A aparut un volum antologic cu opera Annei Ahmatova, cea mai mare poeta a Rusiei

Poezia ocupa o pozitie privilegiata in imaginarul societatii ruse - ne spune Antonio Ortega, in ziarul "El Pais", cu ocazia aparitiei la Madrid a unui volum antologic al Annei Ahmatova - este o forta

Poezia ocupa o pozitie privilegiata in imaginarul societatii ruse - ne spune Antonio Ortega, in ziarul "El Pais", cu ocazia aparitiei la Madrid a unui volum antologic al Annei Ahmatova - este o forta morala. Poetii ei au aparat libertatea spiritului in fata tiraniei tarilor sau a comisarilor politici, si poporul i-a convertit in confesiuni cautand in ei nobletea pierduta. Anna Ahmatova (Bolsoi Fontan, Odesa, 1889 - Domodedovo, Moscova, 1966) si cei trei mari contemporani ai ei, Pasternak, Mandelstam si Marina Tvetaieva, au cantat lupta vitala a tarii lor in cea mai mare parte a unui secol de suferinte si cruzime. Patru poeti cruciali in sustinerea unei constiinte nationale, care fara ei ar fi cazut in uitare. "De profundis... Generatia mea a gustat putina miere, si din cauza asta/doar vantul sufla in departare/si memoria ii canta doar pe morti". Cronicara a vietii intelectuale si emotionale a unei femei in fata evenimentelor istorice ale timpului ei, Ahmatova este cea mai mare poeta a Rusiei si, poate, una dintre cele mai mari femei in istoria Occidentului. Cand a murit, literatura clasica rusa, aceasta "casa" pe care Puskin a edificat-o la inceputul secolului XIX, se putea spune ca ajunsese la sfarsitul ei. Viata ei a fost marcata de lupta si persecutie, si asa cum a spus Olgai Carlisle: "Poezia mea este legatura mea de unire cu timpul nostru. Cand scriu, traiesc cu acelasi puls al vietii ruse". Dupa disparitia lui Pasternak in 1960, a fost singura supravietuitoare printre poetii Rusiei prerevolutionari. "Sunt glasul vostru, caldura sufletului vostru/sunt reflexul figurii voastre". Poemele sale sunt deja clasice, atat prin frumusetea lor si clarei simplicitati, atat perfectiune formala si echilibrul ei armonic intre sunet si semnificatie. Exprima simtul unuia care neobosit si indurerat isi cauta identitatea, nu numai ca poet, ci si ca femeie care se zbate in labirinturile ei emotionale: umanitatea cu slabiciunile ei, ipocrizia ei si lipsa de curaj. Textura poemelor sale se nasc de la un simt precis al locului si circumstantelor, si lumea pe care o creeaza este, simultan, vibranta si tacuta, cat si agitata de un puternic impuls. Uniunea materiala si fizica cu forta psihologica a mintii ei si a emotiilor ei provoaca acest proces creator invaluitor de ratiunea ei poetica: "Poate fi ca insasi poezia/sa fie admirabila intalnire". Sunt glasul vostru arata diferitele etape poetice ale Annei, cu exceptia a trei carti, si a celor doua opere mari ale sale Requiem si Poem fara erou. Cel mai bun lucru din aceasta antologie este capacitatea ei pentru a arata acest spatiu dramatic care fundeaza o poezie modelata in sobrietatea condensata si ordonata de sintaxa sa. Versiunile acestea arata emotia si intuitia ei poetice multumita indepartarii de virtuozitate, a certei ei apropieri de natura trasata in poem. Aici se afla, ne spune Ortega, o buna parte a acestei "inimi scindate" intre farmec si nefericire, intre cel care sufera si cel care scrie, aceasta forta morala care face din vina iertare si care stie ca "Asupra infernului esafod al nenorocirii/ma inalt ca sub un baldachin".