Articol publicitar

Al Di Meola, nou concert în România, după ce anul trecut a suferit un infarct pe scenă. Artistul va aduce un tribut medicilor români

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al Di Meola revine în fața publicului român, după ce anul trecut a suferit un infarct pe scenă. Concertul este programat să aibă loc pe data de 3 iunie, la Sala Palatului. Artistul va aduce și un tribut medicilor români, care i-au salvat viața.

Al Di Meola concertează la Sala Palatului, pe data de 3 iunie
Al Di Meola concertează la Sala Palatului, pe data de 3 iunie

Concertul de la București, din data de 3 iunie, se anunță a fi mai mult decât un eveniment muzical de excepție. În cadrul spectacolului, parte din proiectul „Legende în Concert”, artistul promite să aducă și un tribut medicilor români, a declarat Dan Negru, amfitrionul serii.

Odată cu revenirea pe scenă a celebrului chitarist Al Di Meola, publicul va avea ocazia să se bucure de un regal muzical amplificat de emoția recunoștinței față de profesioniștii din sănătate care l-au salvat, într-un moment critic.

Să ne reamintim ca Al Di Meola a suferit un infarct în România, mediatizat pe toată planeta și profesionalismul medicilor români l-au adus din nou pe artist pe marile scene ale lumii. Astfel ne vom bucura de un regal muzical pe 3 iunie la Sala Platului, unde voi avea placerea de a-l prezenta, a declarat, în exclusivitate, Dan Negru.

Al Di Meola, infarct în timpul concertului de la Arenele Romane

Al Di Meola a fost nevoit să întrerupă un concert la Arenele Romane după ce a suferit un infarct, fiind transportat de urgență la spitalul Bagdasar Arseni.

Artistul a suferit o intervenție chirurgicală complicată, ce a presupus montarea a patru stenturi la inimă. În prezent, Al Di Meola s-a recuperat complet și este pregătit să se întoarcă pe scenă și să încânte publicul cu talentul său unic.

Dan Negru a rememorat discuțiile avute cu artistul, acesta mărturisind că medicii români l-au readus la viață și i-au oferit o șansă nouă de a se bucura de muzică și de a împărtăși pasiunea sa cu publicul din întreaga lume.

Al Di Meola afis concert jpeg

Unul dintre cei mai mari chitariști de jazz

Al Laurence Di Meola, născut pe 22 iulie 1954 în Jersey City, este recunoscut drept unul dintre cei mai mari chitariști de jazz și jazz-fusion ai timpurilor noastre.

A debutat la Berklee College of Music din Boston și s-a alăturat trupei lui Chick Corea, Return to Forever, înainte de a începe o carieră solo de succes. Colaborările sale internaționale au adus laolaltă nume grele ale industriei muzicale, precum Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Santana sau John McLaughlin.

Apreciat pentru tehnica sa remarcabilă, Al Di Meola a revoluționat stilul interpretativ la chitară, integrând influențe latino-americane și spaniole într-un mod elegant și extrem de tehnic. Albumele sale, precum „Elegant Gipsy” sau „Splendido Hotel”, sunt considerate opere de artă muzicală ce demonstrează geniul său creativ și pasiunea sa pentru frumos.

În concertul ce va avea loc la Sala Palatului, pe data de 3 iunie, Al Di Meola își dorește ca aplauzele să nu fie doar pentru muzică, ci și pentru eroii din sistemul medical.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite