Gianni Infantino și-a cerut scuze pentru planul de vânzare a drepturilor Cupei Mondiale. Scandalul continuă
Președinte al Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Gianni Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului forului pe care îl conduce pentru că a fost inițiatorul acelui planul său de vânzare a drepturilor legate de Cupa Mondială de fotbal. Oficialului i s-a transmis că nu este apt să conducă organizația dacă nu face publice toate documentele și nu răspunde la întrebări esențiale.

Consiliul FIFA s-a reunit, astăzi, la Zurich, pentru prima dată după ce a ieșit la iveală - și a fost ulterior abandonată - propunerea secretă a lui Infantino privind „FIFA Forward Enterprise” (FFE), prin care s-ar fi transferat o parte din drepturile comerciale ale organizației către o firmă privată de investiții.
În cadrul reuniunii, care a durat trei ore și jumătate, Infantino a trebuit să răspundă la o serie de întrebări referitoare la anularea suspendării lui Folarin Balogun la Campionatul Mondial de fotbal din SUA, Mexic și Canada, la Premiul FIFA pentru Pace care i-a fost înmânat lui Donald Trump, precum și la finanțarea federațiilor naționale.
Debbie Hewitt, președintele Federației Engleze de Fotbal (FA) și vicepreședintele FIFA, a declarat pentru BBC că multe întrebări au rămas fără răspuns. „Unul dintre aspectele dezamăgitoare este că nu am primit răspunsuri la niciuna dintre chestiunile pe care le solicitasem în mod specific, de exemplu, obținerea documentelor legate de FFE”.
Șefa forului fotbalistic de la Londra a continuat: „Am întrebat «de ce nu?», dar ni s-a cerut să transmitem acele întrebări în scris. Cred că omul trebuie să răspundă la acele întrebări; dacă nu o face acum, înseamnă că nu este apt să fie președintele FIFA și exact acest lucru a fost transmis în timpul ședinței. În scuzele sale, Infantino... ceea ce a regretat cu adevărat a fost faptul că nu a prezentat problema Consiliului. Dacă regreți atât de profund, împărtășește asta cu noi”.
Întrebată dacă a existat vreo schimbare de poziție din partea UEFA în privința lui Infantino, Debbie Hewitt a spus: „Din punctul meu de vedere, nu s-a schimbat nimic. Nu dețin informații noi care să-mi schimbe părerea, în afară de faptul că avem un președinte care și-a cerut scuze”.
FIFA a publicat un program foarte detaliat al reuniunii din orașul elvețian, cu numeroase teme pe ordinea de zi, precum o analiză completă a Cupei Mondiale din 2026 sau redistribuirea veniturilor pentru Cupa Mondială feminină din 2027. Însă din aceste discuţii aprinse ar trebui să reiasă şi alte subiecte.
La punctul 6 al agendei acestei reuniuni a figurat proiectul eşuat de înfiinţare a unei societăţi comerciale pentru Cupa Mondială. Pentru a răspunde demersului unor confederaţii (UEFA, CONCACAF şi AFC) cu privire la guvernanţa şi gestionarea financiară a FIFA, preşedintele Gianni Infantino ar urma să prezinte un plan de redistribuire a 6 miliarde de dolari, adică o sumă de 25 de milioane de euro pe federaţie între 2027 şi 2030. Mai clar, cu 15 milioane mai mult decât suma prevăzută înainte ca oponenţii să-şi exprime nemulţumirile.
Urmează să se discute și despre Premiul FIFA pentru Pace
Dacă proiectul va fi dus la bun sfârşit, cu o aprobare în Congres în martie 2027, această sumă va fi preluată parţial din rezervele organizaţiei. Această măsură răspunde direct la scrisoarea lui Ceferin şi Montagliani, care îi ceruseră lui Gianni Infantino să deblocheze o parte din rezervele FIFA pentru a permite o redistribuire către federaţii, un gest foarte apreciat de către organismele naţionale. În acelaşi timp, FIFA ar trebui să facă un gest financiar în favoarea confederaţiilor.
Un alt subiect care va fi abordat ulterior de membrii Consiliului FIFA este Premiul FIFA pentru Pace, care a stârnit numeroase discuţii în decembrie 2025, la tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale, când i-a fost atribuit preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump.
Reuniunea Consiliului FIFA se desfășoară cu circa o lună înainte de data limită de depunere a candidaturilor (18 noiembrie) pentru alegerile prezidenţiale din martie 2027, organizate la Rabat, în Maroc. În acest moment, Gianni Infantino nu are concurenţă serioasă după ce Victor Montagliani, preşedintele CONCACAF, a anunțat că nu intenţionează să-şi depună candidatura. Omul de afaceri canadian a indicat că preferă să candideze pentru un nou mandat la președinția organismului de conducere a fotbalului din America de Nord, America Centrală și zona Caraibilor (CONCACAF). ână în prezent, numai Ramon Vega, fost fundaş al echipei Tottenham, şi-a anunţat intenţia de a candida. Iar candidaturile pot să fie depuse până în 18 noiembrie.




















































