Shakira, nevoită să se prezinte în fața tribunalului spaniol. Procesul de evaziune fiscală începe luni

0
Publicat:

Începe un nou capitol din viața artistei columbiene Shakira, odată cu procesul pentru presupuse acuzații de evaziune fiscală în Spania, transmite agenția DPA. Celebra cântăreață internațională, cunoscută pentru hituri precum „Waka Waka” și „Hips Don't Lie”, este nevoită să se prezinte personal la tribunalul districtual din Barcelona, în prima zi a procesului.

Shakira ajunge luni în fața instanței FOTO Shutterstock
Shakira ajunge luni în fața instanței FOTO Shutterstock

Shakira este acuzată că a fraudat autoritățile fiscale spaniole cu o sumă totală de 14,5 milioane de euro între anii 2012 și 2014.

Cântăreața ar putea ajunge la închisoare

Parchetul spaniol cere, drept urmare, o pedeapsă de opt ani și două luni de închisoare, dar și o amendă în valoare de 23,8 milioane de euro, în cazul în care cântăreața va fi găsită vinovată.

Artista a respins acuzațiile și și-a susținut nevinovăția în repetate rânduri. Ea a argumentat că, în acea perioadă, era rezidentă în Bahamas și că vizitele în Spania erau doar pentru a-l vedea pe fostul său partener, fotbalistul Gerard Piqué. Cuplul, care are doi copii împreună, s-a separat între timp.

Shakira a subliniat că abia începând cu anul 2015 a devenit rezident permanent în Barcelona și că, în acest timp, a achitat toate taxele datorate, inclusiv dobânzile aferente.

Procesul este programat să dureze 12 zile, până pe data de 14 decembrie, conform DPA. Presa spaniolă a speculat că rămâne posibilă încheierea unui acord extrajudiciar în acest caz.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite