Ce se întâmplă dacă circuli frecvent cu rezervorul aproape gol. Avertismentul experților auto
Mulți șoferi au obiceiul de a amâna alimentarea la benzinărie până când acul indicelui de combustibil ajunge pe linia roșie. Experții din industria auto avertizează că acest obicei aparent inofensiv poate declanșa defecțiuni în lanț la sistemul de alimentare.

Circulația cu foarte puțin combustibil în rezervor poate afecta, în timp, componente importante ale sistemului de alimentare, chiar dacă o mașină modernă nu se defectează imediat atunci când intră pe rezervă.
Ce se întâmplă cu motorul dacă circuli cu rezervorul mașinii aproape gol
Șoferii care circulă ocazional cu martorul de combustibil aprins nu riscă avarierea imediată a motorului. Problemele pot apărea însă atunci când aceștia obișnuiesc să ruleze frecvent cu rezervorul aproape gol.
American Automobile Association (AAA), una dintre cele mai mari organizații auto din Statele Unite, care oferă servicii de asistență rutieră și publică recomandări privind siguranța și întreținerea automobilelor, avertizează că un nivel extrem de scăzut al combustibilului poate permite pompei să aspire aer, ceea ce crește riscul de supraîncălzire și uzură.
„Cele mai multe mașini moderne au pompa de combustibil montată în interiorul rezervorului. Aceste pompe au nevoie de un flux constant de combustibil pentru lubrifiere și răcire în timpul funcționării. Atunci când vehiculul rulează cu un nivel extrem de scăzut al combustibilului, pompa poate aspira aer, ceea ce poate provoca supraîncălzire și o uzură mai accentuată, care în cele din urmă poate duce la defectarea pompei”, arată AAA.
Specialiștii Delphi Technologies explică, la rândul lor, că problema devine mai serioasă atunci când automobilul rămâne efectiv fără combustibil sau situația se repetă frecvent.
„Pompa de combustibil se bazează pe carburantul care trece prin ea pentru lubrifiere și răcire. Atunci când combustibilul se termină, pompa se va supraîncălzi și poate fi deteriorată. Dacă un vehicul rămâne în mod repetat fără combustibil, deteriorarea continuă a pompei poate duce la defectarea acesteia”, arată Delphi Technologies.
Specialiștii atrag atenția că funcționarea repetată cu foarte puțin combustibil poate permite reziduurilor și impurităților din rezervor să ajungă la sita pompei sau în alte componente ale sistemului de alimentare. Un sistem înfundat poate provoca funcționarea necorespunzătoare a motorului și poate afecta, în timp, injectoarele sau alte componente costisitoare.
Și producătorul german de componente și sisteme pentru industria auto HELLA include circulația frecventă cu rezervorul aproape gol printre factorii care pot grăbi uzura pompei de combustibil. Compania recomandă evitarea acestui obicei și arată că supraîncălzirea, uzura și impuritățile sunt printre cauzele defectării pompelor. O pompă uzată sau deteriorată poate provoca porniri dificile, pierderi de putere, funcționare neregulată ori chiar oprirea motorului.
Câți kilometri mai poți parcurge cu martorul de benzină aprins
Atunci când se aprinde martorul de combustibil,automobilul mai are o cantitate de rezervă care îi permite să parcurgă câteva zeci de kilometri. Distanța diferă însă considerabil în funcție de modelul mașinii, capacitatea rezervorului, consum, stilul de condus și condițiile de trafic.
„La mașinile pe care le-am testat, cele mai multe pot parcurge între 30 și 50 de mile (48–80 de kilometri) după aprinderea martorului. La majoritatea automobilelor, în funcție de dimensiunea motorului și de consum, atunci când martorul se aprinde mai există, de regulă, între unu și două galoane de combustibil utilizabil în rezervor”, explică John Paul, specialist auto al AAA.
Nici cantitatea de combustibil la care se aprinde martorul nu este standardizată. Organizația auto britanică RAC, care oferă servicii de asistență rutieră și informații pentru șoferi, arată că avertizarea se activează, de regulă, atunci când în rezervor mai există aproximativ 10–15 la sută din capacitatea totală, însă pragul diferă de la un automobil la altul.
AAA a testat sistemele care estimează consumul și numărul de kilometri rămași până la golirea rezervorului și a constatat că precizia lor se poate modifica semnificativ în funcție de modul de conducere.
„Testele noastre arată că sistemele pe care le-am verificat au fost relativ precise. Totuși, diferite scenarii de condus, inclusiv schimbările de viteză, accelerația și distanța parcursă, pot influența foarte mult precizia acestor sisteme”, arată AAA.
În cadrul testelor AAA, afișajele privind consumul au avut, în medie, o eroare de numai 2,3 la sută, însă diferențele dintre automobile au fost considerabile. Într-unul dintre cazuri, sistemul a supraestimat economia de combustibil cu 6,4 la sută. Și estimările privind distanța până la golirea rezervorului au variat în funcție de modul de conducere.
Traficul urban, accelerațiile puternice, viteza ridicată, drumurile în rampă, temperaturile extreme sau încărcarea mașinii pot reduce distanța care mai poate fi parcursă.
AAA recomandă alimentarea înainte ca nivelul să devină critic, ideal atunci când indicatorul ajunge la aproximativ un sfert de rezervor și pentru a evita situația în care estimarea computerului de bord se dovedește prea optimistă.




















































