Se pregătește plecarea lui Șumudică de la CFR Cluj? Două cluburi din străinătate care îl așteaptă pe român cu brațele deschise | adevarul.ro

Se pregătește plecarea lui Șumudică de la CFR Cluj? Două cluburi din străinătate care îl așteaptă pe român cu brațele deschise

Publicat:
0
1 live

Viitorul lui Marius Șumudică pe banca lui CFR Cluj este din ce în ce mai incert, iar o posibilă despărțire de clubul din Gruia ar putea deveni posibilă în perioada următoare. Antrenorul în vârstă de 55 de ani ar putea ajunge la o formație din Superliga turcă.

Marius Șumudică, antrenor la CFR Cluj
Marius Șumudică, antrenor la CFR Cluj Foto: Sportpictures

Tehnicianul nu este îngrijorat doar de situația financiară a ardelenilor și de riscul unei depunctări, ci și de strategia conducerii din ultimele luni. CFR a renunțat la mai mulți fotbaliști importanți, iar lotul ar putea suferi noi modificări în pauza de iarnă. Andrei Cordea s-ar putea afla printre următorii jucători care părăsesc echipa, după ce a primit o ofertă din străinătate, iar conducerea ar fi dispusă să analizeze o eventuală despărțire. În schimb, aducerea unor fotbaliști noi depinde în mare măsură de posibilitățile financiare ale clubului.

În ultimele zile, au circulat tot mai multe informații despre o posibilă plecare a lui Șumudică, deși acesta a revenit la CFR Cluj în urmă cu doar trei luni. După egalul cu Petrolul, scor 1-1, antrenorul a vorbit despre planurile sale și a transmis că își dorește să rămână în Gruia până în vara lui 2027. A pus însă o condiție fermă: va demisiona dacă echipa va fi sancționată cu depunctarea din cauza restanțelor financiare.

CFR Cluj riscă să piardă șase puncte în clasament din cauza datoriilor neachitate, iar o asemenea măsură ar putea grăbi ruptura dintre club și antrenor. În plus, o replică oferită de Șumudică la finalul conferinței de presă de la Ploiești a alimentat zvonurile privind o posibilă întoarcere în Turcia.

 Un jurnalist i-a spus că i-a urmărit activitatea din fotbalul turc, iar tehnicianul i-a răspuns: „S-ar putea să mă vedeți și în două săptămâni. Să vă uitați la televizor!”, notează Fanatik.

Revenire la Gaziantep?

Una dintre destinațiile posibile pentru Marius Șumudică ar fi Gaziantep, formație pe care a condus-o în două perioade diferite: între 2019 și 2021, respectiv în sezonul 2023-2024. Revenirea sa ar putea reprezenta o soluție pentru clubul turc, care nu a reușit să-și redreseze parcursul nici după despărțirea de Mirel Rădoi, conform iamsport.ro.

Gaziantep, echipă la care joacă Alex Maxim și Deian Sorescu, ocupă în acest moment poziția a 14-a în clasament. În primele nouă etape, formația a strâns doar opt puncte, după două victorii, două rezultate de egalitate și cinci înfrângeri. Nici la nivel administrativ lucrurile nu sunt liniștite. Memik Yilmaz urmează să renunțe la funcția de președinte, iar Ahmet Uzer este văzut drept principalul candidat pentru a-i lua locul. Clubul a stabilit deja datele adunărilor generale, acestea urmând să aibă loc pe 5 și 12 noiembrie.

Altă variantă: Rizespor

Gaziantep nu este însă singura echipă din Turcia care ar putea intra în calcule. Rizespor, formație pentru care evoluează Valentin Mihăilă și Iustin Doicaru, ar reprezenta o altă variantă pentru tehnicianul român. Echipa se află pe locul 13, cu 11 puncte obținute în urma a trei victorii, două remize și cinci eșecuri.

Șumudică are deja o legătură cu gruparea din Rize: în 2021, în perioada în care se afla la Gaziantep, a purtat personal discuții cu actualul președinte al lui Rizespor. Dacă negocierile cu una dintre cele două formații se vor concretiza, o eventuală mutare ar putea avea loc în pauza internațională din intervalul 9-17 noiembrie, conform sursei citate mai sus.

Top articole

Partenerii noștri