CFR Cluj a adus 8 fotbaliști, dintre care 2 au revenit în Gruia
Aflată într-o perioadă dificilă, CFR Cluj a anunţat transferul a opt jucători: portarul Arpad Tordai, fundaşii Iva Ghelaşvili și Leo Saca, mijlocaşii Adi Nalic și Ervin Omic şi atacanţii Jelani Dumas, Sergiu Buş şi Billel Omrani. Gruparea din Gruia a avut interdicție de a aduce fotbaliști până de curând, ceea ce l-a exasperat pe antrenorul Marius Șumudică.

În vârstă de doar 19 ani, fundașul polivalent Leo Saca „a fost format la celebra academie a celor de la FC Barcelona, La Masia, unde a evoluat până în această vară. În sezonul 2024/2025, Saca a cucerit UEFA Youth League alături de Barcelona, iar de-a lungul perioadei petrecute în tricoul blaugrana, acesta s-a antrenat și cu prima echipă a clubului și a evoluat pentru formația secundă a Barcelonei”.
CFR a precizat, totodată, că „la nivel internațional, noul nostru jucător a reprezentat atât România, cât și Republica Moldova la juniori, iar în această vară a bifat prima sa selecție la naționala de seniori a Moldovei.”

Tot în centrul apărării evoluează și georgianul Iva Gelashvili (25 de ani), care a jucat în anul competițional precedent în Superliga Greciei, unde a bifat 28 de meciuri în tricoul lui Panserraikos. „Fundașul a fost lansat în fotbalul mare de Sparta Praga, iar de-a lungul carierei sale acesta a mai evoluat pentru formația italiană Spezia. În țara natală, Iva a jucat și pentru Sioni Bolnisi, dar și pentru Iberia Tbilisi, formație cu care a câștigat două titluri de campion. La nivel internațional, Gelashvili a evoluat treptat pentru naționalele de tineret ale Georgiei, reușind să facă pasul spre naționala de seniori a țării sale, unde a evoluat inclusiv în ultima pauză internațională”.

Un alt jucător adus este mijlocașul Adi Nalic. În vârstă de 28 de ani, acesta a evoluat în ultimele sezoane pentru formația bosniacă Zrinjski Mostar, cu care a câștigat Cupa și Supercupa Bosniei. „De-a lungul carierei, acesta a mai îmbrăcat tricoul unor formații importante din Suedia, precum Malmö, alături de care a cucerit două titluri de campion și o Cupă, dar și Hammarby. Totodată, Nalić a evoluat și în prima ligă din Țările de Jos, la Almere City. La nivel internațional, noul nostru mijlocaș a bifat 9 prezențe la Echipa Națională a Bosniei și Herțegovinei. Îi urăm mult succes la CFR Cluj și cât mai multe realizări!”.

De la Wisla Cracovia a fost adus mijlocașul Ervin Omic. „În vârstă de 23 de ani, Ervin și-a început cariera fotbalistică în Austria, la SV Ried, înainte de a ajunge la academia celor de la Red Bull Salzburg. Ulterior, a făcut pasul la Juventus, unde a fost căpitanul echipei de tineret a Bătrânei Doamne. În 2022, acesta s-a transferat la formația austriacă de prim eșalon Wolfsberger AC, pentru care a bifat 90 de apariții în toate competițiile, trecându-și în palmares Cupa Austriei. Trei ani mai târziu, acesta s-a transferat la Wisla Cracovia, echipă alături de care a reușit promovarea în prima ligă din Polonia la finalul sezonului precedent. La nivel internațional, Omic are numeroase prezențe la selecționatele de juniori ale Austriei”.

Ca o variantă pentru postul de portar a fost adus Arpad Tordai (29 de ani). Acesta s-a format la Viitorul Constanţa, iar cu această formație, la care şi-a făcut debutul la seniori, a cucerit titlul de campion al României în 2017. Acesta a mai evoluat pentru formaţia maghiară Mezokovesd Zsory, dar şi pentru cunoscuta echipă Zalgiris Vilnius. În ultima perioadă, a jucat pentru UTA Arad, formaţie pentru care a bifat minute inclusiv în acest campionat.

Pentru atac, CFR și Benfica au ajuns la un acord privind transferul lui Jelani Dumas. „În vârstă de 21 de ani, Jelani a început fotbalul în Belgia, la academiile celor de la Standard Liège și KAA Gent, înainte de a face pasul către formația portugheză Benfica, în 2021. Acesta a evoluat pentru formațiile de juniori ale clubului, dar și pentru Benfica B, în liga secundă portugheză, unde a bifat în sezonul precedent 27 de apariții și a reușit să înscrie 7 goluri. La nivel internațional, Jelani a reprezentat Belgia la selecționatele de juniori”.

Alți doi fotbaliști au revenit practic în Gruia. „Bine ai revenit, Billel Omrani! CFRişti, vă anunţăm că Billel Omrani va îmbrăca din nou tricoul alb-vişiniu! După o perioadă în care s-a pregătit alături de echipa noastră, Billel a convins staff-ul tehnic de calităţile sale şi a semnat un nou contract cu CFR Cluj. Billel, îţi dorim mult succes şi cât mai multe reuşite în Gruia”, a postat gruparea despre cel care a mai evoluat la CFR Cluj între 2016 și 2022.

Nu în ultimul rând, a fost anunțat transferul lui Sergiu Buş, cel care în ultimii doi ani competiționali a evoluat pentru FC Hermannstadt, iar în stagiunea precedentă a marcat de 10 ori pentru formaţia sibiană.



















































