Răzvan Marin, meci de infarct pentru evitarea retrogradării: Empoli – AS Roma, interzis cardiacilor

0
Publicat:

Empoli, echipa internaţionalului român Răzvan Marin, s-a salvat dramatic de la retrogradare în ultima etapă a campionatului Italiei, după o victorie cu AS Roma, scor 2-1, în care golul victoriei a fost marcat în minutele adiţionale.

Răzvan Marin. FOTO: Facebook
Răzvan Marin. FOTO: Facebook

Toscanii au deschis scorul prin Cancellieri (13), dar AS Roma a egalat în finalul primei reprize, prin Aouar (45+1). Golul victoriei lui Empoli a fost marcat de Mbaye Niang (90+3), din centrarea lui Cancellieri, bine lansat de Răzvan Marin. Mijlocaşul român a fost integralist în acest meci şi a avut o bară, cu un şut de la distanţă.

În urma acestui rezultat, Frosinone a retrogradat în Serie B, fiind învinsă acasă cu 1-0 de Udinese, echipă cu care se afla în luptă directă.

Atalanta a învins-o pe Torino cu 3-0, la doar patru zile după ce a câştigat trofeul Europa League. Acest rezultat a spulberat şansele ca AS Roma să obţină calificarea în Liga Campionilor de pe locul al şaselea, iar Italia să aibă şase reprezentante în competiţie. ''Giallorossi'' aveau nevoie ca echipa din Bergamo să termine pe locul 5 după ce a câştigat Europa League. Atalanta poate termina chiar pe podium în Serie A dacă va câştiga şi restanţa cu Fiorentina, din 2 iunie.

Clasament:

1. Inter Milano 94 puncte

2. AC Milan 75

3. Juventus 71

4. Atalanta Bergamo 69 (un joc mai puţin)

5. Bologn 68

6. AS Roma 63

7. Lazio Roma 61

8. Fiorentina 57 (un joc mai puţin)

9. Torino 53

10. Napoli 53

11. Genoa 49

12. Monza 45

13. Hellas Verona 38

14. Lecce 38

15. Udinese 37

16. Cagliari 36

17. Empoli 36

18. Frosinone 35

19. Sassuolo 30

20. Salernitana 17

Primele cinci clasate sunt calificate pentru faza grupelor Ligii Campionilor, locul 6 în Europa League, iar locul 7 în Conference League. Ultimele trei clasate retrogradează în Serie B.

Clasamentul golgheterilor

24 goluri: Lautaro Martinez (Inter Milano)

16 goluri: Vlahovic (Juventus)

15 goluri: Giroud (AC Milan), Osimhen (Napoli)

14 goluri: Gudmundsson (Genoa)

13 goluri: Calhanoglu (Inter Milano), Dybala (AS Roma), Romelu Lukaku (AS Roma), Marcus Thuram (Inter Milano), Duvan Zapata (Torino)

12 goluri: Koopmeiners (Atalanta Bergamo), Pulisic (AC Milan), Scamacca (Atalanta Bergamo)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite