Cât costă o vacanță în Italia în 2026 și cum poți reduce cheltuielile | adevarul.ro

Cât costă o vacanță în Italia în 2026 și cum poți reduce cheltuielile

Publicat:
0
1 live

Italia, una dintre destinațiile preferate ale românilor pentru concediul de vară, vine anul acesta cu prețuri mai mari, de la șezlongurile de pe plajă și mesele la restaurant până la costurile de cazare.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Există în continuare numeroase modalități prin care turiștii pot cheltui mai puțini bani într-o vacanță în Italia.

Alegerea plajelor gratuite, rezervarea din timp a biletelor de avion și cunoașterea obiceiurilor locale pot face diferența dintre o vacanță costisitoare și una echilibrată din punct de vedere financiar.

Unul dintre cele mai importante costuri pentru turiști rămâne accesul pe plajele private. În Italia, cea mai mare parte a litoralului este administrată de stabilimente private, iar pentru umbrelă și șezlonguri se achită o taxă.

În 2026, închirierea unei umbrele și a două șezlonguri pentru o săptămână ajunge, în medie, la 225 de euro, cu aproximativ 6% mai mult decât în sezonul trecut.

Cele mai ridicate tarife sunt în Sicilia, unde costurile au crescut chiar și cu 16% față de anul anterior, iar un loc pe plajă poate ajunge la aproximativ 237 de euro pe săptămână. La polul opus se află stațiunile Rimini și Lignano, considerate printre cele mai accesibile din Italia, unde același serviciu costă sub 160 de euro.

Pentru cei care vor să reducă bugetul vacanței există însă o alternativă foarte populară: „spiaggia libera”, porțiunile de plajă publică unde turiștii își pot instala gratuit prosopul și umbrela proprie.

Veștile bune vin din zona transportului aerian. Chiar dacă serviciile turistice s-au scumpit, biletele de avion către Italia continuă să fie avantajoase pentru cei care își planifică vacanța din timp.

Zborurile dus-întors către destinații precum Roma, Napoli, Sardinia, Sicilia sau Puglia pot costa între 30 și 120 de euro, în funcție de perioada rezervării și de compania aeriană.

Specialiștii recomandă evitarea plecărilor în weekend, când cererea este mai mare și biletele sunt, de regulă, mai scumpe.

Citește mai departe pe Click!

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite