Suma consistentă primită de David Popovici pentru medalia de bronz de la Jocurile Olimpice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Popovici s-a clasat pe locul al treilea la proba de 100 m liber de la Jocurile Olimpice 2024, miercuri seară, cu timpul de 47.49. Înotătorul de 19 ani a fost depășit clar de Pan Zhanle, care a făcut record mondial (46.40), și de australianul Kyle Chalmers, la doar o sutime de secundă (47.48).

David Popovici, bucurie la Jocurile Olimpice
David Popovici a încheiat Jocurile Olimpice cu o medalie de aur și una de bronz. Foto Facebook

Aventura lui David Popovici la Jocurile Olimpice s-a încheiat magnific, cu două medalii - un aur și un bronz -, singurele până acum ale delegației României. Pentru performanța sa, puștiul-minune va fi recompensat consistent de COSR.

140.000 de euro pentru aurul lui David Popovici

Pentru medalia de bronz la proba de 100 m liber, David Popovici va primi de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român suma de 60.000 de euro, care se adaugă la cei 140.000 de euro pentru medalia de aur câștigată la proba de 200 m liber. Astfel, în total, vedeta tricolorilor va încasa în total 200.000 de euro.

În plus, starul natației se va alege și cu o limuzină electrică în valoare de 50.000 de euro, din partea lui Ion Țiriac, pentru medalia de aur din proba de 200 metri liber câștigată la Jocurile Olimpice.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite