Barcelona a dat lovitura: Xavi rămâne antrenorul catalanilor după o răsturnare spectaculoasă de situație

0
Publicat:

Antrenorul Barcelonei, Xavi Hernandez, "va rămâne" în cele din urmă pe banca tehnică a clubului catalanilor, după ce în luna ianuarie anunţase că va părăsi formaţia blaugrana la finalul sezonului.

Xavi Hernandez va antrena Barcelona și în viitorul sezon. FOTO: Arhiva Adevărul
Xavi Hernandez va antrena Barcelona și în viitorul sezon. FOTO: Arhiva Adevărul

Aşa cum se vehicula în presa spaniolă din ultimele zile, tehnicianul catalan, care îşi prelungise toamna trecută contractul până în 2025, a acceptat să-şi onoreze contractul, la capătul unei întrevederi cu conducerea clubului, preşedintele Joan Laporta şi directorul sportiv Deco.

Fostul mijlocaş anunţase că va părăsi clubul pe data de 30 iunie, ca urmare a unei serii de slabe rezultate consemnate în luna ianuarie, culminând cu înfrângerea umilitoare pe teren propriu în faţa lui Villareal (3-5), afirmând atunci că "visul său" de a antrena clubul său formator a devenit o experienţă "crudă şi dezagreabilă".

De la ziua acelui anunţ, preşedintele Joan Laporta şi-a exprimat dorinţa de a-l vedea pe căpitanul emblematic al echipei blaugrana schimbându-şi opinia. Acest reviriment intervine, paradoxal, după o săptămână neagră pentru Barcelona, eliminată din sferturile de finală ale Ligii Campionilor de către Paris Saint-Germain (1-4) şi învinsă pe Santiago Bernabeu în "El Clasico" cu Real Madrid (2-3). Cu 11 puncte mai puţin decât marea sa rivală, campioana en titre a Spaniei se îndreaptă spre un sezon fără trofeu.

Xavi Hernandez a preluat banca tehnică în 2021, în unul din cele mai dificile momente din istoria Barcelonei, aflată într-o situaţie economică şi sportivă catastrofală după plecarea lui Lionel Messi. El a reuşit, de la primul său sezon, să redreseze situaţia, câştigând titlul în La Liga şi Supercupa Spaniei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite