Pandurii-Levadia 4-0 / Reacţiile lui Marin Condescu şi Cristi Pustai, după succesul facil obţinut de gorjeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Condescu, preşedintele echipei Pandurii Târgu Jiu
Marin Condescu, preşedintele echipei Pandurii Târgu Jiu

După victoria categorică obţinută de Pandurii contra Levadiei Talinn în manşa secundă a turului doi preliminar, scor 4-0, preşedintele Marin Condescu şi tehnicianul Cristi Pustai i-au felicitat pe jucători, susţinând la unison că succesul se datorează faptului că jucătorii nu i-au luat de sus pe estonieni.

Marin Condescu: „Mă bucur că am rămas cu picioarele pe pământ. Pustai a reuşit să-i facă pe jucători să rămână concentraţi. Poate primesc băieţii şi o primă acum. Înainte de meciul cu Happoel avem meciul cu Petrolul din campionat, care va fi foarte spectaculos. Dacă mai e nevoie să aducem jucători, vom analiza situaţia şi îi vom transfera. E vina noastră că nu a fost stadionul plin, probabil oamenii nu au avut bani să vadă meciul pe viu. Totuşi, le mulţumesc celor care au fost prezenţi pe stadion, dar şi celor care l-au văzut la televizor. Anul acest obiectivul pentru noi, în campionat, este clasarea pe unul din locurile 1-5”, a spus Condescu la Digi Sport.


Cristi Pustai: „Am reuşit să ne facem meciul uşor pentru că am înscris repede. Ne-am creat multe ocazii, dar e bine că am marcat, spre deosebire de meciul tur. Avem meci la Ploieşti, cu Petrolul, după care ne vom gândi la meciurile cu Happoel Tel Aviv. Vreau să-i menţin pe jucători concentraţi şi de acum înainte. Pandurii se va lupta de la egal la egal cu orice echipă, dar mai avem de lucru. Ar fi foarte bine dacă vor mai veni jucători. Nu ştiu deocamdată dacă Dan Nistor va pleca de la noi, orice jucător poate fi înlocuit. Niciodată nu m-am opus plecării jucătorilor care au oferte”, a spus Pustai la Digi Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite