Madrid Open: Ana Bogdan, maestra thriller-urilor. Victorie la a 6-a minge de meci! Ce a făcut Sorana Cîrstea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Bogdan (30 de ani, 61 WTA) a deschis balul româncelor la turneul de la Madrid. Jucătoarea noastră de tenis a întâlnit-o pe Anna Bondar (25 de ani, 89 WTA), pe care a învins-o după 3 seturi.

Ana Bogdan, o victorie imensă la Madrid Open. Foto Profimedia
Ana Bogdan, o victorie imensă la Madrid Open. Foto Profimedia

Ana Bogdan a câștigat cu 4-6, 6-4, 7-6 în fața unguroaicei Anna Bondar, după un prin set pierdut pierdut la 4. Jucătoarea română s-a desprins la 4-2 în actul secund, adversara e a egalat la 4, însă Ana a câștigat două game-uri la rând și a dus meciul în decisiv.

Setul 3 a început bine pentru sportiva din Sinaia, care a condus cu 2-1, după care a urmat o cădere inexplicabilă, asemănătoare cu cea din partida din Billie Jean King Cup, contra Tamarei Zidansek. Anna Bondar s-a desprins la 5-2, după care a început show-ul. Românca a făcut 5-5, s-a desprins la 6-5, iar ce a urmat a fost de domeniul fantasticului.

Cinci mingi de meci irosite într-un singur game

Într-un game interminabil, în care s-au înregistrat 7 egalități, Ana Bogdan a ratat 5 mingi de meci pe serviciul adversarei. Sportiva maghiară nu s-a lăsat, a revenit și a egalat la 6, trimițând setul în tie-break! După 2-2, prahoveanca nu a mai pierdut niciun punct și a câștigat un meci disputat la intensitate maximă!

Ana va juca în turul 2 contra americancei Shelby Rogers (30 de ani, 38 WTA), care în turul 1 a stat. Adversara inițială era Ons Jabeur, însă numărul 4 mondial s-a retras din cauza unei probleme medicale.

Sorana Cîrstea, victorie în 3 seturi

A fost a 6-a victorie a româncei în acest an, din 13 partide disputate. Până la această întâlnire, cele două sportive își împărțiseră victoriile: în 2019, la Istanbul, Ana Bogdan s-a impus cu 2-6, 6-3, 6-3, iar în 2023, la Australian Open, Bondar a câștigat, scor 6-2, 2-6, 6-3.

Sorana Cîrstea a început perfect sezonul pe zgură. Foto EPA EFE
Sorana Cîrstea a început perfect sezonul pe zgură. Foto EPA EFE

În turul secund a ajuns azi și Sorana Cîrstea, care a trecut de americanca Lauren Davies, tot în 3 seturi: 6-3, 3-6, 6-1, jucătoarea noastră dezlănțuindu-se în setul decisiv, în care a condus cu 5-0. Ana Bogdan și Sorana se alătură astfel Irinei Begu, calificată direct în această fază a competiției, fiind cap de serie la Madrid Open.

Competiția din capitala Spaniei este dotată cu 7,7 milioane de euro pentru la feminin, câștigătoarea urmând să primească un premiu de 1.105.265 de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite