„Blestemul” statuii lui Rocky Balboa a fost risipit, Messi a sfidat superstiția
0Un fan brazilian a pus un tricou al argentinianului pe statuia lui Rocky Balboa din Philadelphia, însă starul lui Inter Miami nu numai că n-a avut ghinion, dar a devenit și golgheterul absolut al CM de fotbal.

Pe seama turneului final din Canada, Mexic și SUA se spun tot felul de povești, chiar și năstrușnice. Iar una dintre acestea a fost pe seama statuia lui Rocky Balboa. Aflată la Philadelphia, aceasta a devenit cunoscută în lume datorită filmelor în care Sylvester Stalone l-a întruchipat pe campionul fictiv al boxului. Mai puțin știut este faptul că statuia ridicată în 1982 pare să fie... blestemată. Realizată din bronz, după ce filmările pentru „Rocky III” s-au încheiat, aceasta a iscat tot felul de discuții. În sensul că specialiști ai Muzeului de Artă din Philadelphia s-au întrebat de ce trebuie să fie amplasată în fața acestui lăcaș de cultură. Mai cu seamă că aceștia o considerau ca fiind simplă recuzită de film. Așa că, după câteva luni, a fost mutată în fața Philadelphia Spectrum, unde evolua pe atunci echipa Philadelphia 76-ers. Ulterior, statuia s-a tot „plimbat” între cele edificii. Ceea ce a făcut ca poveștile să tot circule pe seama ei.
Echipele au fost avertizate
Cum la Philadelphia sunt programate cinci meciuri la această ediție a CM de fotbal, pe pagina „Visit Pennsylvania” de pe Instagram a fost publicat un avertisment către echipele care urmau să joace acolo: „Fiind gazde bune, vă informăm despre un fenomen bine cunoscut pe plan local: Blestemul statuii lui Rocky. (...) Numeroase echipe de fotbal (n.a. - american) au îmbrăcat-o în culorile lor și au pierdut”. Iar exemplele nu sunt puține. Primele semne ale „ghinionului” au apărut în 2015, când un tricou al echipei New York Jets, cel cu numărul 5 al lui Steve Weatherford, a fost plasat pe statuie. La scurt timp după aceea, echipa s-a despărțit de jucător și a pierdut în fața echipei Philadelphia Eagles (7-27). O altă poveste datează din 2018, atunci când Minnesota Vikings s-a înclinat clar (7-38) în disputa cu „vulturii”. Și tot după ce un tricou al învinșilor a acoperit statuia. New England Patriots și San Francisco 49-ers au fost, de asemenea, lovite de „blestem”, deși Kansas City Chiefs l-a „rupt” în 2023.
Potrivit localnicilor, în această capcană ar fi căzut și echipa Ecuadorului, care s-a înclinat (0-1) în fața Coastei de Fildeș chiar la această ediție a CM de fotbal. Și în acest caz, cineva ar fi pus un tricou pe statuie... „Coincidență? Din nefericire, istoria spune că nu. Philadelphia abia așteaptă să te găzduiască, dar Rocky nu are nevoie de echipamentul tău!”, s-a concluzionat în comunicatul de pe pagina „Visit Pennsylvania”. Brazilienii, în schimb, au evitat capcana. Ei au câștigat cu 3-0 meciul cu Haiti, sâmbătă noaptea. Și au făcut-o și francezii, care s-au impus cu același scor în fața Irak-ului, în noaptea de luni spre marți. În cazul ultimilor, s-a postat o avertizare pe contul „Irrésistibles Français”. Acolo li s-a cerut fanilor să fie prudenți și să nu îmbrace statuia cu un tricou având pe piept cocoșul galic.
Messi a bifat golul 18

Pe de altă parte, un fan al Braziliei a folosit o altă strategie: a pus pe statuie un tricou al rivalei Argentina cu numele lui Lionel Messi pe spate! În speranța că starul lui Inter Miami nu va realiza mare lucru la acest turneu final. Ceea ce nu s-a întâmplat. E adevărat, Messi a ratat un penalty în meciul cu Austria (n. r. curat ghinion, cum ar spune Conu Iancu), dar după aceea a reușit ambele goluri ale victoriei sud-americanilor. Și cum a izbutit „o triplă” și în primul meci, cel cu Senegal (3-1), argentinianul a devenit cel mai bun marcator din istoria Campionatului Mondial de fotbal. Starul a ajuns la 18 goluri, depășindu-l pe Miroslav Klose, care deţinea recordul din 2014 cu 16 goluri.
Ronaldo i-a dat replica lui Messi, Portugalia a câștigat cu UzbekistanFiind primul fotbalist prezent la șase turnee finale ale CM de fotbal, Messi a mai atins o bornă importantă. El a devenit al 3-lea jucător care a marcat în șase partide la rând în această competiție, după francezul Just Fontaine, în 1958 (Suedia), și brazilianul Jairzinho, în 1970 (Mexic). La aproape 39 de ani (îi va împlini chiar astăzi), campionul mondial din 2022 a confirmat că este într-o formă sportivă de invidiat. Fost jucător la Barcelona și PSG, actualmente la Inter Miami, în SUA, Lionel Messi a marcat primul gol la Cupa Mondială pe când avea 18 ani şi 357 de zile, în 16 iunie 2006. El a contribuit atunci la victoria cu 6-0 a Argentinei în fața echipei Serbiei şi Muntenegrului.
În ierarhia „all-time” a golgheterilor CM de fotbal, Messi este urmat de Miroslav Klose (Germania) și Kylian Mbappé (Franța), care au câte 16 goluri fiecare, Ronaldo (Brazilia) 15 goluri, Gerd Müller (RF Germania) 14 goluri, Just Fontaine (Franța) 13 goluri, Pelé (Brazilia) 12 goluri, Sándor Kocsis (Ungaria) și Jürgen Klinsmann (Germania), câte 11 goluri fiecare. Printre fotbaliștii activi care figurează în acest clasament se mai numără Harry Kane (Anglia), cu 10 goluri, Neymar (Brazilia), cu 8, și Cristiano Ronaldo (Portugalia).
Statuie de 26 de metri
Și dacă tot am pomenit de sculptura din Philadelphia și de starul argentinian, e de precizat că în Cutral Co, un oraş argentinian cu 35.000 de locuitori, a fost dezvelită duminică, 21 iunie, cea mai înaltă statuie din lume a lui Lionel Messi. Aceasta are 26 de metri înălţime, cântătește circa 70 de tone și îl înfăţişează pe starul argentinian îngenuncheat, ținând trofeul Cupei Mondiale lângă picioare, având mâna stângă în dreptul inimii şi pe cealaltă ridicată spre cer. Statuia a depășit-o pe cea de 21 de metri ridicată în Kolkata (India).
Anglia a remizat cu Ghana, Harry Kane a fost neutralizat de africani
Sculptorul Aldo Beroisa a declarat în „Le Monde” cum s-a ajuns la aceste dimensiuni ale statuii: „Inițial, consiliul local a comandat un Messi în mărime naturală, dar mi s-a părut prea mic pentru cineva de statura lui”. Altfel, și prin acest monument localnici își propun a promova turismul în provincia Neuquén. Mai precis, să-i facă pe fanii fotbalistului argentinian să viziteze regiunea. De altfel, orașul Cutral Co a fost declarat „capitala provincială a clădirilor” în 2024 datorită numeroaselor sale sculpturi gigantice, printre acestea fiind un Iisus Christos de 15 metri şi Cina cea de Taină.
Sculptura n-a fost apreciată de toată lumea. Ceea ce nu este surprinzător, fiind știute comentariile batjocoritoare la adresa bustului lui Cristiano Ronaldo de pe aeroportul din Madeira. Potivit News.ro, culoarea sa albă imaculată şi imaginea fotbalistului au stârnit un val de ironii pe rețelele sociale. „Este chiar urâtă”, au comentat mai mulţi utilizatori. „Bunul gust e atât de rar”, a specificat un altul, în timp ce unii au văzut o asemănare cu chipul antrenorului naţionalei, Lionel Scaloni. N-au lipsit nici comparațiile cu bustul lui Cristiano Ronaldo. „Îi dă o replică serioasă statuii lui Ronaldo”, a remarcat cineva. „Săracul Lionel”, a fost concluzia altcuiva.























































