Actorul Mihai Fotino a murit la 83 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Teatrului Naţional Bucureşti Mihai Fotino a murit la vârsta de 83 de ani. Mişu Fotino a încetat din viaţă luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, după o lungă şi grea suferinţă.

Trupul neînsufleţit al actorului Mihai Fotino va fi depus, marţi, la Biserica Mavrogheni, de lângă Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, urmând ca miercuri să fie depus în Foaierul Sălii Studio a TNB, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii instituţiei.

Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca Mişu Fotino), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei. A debutat la vârsta de 6 ani, în anul 1936, în piesa de teatru "Coloniale", iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.

A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti. La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

În anul 2005, actorul a suferit un atac cerebral, care l-a obligat să renunţe să mai joace. Despărţirea de scenă a fost, după cum a mărturisit, la câţiva ani, cea mai dureroasă.

“Regrete? Păi în primul rând că nu mai pot face meseria şi apoi pentru că sunt handicapat, din cauza accidentului pe care l-am avut. Mi-a schimbat viaţa şi am înţeles, am acceptat, am tăcut şi restul e tăcere!”, spunea actorul într-un interviu pe care l-a acordat în urmă cu trei ani postului de televiziune „Acasă“.

Actorul Mihai Fotino declara într-un interviu pentru „Jurnalul Naţional“, de anul trecut: „Am fost atât de răsfăţat de lumea teatrală şi neteatrală, încât mă mir că nu mi-am ratat cariera. Câţi copii s-ar putea mândri, ca şi mine, că au fost ţinuţi pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintaţi de Tudorică Muşatescu şi de alţi buni prieteni ai tatălui meu?“

De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice". În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".

Actorul Mitică Popescu şi-au exprimat regretul faţă de moartea îndrăgitului Miihai Fotino, declarând pentru Mediafax că „încă un mare actor a dispărut“. Ileana Stana Ionescu şi-a amintit că au jucat împreună în numeroase spectacole, Fotino fiind „un actor de care a legat-o una dintre cele mai frumoase prietenii“. 

Filme în care a jucat actorul Mihai Fotino:

Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)

Milionar...la minut (TV) / Milionar...la minut (1992) - vecinul Tincu

Chiriţa la Iaşi (1987)

Sosesc de la Paris (1977)

Tufa de Venetia (1977)

Bufetul mimoza (TV) / Bufetul mimoza (1976) - client la bufet

Doctor fara voie (1976)

Primarul activ (TV) / (1976) - magazionerul de la televiziune Costica

Rivalii (TV) / (1976)

Comedie de moda veche (TV) / (1975) - medicul Rodion Nicolaevici

Elixirul tinereţii (1975)

In noaptea asta toata lumea e a mea (TV) / (1974) - Misu

Interviu cu un idol (TV) / (1972) - ziaristul

Vicleniile lui Scapin (TV) / (1972) - magazionerul Ion Ionescu "Scapin"

Revelion in doi (TV) / (1971) - Misu

Un nasture sau absolutul (TV) / (1970)

Balul de sâmbătă seara (1968) - Gigi Trailer

Amprenta (1967)

Lada (TV) / (1967)

Doisprezece oameni furiosi (TV) / (1966)

Steaua fără nume (1966) - controlorul

Titanic Vals / Titanic vals (1965) - functionarul Dinu

Codine / Codin (1963)

Politică şi delicatese (1963)

Porto-Franco (1961)

Telegrame (1959)

Directorul nostru (1955)

Răsună valea (1950)

Doamna de la etajul II (1937)

Citiţi şi:

Strălucita carieră a lui Mihai Fotino. Cu o figură de intelectual, el nu se potrivea cu rolurile tovarăşilor de la Partid Mihai Fotino s-a născut de Ziua Crucii, pe 14 septembrie, şi într-un fel a dus o cruce, a posibilelor comparaţii cu celebrul său tată: Mişu Fotino (pe atunci, încă nu se purta aşa des titulatura de Jr. ), actor cu şcoală, absolvent de Conservator de artă dramatică, pe care-l ştim din „Visul unei nopţi de iarnă” al lui Jean Georgescu, unde era socrul lui… Radu Beligan (în 1946).

Sebastian Papaiani: „Mişu Fotino era un actor cu multă tragere de inimă“ Actorul Mihai Fotino, care a murit astăzi la vârsta de 83 de ani, a fost foarte îndrăgit de către colegii de breaslă. Sebastian Papaiani a punctat că Fotino, dincolo de „calitatea de calitatea de actor, poseda calitatea umană, care a dispărut în ultima vreme“.

Marele regret al lui Mihai Fotino era că, bolnav fiind, nu mai putea juca  În anul 2005, actorul a suferit un atac cerebral, care l-a obligat să renunţe să mai joace. Despărţirea de scenă a fost, după cum avea să mărturisească la câţiva ani, cea mai dureroasă.

Actorul Mihai Fotino: „Cu o piesă bine jucată e imposibil să nu faci săli pline“ Cariera actorului Mihai Fotino, care a murit astăzi la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 83 de ani, a însemnat numeroase roluri pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Actorul a fost remarcat pentru prima dată de regizorul Sică Alexandrescu, cel care l-a adus pe Fotino la TNB.

Actorul Mitică Popescu, despre Mihai Fotino: „Încă un mare actor a dispărut“  Mitică Popescu, prieten al actorului Mihai Fotino, care a murit astăzi, la 83 de ani, a declarat că Fotino „era un om extraordinar“, afirmând că „încă un mare actor a dispărut“.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite