Actorul Mitică Popescu, despre Mihai Fotino: „Încă un mare actor a dispărut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitică Popescu, prieten al actorului Mihai Fotino, care a murit astăzi, la 83 de ani, a declarat că Fotino „era un om extraordinar“, afirmând că „încă un mare actor a dispărut“.

„Nu am cuvinte...“, a spus actorul Mitică Popescu, „mai ales că ne întâlneam, ne vedeam, pentru că eram vecini. Era un om minunat, un om extraordinar“, a declarat Mitică Popescu pentru Mediafax. El a încheiat cu părere de rău că „încă un mare actor a dispărut“.

Actriţa Ileana Stana Ionescu şi-a expirmat regretul faţă de moartea îndrăgitului Mihai Fotino. „Vreau să spun că îmi imaginam că noul an va începe cu o altă veste. (...) Am jucat împreună, a fost una dintre cele mai frumoase prietenii. (...) Nu stă în puterea noastră să decidem cine rămâne sau nu“, a mai spus actriţa pentru Mediafax, sperând ca, în „viaţa de după“, actorul să aibă parte de „alinare“.

Actorul Mihai Fotino a murit astăzi, la Spitalul Elias din Bucureşti, la vârsta de 83 de ani, după o lungă şi grea suferinţă. Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca Mişu Fotino), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei. A debutat la vârsta de 6 ani, în anul 1936, în piesa de teatru "Coloniale", iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.

A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti. La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

Actorul Mihai Fotino declara într-un interviu pentru „Jurnalul Naţional“, de anul trecut: „Am fost atât de răsfăţat de lumea teatrală şi neteatrală, încât mă mir că nu mi-am ratat cariera. Câţi copii s-ar putea mândri, ca şi mine, că au fost ţinuţi pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintaţi de Tudorică Muşatescu şi de alţi buni prieteni ai tatălui meu?“

De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice". În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".

Citeşte şi: 

Actorul Mihai Fotino a murit la 83 de ani Actorul Teatrului Naţional Bucureşti Mihai Fotino a murit la vârsta de 83 de ani. Mişu Fotino a încetat din viaţă astăzi în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, după o lungă şi grea suferinţă

Strălucita carieră a lui Mihai Fotino. Cu o figură de intelectual, el nu se potrivea cu rolurile tovarăşilor de la Partid Mihai Fotino s-a născut de Ziua Crucii, pe 14 septembrie, şi într-un fel a dus o cruce, a posibilelor comparaţii cu celebrul său tată: Mişu Fotino (pe atunci, încă nu se purta aşa des titulatura de Jr. ), actor cu şcoală, absolvent de Conservator de artă dramatică, pe care-l ştim din „Visul unei nopţi de iarnă” al lui Jean Georgescu, unde era socrul lui… Radu Beligan (în 1946).

Sebastian Papaiani: „Mişu Fotino era un actor cu multă tragere de inimă“ Actorul Mihai Fotino, care a murit astăzi la vârsta de 83 de ani, a fost foarte îndrăgit de către colegii de breaslă. Sebastian Papaiani a punctat că Fotino, dincolo de „calitatea de calitatea de actor, poseda calitatea umană, care a dispărut în ultima vreme“.

Marele regret al lui Mihai Fotino era că, bolnav fiind, nu mai putea juca  În anul 2005, actorul a suferit un atac cerebral, care l-a obligat să renunţe să mai joace. Despărţirea de scenă a fost, după cum avea să mărturisească la câţiva ani, cea mai dureroasă.

Actorul Mihai Fotino: „Cu o piesă bine jucată e imposibil să nu faci săli pline“ Cariera actorului Mihai Fotino, care a murit astăzi la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 83 de ani, a însemnat numeroase roluri pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Actorul a fost remarcat pentru prima dată de regizorul Sică Alexandrescu, cel care l-a adus pe Fotino la TNB.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite