Alarmă falsă la Muzeul Ţăranului Român. Andrei Pleşu şi Vintilă Mihăilescu demontează acuzaţiile aduse Lilei Passima

0
0
Unul dintre târgurile de la Muzeul Ţăranului, amestec de tradiţional şi de kitsch
Unul dintre târgurile de la Muzeul Ţăranului, amestec de tradiţional şi de kitsch

CONFUZIE Conducerea Muzeului de la Şosea, dar şi voci din societatea civilă, liniştesc spiritele: nu se pune problema dispariţiei târgurilor tradiţionale organizate de instituţie.

Consiliul de Administraţie al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) a decis recent să relanseze târgurile tradiţionale organizate de instituţia muzeală, după ce târgurile săptămânale care obişnuiau să fie organizate de terţi au fost anulate, întrucât prezentau un amestec de obiecte ce frizau kitschul şi obiecte tradiţionale, potrivit afirmaţiei managerului interimar, Liliana Passima. Astfel, târgurile tradiţionale din curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român se relansează, în această toamnă, într-un format mult mai apropiat de identitatea şi misiunea muzeului şi cu respectarea tuturor standardelor şi normelor legale şi de protecţie a patrimoniului, potrivit anunţului făcut de instituţia muzeală.

Târgurile programate până la sfârşitul anului 2016 sunt: Primenire – Târg al Galeriei de Artă Ţărănească (10-11 septembrie 2016), Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri (16-18 septembrie), Primenire – Târg al Galeriei de Artă Ţărănească (8-9 octombrie), Târgul de Sfântul Dumitru (22-23 octombrie), Târgul de Sfinţii Mihail şi Gavriil (5-6 noiembrie) şi Târgul de Sfântul Nicolae (2-4 decembrie). În organizarea acestor târguri, MNŢR va avea colaborări directe cu meşteşugari, ONG-uri, asociaţii culturale după o selecţie riguroasă, în acord cu profilul şi identitatea Muzeului.

Andrei Pleşu: „Lila Passima ştie foarte bine ce face“

„Am totală încredere în competenţa profesională a dnei Lila Passima şi găsesc că ideea de a o numi director interimar la MŢR e perfect îndreptăţită. Faptul că a fost depunctată la concurs în favoarea fostului director Niţulescu nu spune nimic despre competenţa ei reală, ci despre competenţa comisiei de evaluare“, spune filosoful Andrei Pleşu, contactat de „Adevărul“.

„Dna Passima face parte din nucleul originar al echipei Bernea şi ştie foarte bine ce face. Târgurile organizate în ultimii ani în preajma muzeului deveniseră un fel de talcioc, de natură să umbrească prestigiul şi programul originar al instituţiei. Nu e vorba de a suspenda cu totul organizarea unor târguri specifice, ci doar de a ţine sub control autenticitatea lor şi rigoarea lor tradiţională“, explică Andrei Pleşu.

„Nu mai vorbesc că, din câte am aflat, vechea conducere a muzeului a colaborat, nu tocmai transparent, cu tot soiul de «parteneri» de ocazie, bucuroşi să facă afaceri rentabile sub «acoperirea» MŢR. Încet-încet, lumea nu mai mergea la muzeu, decât pentru a scotoci prin tarabele de-alături...“, mai spune eseistul, care poate fi socotit drept „părinte“ spiritual al acestui Muzeu, prin decizia luata în 1990 de reînfiinţare a acestuia şi de numire în fruntea sa a excepţionalului artist, intelectual şi om care-a fost regretatul Horia Bernea.

„Un simptom caracteristic al diferenţei de calitate dintre vechea conducere şi noua conducere este decizia celei din urmă de a readuce în consiliul ştiinţific profesionişti adevăraţi, de care predecesorii «se debarasaseră» (Şerban Sturdza, Speranţa Rădulescu, Zoltan Rostas).

Trebuie lăsaţi să-şi vadă de treabă oameni care se pricep. Iar cei care nu sunt în domeniu să nu se mai pronunţe sprinţar pe unde apucă. (Am văzut, de curând, o «intervenţie» mai curând ridicolă în acest sens, semnată de amicul Stelian Tănase, în paginile rafinatei publicaţii culturale «Cotidianul». Şi-o fi luat şi el, ca atâţia alţii, vreun discret doctorat în etnografie...)“, încheie Andrei Pleşu.
Muzeul Taranului

Lila Passima: „Spectacol de prost gust şi impostură“

„Înainte de a răspunde atacurilor agresive care se ţin lanţ de vreo 24 de ore ca într-un spectacol de prost gust şi impostură, îndreptate împotriva unor presupuse acţiuni personale de desfiinţare a formulei de organizare a târgurilor săptămânale organizate de terţi şi găzduite de MŢR, denumite generic cu titlul de-o şchioapă târgul de la MŢR, doresc să fac publică decizia Consiliului de Administraţie de a relansa oferta culturală a târgurilor tradiţionale organizate de muzeu“, a anunţat Lila Passima pe pagina sa de Facebook.

Directorul interimar a contrazis şi scenariul apărut în spaţiul public, lansat de scriitorul Stelian Tănase, potrivit căruia MNŢR îşi va pierde publicul, în urma deciziei de a anula târgurile săptămânale pe care le găzduia.

„Doresc să demontez un scenariu la fel de neinspirat şi neadevărat, în care muzeul îşi va pierde publicul, va deveni o curte pustie, fără vizitatori şi profit, ca în scenele apocaliptice descrise de domnul Stelian Tănase în articolele domniei sale, pe care deocamdată nu le voi comenta.

Nu vom opri colaborări cu ONG-uri, asociaţii şi fundaţii culturale, creatori independenţi din diferite medii şi industrii creative. Cu siguranţă specialiştii, personalităţile culturale care ne-au susţinut până acum în demersurile noastre şi nu în ultimul rând prietenii muzeului au încredere în obiectivitatea, responsabilitatea şi calitatea demersului nostru“, a mai spus Passima.



Stelian Tănase: „Pe scurt este un scandal“

„Cel mai uşor pe lumea asta este să strici. Să interzici, să opreşti, să cenzurezi, să demolezi. E în firea lucrurilor pentru unii. La asta m-am gândit când duminica asta am aflat de la meşteşugarii, anticarii, negustorii de chilipiruri, artizanii din curtea Muzeului Ţăranului Român că este ultima ediţie. De ce!? Noua directoare a MŢR, Liliana Passima, instalată ca interimar de câteva zile, «nu mai doreşte ca în curtea ei să se mai organizeze aşa ceva, o batjocură!» – ar fi zis, cu trimitere la vechiul director Virgil Niţulescu – cum ne spun mai mulţi expozanţi. O d-nă mă întreabă ce va face de acum încolo, cu ce-şi creşte copii!? Pentru că de cinci ani ea vine aici în fiecare week-end să îţi vândă marfa (alimente bio şi eco, preparate în casă de ea)!? Ca ea, sunt mulţi care dacă se închide târgul rămân pe drumuri“, a avertizat pe blogul său jurnalistul şi scriitorul Stelian Tănase.

Muzeul Taranului
„A calculat d-na Passima în zelul ei revoluţionar efectul social al acestei decizii!? Mă îndoiesc. (...) De ce să nu faci rău dacă ai ocazia!?... În week-end-ul viitor curtea MŢR – spre deosebire de ultimii 5 ani – va fi goală. Noua directoare Liliana Passima – manager interimar, 40 de zile de mandat – va veni vineri, sâmbătă şi duminică să-şi admire opera – curtea pustie. Pe scurt este un scandal“, a mai scris Tănase.

Citeşte şi:

Lila Passima, noul manager al Muzeului Ţăranului Român, dă o lovitură târgurilor de vechituri din curte: „Un amestec care frizează kitschul“

Lila Passima explică decizia luată în privinţa târgurilor săptămânale de la Muzeul Ţăranului Român. Acestea erau organizate de terţi şi doar găzduite aici

Redăm mai jos opinia integrală a antropologului Vintilă Mihăilescu:

Vintilă Mihăilescu: „Până unde se poate merge cu fabulaţia?“

Vintila Mihailescu

„Scandalul de la MŢR“ referitor la „desfiinţarea târgului“ (în varianta soft, căci în varianta hard unii au început să vorbească chiar despre „desfiinţarea MŢR“...) nu este doar în întregime fals, ci şi absolut ridicol. Este fals deoarece nu este decizia dictatorială a autocratei Lila Passima, ci a restabilitelor organe de conducere democratică a oricărei astfel de instituţii (Consiliul de Administraţie şi Consiliul Ştiinţific); deoarece decizia a fost agreată de la începutul mandatului interimar al doamnei Passima; şi, în primul rând, deoarece nu se desfiinţează târgurile de la MŢR, ci se reînfiinţează aşa cum au fost ele gândite şi au funcţionat încă de la înfiinţarea MŢR – adică prin selectarea celor mai buni meşteşugari şi a celor mai valoroase produse.

Ceea ce se „desfiinţează” cu adevărat este doar lipsa de criterii şi de selecţie, care a făcut ca la MŢR să poţi găsi în ultima vreme cam ceea ce poţi găsi şi în tarabele de „artizanat“ de pe marginea drumurilor. Asta este ceea ce deranjează, se pare, pe unii. Este ca în povestea infantilă cu ceata lui Piţigoi: dai într-unul, ţipă doi...

Este ridicol deoarece ar însemna că primul care le-a pus gând rău artizanilor români a fost Horia Bernea, căci el a promovat un număr limitat, tematic şi exigent de târguri proprii ale MŢR; alte instituţii pot gândi, desigur, alte tipuri de târguri. Este ridicol deoarece a spune că Lila Passima ia mâncarea de la gura copiilor de artizani români, care, iată, nu mai pot veni trei zile pe săptămână şi 52 de săptămâni pe an să-şi vândă marfa, oricare ar fi aceasta, este un discurs ridicol de patetic. Aproape că-mi dau lacrimile...

Este şi fals şi ridicol deoarece această filipică mă implică ridicol de fals şi pe mine: „aceeaşi d-nă Pasima l-a determinat în urmă cu ani pe Vintilă Mihăilescu să îşi dea demisia“.

Nu numai că nu sunt atât de slab de înger încât să-mi dau demisii peste demisii ori de câte ori cineva face bau la mine, dar Lila Passima a fost printre cei care m-au susţinut dintotdeauna şi pe care o voi susţine, la rândul meu, întotdeauna.

Povestea cu încurcă-i drace e o strategie veche de când lumea, dar merge doar când o faci ceva mai profesionist!... Deci hai să fim serioşi, până unde se poate merge cu fabulaţia?

Răspunsul vine, într-un fel, la final: „Guvernul însă nu ştie ce face. Mai ales că mai are de trăit doar 100 de zile. De ce să nu faci rău dacă ai ocazia!?...“. Deci asta era: nu despre MŢR, Lila Passima sau ţăranul român era vorba, ci despre „jos guvernul!“ Nici o problemă, dar dacă aşa stau lucrurile,

ar fi bine, cred, să ne aducem aminte cu toţii că o ceramică de Horezu, de pildă, nu a aşteptat nici pesediştii, nici liberalii, nici tehnocraţii etc. pentru a fi ceea ce este şi că ar fi bine să rămână în continuare aşa, fără „culoare politică“. Din această perspectivă, tot „scandalul“ nu este doar fals şi ridicol, ci o alarmantă politizare ridicol-falsă a culturii!

Dacă este adevărat că prietenul meu Stelian Tănase a instrumentat şi el, liber şi nesilit de nimeni, acest scandal – ceea ce îmi este încă imposibil să cred! – înseamnă că mi se mai spulberă o iluzie. Dar asta este problema mea...

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite