Eurovision 2023. Semifinala 2 are loc în această seară. Cum se poate vota pentru România VIDEO

0
Publicat:

Theodor Andrei cântă în această seară în a doua semifinală Eurovision. El intră de pe poziția a treia în concurs și poate fi votat doar din străinătate.

Theodor Andrei, pe scena Eurovision 2023
Theodor Andrei, pe scena Eurovision 2023

Semifinala Eurovision Song Contest 2023 va fi transmisă în direct, de la 22.00, pe TVR 1, TVR Internațional și TVR +. 16 țări evoluează în această seară, în ordinea tragerii la sorți: Danemarca, Armenia, România, Estonia, Belgia, Cipru, Islanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Georgia, San Marino, Austria, Albania, Lituania și Australia. Numai 10 dintre acestea se vor califica în marea finală din 13 mai, desemnate exclusiv în urma votului publicului.

România este cotată cu șanse slabe în concursul din acest an, însă votul românilor din diaspora ar putea produce o surpriză.

Eurovision 2023: cum se votează în a doua semifinală

  • Theodor Andrei intră cu numărul trei în concurs și interpreta piesa „D.G.T. (Off and On)“, cu care a câștigat Selecția Națională, în februarie, fiind desemnat învingător doar prin votul publicului.
  • Românii din țară nu îl pot vota pe Theodor Andrei, conform regulamentului concursului.
  • Publicul din România poate vota artistul preferat din această semifinală prin SMS la numărul 1399 (număr cu tarif special: 1,00 Euro+TVA/ SMS primit plus 0,05 Euro+TVA/ SMS trimis).
  • Fanii din țările care participă în această semifinală - Danemarca, Armenia, Estonia, Belgia, Cipru, Islanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Georgia, San Marino, Austria, Albania, Lituania și Australia - îl pot vota pe Theodor Andrei. El va avea indicativul 03 (ordinea de intrare pe scenă), acesta fiind numărul pe care românii din diaspora trebuie să îl trimită la numărul afișat pe ecran în țara din care urmăresc concursul Eurovision.
  • În afară de telespectatorii din țările participante în semifinală (care pot vota pentru orice alt concurent în afară de cel din țara lor), în semifinala 2 votează și fanii Eurovision din Spania, Marea Britanie și Ucraina, aceste trei state fiind calificate direct în marea finală. Aceste țări își vor prezenta melodiile în cadrul show-ului de diseară. Cei aflați în aceste țări pot vota pentru România.
Vot pentru Romania jpg
  • Numerele de telefon/ SMS precum şi tarifele aferente vor fi afişate în fiecare ţară de către televiziunea publică care transmite competiţia muzicală.
  • La aceste voturi se adaugă şi votul online dat de Rest of the World. Acesta din urmă reprezintă o noutate a Regulamentului din acest an, prin care se oferă posibilitatea ca fanii aflați în țări neparticipante la Eurovision 2023 să poată vota prin aplicația www.esc.vote.
  • Cele 10 țări care obțin cele mai mari punctaje se califică în marea finală. Primele 10 finaliste, desemnate în urma semifinalei de marți, sunt: Croația, Moldova, Elveția, Finlanda, Cehia, Israel, Portugalia, Suedia, Serbia și Norvegia.

Semifinala 2 Eurovision 2023, ordinea intrării în concurs

1        Danemarca – Reiley - Breaking My Heart

2        Armenia – Brunette - Future Lover

3        România - Theodor Andrei -D.G.T. (Off and On)

4        Estonia – Alika - Bridges

5        Belgia – Gustaph - Because of You

6        Cipru - Andrew Lambrou - Break a Broken Heart

7        Islanda – Dilja -Power

8        Grecia - Victor Vernicos - What They Say

9        Polonia – Blanka - Solo

10      Slovenia - Joker Out - Carpe Diem

11      Georgia – Iru - Echo

12      San Marino - Piqued Jacks - Like an Animal

13      Austria - Teya și Salena - Who the Hell Is Edgar?

14      Albania - Albina and Familja Kelmendi - Duje

15      Lituania - Monika Linkyte - Stay

16      Australia – Voyager – Promise

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite