MM Stoica și Panduru, ironii de doi bani la adresa lui Gică Hagi. „Bagheta magică și bagheta de pâine”
0Farul își revine ușor-ușor, după un început dezastros de sezon. Campioana a ajuns pe loc de play-off după ce a trecut aseară de Sepsi, dar Gică Hagi e ironizat de doi oameni de fotbal, Mihai Stoica și Basarab Panduru, invitații din studioul OrangeSport.
![Gică Hagi, ținta ironiilor lui MM și Panduru. Foto Sportpictures](https://cdn.adh.reperio.news/image-e/e3890cf0-43c1-40d3-a086-9bc695408a93/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26c%3D0%252C0.092%252C1%252C0.904%26f%3Dwebp)
Cei doi au comentat despre jucătorii aduși de Gică Hagi în această vară pentru a întări lotul campioanei, care nu au adus plusul dorit de antrenorul campioanei. Transferuri ca Bentchaib, Grigoryan, Diogo Queiros sau Borgnino, fotbaliști care nu s-au impus în Superliga, au fost ”discutate” de Mihai Stoica şi Basarab Panduru în stilurile proprii. Iată cum a decurs dialogul prin care îl ironizează pe Hagi:
Moderatorul Silviu Tudor Samuilă: ”Lumea şi-a imaginat că Hagi, pe orice jucător pune mâna...”
![Mihai Stoica și Basarab Panduru. Foto OrangeSport](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/c2495f7a-8582-4a5a-84c5-c91325b3a030/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Basarab Panduru: ”Şi el şi-a imaginat”.
Mihai Stoica: ”Magic baghet” (n.r. aluzie la o decalarație a lui Marius Șumudică făcută la noua sa formație, Gaziantep, în care a vorbit în română-engleză).
Basarab Panduru: ”Magic baghet şi când colo era baghetă de pâine, nu d-aia magică”
Mihai Stoica: ”Ideea e că au fost exemple în trecut. Jucători lăsați liberi - Băluță, Nedelcu, Alibec - cu jucătorii ăștia a câștigat campionatul. A adus alți jucători liberi, dar acum...”.
Farul a învins-o aseară pe Sepsi, 2-1, și leagă pentru prima oară în acest sezon două victorii consecutive. „Marinarii” au urcat pe loc de play-off, la capătul unui meci spectaculos, în timp ce trupa lui Liviu Ciobotariu a ajuns la 3 eșecuri la rând în Superliga.