbaud, Lautréamont, Claudel, Verlaine.
-Cioran. De-a lungul şi de-a latul, de sus până jos. Opera lui este epilogul a toate.