Cu o etapă înainte de final, Cristi Răileanu a urcat pe locul 2 în clasamentul general al Turului României la ciclism | adevarul.ro

Cu o etapă înainte de final, Cristi Răileanu a urcat pe locul 2 în clasamentul general al Turului României la ciclism

Publicat:
0
1 live

Penultima etapă din ediția 2026 a Turului României la ciclism a fost spectaculoasă. Barnabás Vas (Team United Shipping) a trecut primul linia de sosire la Ploiești, după o luptă strânsă cu Cristian Răileanu, campionul României în probele de șosea. Maghiarul de 20 de ani s-a impus cu un avans de 16 secunde și a devenit noul lider al clasamentului general. Astăzi (duminică, 13 septembrie), începând cu ora 12.00, se desfășoară ultima etapă a ediției, pe un circuit de 100 de km în centrul Capitalei.

Barnabas Vas a câștigat a doua etapă în această ediție a Turului României la ciclism
Barnabas Vas a câștigat a doua etapă în această ediție a Turului României la ciclism Foto: Federația Română de Ciclism

În lungime de 165 de kilometri, etapa cu numărul 4 a inclus pe traseu și cea mai abruptă cățărare a ediției, la Cheia, dar și coborâri dificile, mai ales că întrecerea s-a desfășurat pe ploaie.

Startul a fost extrem de rapid, iar în prima oră au fost și câteva încercări de evadare. Matthew Walls (APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery) și Nicolas Milesi (Naționala Italiei) au fost primii care au reușit să se desprindă din pluton. A fost nevoie de aproximativ 30 de kilometri, parcurși cu o viteză medie de aproape 50 km/h, pentru ca grupului fruntaș să i se alăture Cătălin Buță (MENtoRISE Teem CCN), Maximilian Schmidbauer (Schwingshandl Intralogistics) și Victor-Alexandru Aron (Dinamo - Mit Clima - Bikexpert).

Caravana a străbătut străzile Brașovului în prima parte a etapei cu numărul 4
Caravana a străbătut străzile Brașovului în prima parte a etapei cu numărul 4 Foto: Federația Română de Ciclism

Cei cinci au format evadarea zilei, însă acelștia n-au reușit să mențină ritmul până la final. Pe cățărarea de categoria A care a urmat, echipa Italiei și APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery au accelerat și au pus presiune pe United Shipping, echipa care-l proteja pe purtătorul tricoului galben. Astfel că evadarea a fost neutralizată. Ulterior, Kevin Andres Estupiñán (UC Monaco) a încercat un atac pentru a-și consolida poziția în clasamentul cățărătorilor, dar a fost rapid ajuns din urmă.

În cea de-a doua jumătate a etapei, ploaia a schimbat și mai mult datele problemei. Astfaltul umed și coborârile tehnice au făcut cursa și mai dificilă, iar cu aproximativ 60 de kilometri de sosire, după cățărarea de la Măneciu, Cristian Raileanu a profitat de calitățile sale excelente de coborâtor și a atacat. Singurul rutier care a reușit să-l urmeze a fost maghiarul Barnabás Vas. Cei doi i-au lăsat în urmă pe ceilalți favoriți și au colaborat pentru a construi un avantaj de până la un minut și 30 de secunde.

Participanții la Mică Buclă au traversat Carpații în drum spre Ploiești
Participanții la Mică Buclă au traversat Carpații în drum spre Ploiești Foto: Federația Română de Ciclism
Restricții de circulație în mai multe zone din țară. O bretea de acces pe A1, închisă, iar Turul României aduce blocaje temporare

Situația era însă complicată pentru Vas: coechipierul său András Pakot se afla în grupul urmăritor și purta tricoul galben. În aceste condiții, Raileanu a fost nevoit să ducă cea mai mare parte a muncii în frunte.

Pe măsură ce cei doi s-au apropiat de Ploiești, efortul depus de campionul României a început să se simtă. Cu doi kilometri înainte de sosire, Vas a lansat atacul decisiv și s-a desprins de rutierul născut în Bălți (Republica Moldova) și care concurează pentru România din 2022. Maghiarul a trecut primul linia de sosire, cu un avans de 16 secunde, obținând astfel a doua victorie de etapă în această ediție a Turului României. Succesul i-a adus și tricoul galben, Vas devenind noul lider al clasamentului general (15h 02:32).

Clasamentul etapei a arătat astfel:

Barnavas Vas (Team United Shipping) 3h 32:42

2. Cristian Răileanu (România) la 16 secunde

3. Enea Samibinello (Italia) la 38 secunde

Noul lider al cursei a mărturisit după penultima etapă: „Cu coechipierul meu în tricoul galben, nu aveam deloc intenția să atac astăzi. Raileanu a atacat pe coborâre, iar eu pur și simplu l-am urmat. A fost destul de supărat că nu am contribuit prea mult la efort, dar îl aveam în spate pe coechipierul meu Pakot, care purta tricoul galben, iar planul era să îl ajutăm astăzi. Știam și că Raileanu era în fața mea în clasamentul general, așa că trebuia să mă desprind de el la un moment dat. Aveam însă încredere în propriile forțe și mă bucur că, în cele din urmă, am reușit.

După sosirea în Ploiești, Cristian Raileanu, care a ratat astfel atât victoria de etapă, cât și șansa de a prelua tricoul galben, a declarat: „Nu aveam altă variantă decât să continui să trag, pentru că trebuia să țin grupul de urmăritori în spate. Speram să pot rezista alături de Vas până la final și să preiau tricoul galben, dar, din păcate, nu a fost să fie.

Purtătorii tricourilor în etapa a 5-a (ultima):

Clasamentul general – tricoul galben: Barnabás Vas (Team United Shipping)

Clasamentul pe puncte – tricoul alb cu buline roșii: Enea Sambinello (Naționala Italiei), pentru Vas

Clasamentul cățărătorilor - tricoul verde: Kevin Andres Estupiñán (UC Monaco), pentru Vas

Clasamentul sprinterilor – tricoul roșu: Andrea Bruno (Naționala Italiei)

Clasamentul sprinterilor – tricoul roșu: András Pakot (Team United Shipping), pentru Vas

Cel mai bun rutier român - tricoul albastru: Cristian Raileanu (Naționala României)

La startul celei de-a 58-a ediții a Micii Bucle au luat startul peste 130 de sportivi în 21 de echipe din 14 țări: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Italia, Moldova, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, România, SUA, Turcia și Ungaria.

Program și traseu Turul României 2026

8 septembrie: Prezentarea echipelor, Chișinău

9 septembrie: Etapa 1, Chișinău - Ungheni (162 km)

10 septembrie: Etapa a 2-a, Iași - Piatra Neamț (147,2 km)

11 septembrie: Etapa a 3-a: Piatra Neamț - Băile Balvanyos (198,4 km)

12 septembrie: Etapa a 4-a, Brașov - Ploiești (165,2 km)

13 septembrie: Etapa a 5-a, Circuit București (100 km)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite