Laurențiu Reghecampf a ajuns în Capitală astăzi. Când urmează să fie prezentat oficial la FCSB | adevarul.ro

Laurențiu Reghecampf a ajuns în Capitală astăzi. Când urmează să fie prezentat oficial la FCSB

Publicat:
0
1 live

Laurențiu Reghecampf s-a întors la București și este pregătit să înceapă al treilea mandat pe banca FCSB. Antrenorul a ajuns în țară în această dimineață, după ce a purtat în ultimele zile discuții cu conducerea lui Esperance Tunsis pentru încheierea colaborării.

Laurențiu Reghecampf a ajuns în Capitală
Laurențiu Reghecampf a ajuns în Capitală Foto: Sportpictures

Reghecampf va fi prezentat oficial astăzi, de la ora 15:00, în cadrul unei conferințe de presă, iar ulterior este așteptat să conducă primul antrenament al echipei, conform digisport.ro.

Noul tehnician va avea la dispoziție peste două săptămâni pentru a pregăti primul său meci după revenire. FCSB o va întâlni pe Oțelul pe 10 octombrie, de la ora 21:30, pe Arena Națională.

Becali a rezolvat și cu Rotaru. I-a plătit datoria lui Reghe

Gigi Becali a discutat cu oficialii Universității Craiova pentru achitarea datoriei pe care Laurențiu Reghecampf o are către club din 2023, când antrenorul a plecat la Al-Tai după ce a denunțat unilateral contractul cu oltenii.

Reghecampf trebuia să plătească 300.000 de euro, însă a achitat până acum doar jumătate din sumă. După ce Craiova a câștigat procesul, tehnicianul a primit și interdicție de a antrena în România până la stingerea datoriei. Becali s-a angajat să achite restul de 150.000 de euro, plus aproximativ 17.000 de euro reprezentând penalități.

Al treilea său mandat la FCSB

Tehnicianul are deja o istorie importantă la FCSB. Primul său mandat s-a desfășurat între mai 2012 și mai 2014, iar al doilea a început în decembrie 2015 și s-a încheiat în mai 2017. În prima perioadă, echipa a câștigat două titluri consecutive de campioană, în sezoanele 2012/2013 și 2013/2014, precum și Supercupa României din 2014.

Sub comanda lui Reghecampf, FCSB a avut și parcursuri importante în competițiile europene. Formația bucureșteană a eliminat Ajax în „16-imile” Europa League, apoi a obținut o victorie cu Chelsea la București, în optimile aceleiași competiții.

Top articole

Partenerii noștri