Desert rapid și elegant pentru masa de Anul Nou: Trufe de ciocolată făcute în casă
0Un desert senzațional, care va încânta invitații la masa de Revelion, îl reprezintă trufele cu ciocolată făcute în casă. Sunt ușor de preparat, iar rezultatul este spectaculos: bomboane fine și delicioase. Pot fi servite alături de diverse topppinguri sau înghețată.

Ingrediente:
- 200 g ciocolată neagră cu minimum 70% conținut de cacao tocată în bucăți mici
- 150 g biscuiți populari
- 200 ml smântână lichidă
- 50 g unt minimum 80% grăsime
- cacao sau nucă de cocos pentru a rula trufele.
Mod de preparare:
„Se pune ciocolata tocată într-un castron rezistent la căldură. Se încălzește smântâna într-o cratiță la foc mediu până când începe să dea în clocot. Apoi se toarnă smântâna fierbinte peste ciocolată și se amestecă până când ciocolata se topește complet și amestecul devine omogen. Biscuiții se pisează foarte mărunt până devin o pulbere fină”, arată hellotaste.ro.
Se adaugă apoi untul tăiat în bucăți mici în amestecul de ciocolată caldă și se lasă până se topește complet. Se încorporează și pulberea de biscuiți și se lasă amestecul să se răcească la temperatura camerei. Apoi se acoperă cu folie alimentară. Se pune la frigider pentru cel puțin 2-3 ore pentru a deveni ferm ca să poată fi modelat.
Cum formezi trufele de ciocolată
Pentru a forma bomboanele de ciocolată este necesar să aveți mâinile ude, pentru a evita lipirea. Se formează biluțe mici din amestecul de ciocolată și se trec prin cacao și/sau nucă de cocos și apoi se așază pe o tavă acoperită cu hârtie de copt.
După aceea, se păstrează în frigider pentru a se întări complet și pentru a-și menține forma.
Bomboanele pot fi presărate cu un strat subțire de cacao sau pudră de nucă de cocos pentru un aspect plăcut. Poți îmbunătăți prezentarea adăugând diverse toppinguri: pudră de alune, fulgi de migdale sau nuci mărunțite pot oferi o textură crocantă.
Trufele se pot servi alături de înghețată sau fructe proaspete.