Căpitan legendar din La Liga, condamnat după ce a abuzat sexual mascota clubului rival. S-a întâmplat în timpul meciului oficial
0Dosarul în care Hugo Mallo, fostul lider al vestiarului lui Celta Vigo, a fost judecat pentru abuz sexual, s-a încheiat definitiv.

Magistrații au menținut condamnarea, iar acesta este obligat să achite o amendă în valoare de 7.000 de euro și încă 1.000 de euro drept compensație pentru victima agresiunii.
Carme Coma, cea afectată în acest caz, intenționează să direcționeze întreaga sumă către clubul Espanyol, care i-a oferit sprijin juridic, conform abola.pt.
Faptele pentru care a fost găsit vinovat s-au produs pe data de 24 aprilie 2019, înaintea duelului dintre Espanyol și Celta Vigo, disputat pe RCDE Stadium.
A abuzat sexual mascota celor de la Espanyol
Din hotărârea instanței reiese că, profitând de aglomerația creată în timpul salutului protocolar, Mallo ar fi pipăit-o în mod nepotrivit pe Carme Coma, care în acel moment îmbrăca costumul mascotei formației Espanyol.
Judecătorii au stabilit că fotbalistul „a acționat deliberat pentru a-și satisface impulsurile, încălcând demnitatea și integritatea sexuală a victimei, introducându-și mâinile sub costumația acesteia și atingând-o pe zona bustului”. Varianta aceasta, consemnată în prima instanță, a fost reconfirmată după epuizarea căilor de atac, potrivit sursei menționate.
Hugo Mallo, unul dintre produsele emblematice ale academiei lui Celta Vigo
Mallo a fost promovat la prima echipă în 2009 și a rămas acolo timp de 14 sezoane, până în 2023.
Ulterior a bifat scurte perioade în Brazilia, la Internacional, și în Grecia, la Aris Salonic, iar în prezent este jucător liber. De-a lungul carierei sale la Celta, a acumulat 449 de partide, 12 goluri și 28 de pase decisive, fără a câștiga vreun trofeu. În 2018 a atins cea mai mare cotă de piață estimată, aproximativ 15 milioane de euro. În total, a adunat 309 meciuri în La Liga.























































