Exclusiv SUA, Rusia și China se luptă pentru resursele Arcticii. Oportunitatea uriașă ratată de România

Lupta geopolitică pentru resursele Arcticii reaprinde tensiunile între SUA, Rusia și China. Analistul Ștefan Popescu explică oportunitatea irosită de România pentru a face cu adevărat să conteze o axă Marea Neagră - Arctica.

Analistul politic Ștefan Popescu consideră că România a ratat o nouă șansă Foto: Adevărul

Competiția pentru zona Arctică s-a încins în ultimii ani, iar odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump, confruntările din culise au ajuns la apogeu. Dorită deopotrivă de Statele Unite ale Americii, China, Rusia și UE, regiunea nordică extremă a încins spiritele.

Aparent, lucrurile au reintrat în făgașul lor după ce SUA, la insistențele lui Trump, au reușit să obțină o înțelegere cu Danemarca pentru Groenlanda. Asta deși, la începutul anului, Washingtonul amenința că va anexa pur și simplu uriașa insulă, pe care o consideră esențială din punct de vedere strategic.

Miză geostrategică importantă

Beneficiile celor care vor reuși să-și impună punctul de vedere ar fi pe măsura interesului. Din perspectiva Statelor Unite și a NATO, există o legătură directă între controlul căilor maritime din Arctica și securizarea Flancului Nordic al Alianței.

Dincolo de acest amănunt esențial, relevante sunt și resursele naturale: Nordul înzăpezit ascunde zăcăminte bogate de minerale rare, esențiale pentru tehnologiile de vârf și industria de apărare, într-o perioadă în care China deține monopolul pe aceste minereuri.

Competiția pentru Marele Nord s-a mutat definitiv din faza tatonărilor în cea a deciziilor majore. Evident, Federația Rusă și China nu renunță. Ambele au, prin însăși poziția lor geografică, acces la teritorii importante din nord și nu își ascund ambițiile de a dobândi altele.

Noul tratat dintre SUA și Copenhaga pentru Groenlanda înseamnă enorm pentru Washington. Înțelegerea vine la pachet cu extinderea prezenței militare a SUA. Pe lângă baza spațială existentă de la Pituffik (fosta Thule), acordul permite Statelor Unite să își extindă amprenta militară prin redeschiderea sau utilizarea a două noi facilități strategice: Narsarsuaq (fostă bază aeriană din perioada Războiului Rece) și Mestersvig (avanpost utilizat de forțele speciale daneze), scrie Reuters.

Și asta nu este tot. Potrivit BBC, Washingtonul obține drepturi permanente de acces, staționare și survol. De asemenea, textul clauzei de tip „viață infinită” (infinite life) stipulează că acordul rămâne valabil chiar dacă Groenlanda își va declara independența totală față de Danemarca în viitor.

În sfârșit, tratatul înseamnă blocarea rivalilor geopolitici și interzice explicit națiunilor care nu sunt membre NATO, vizând evident în mod direct Rusia și China, să construiască baze militare pe insulă sau să efectueze investiții sensibile în sectoare critice, cum ar fi exploatarea zăcămintelor bogate de minerale rare.

România vrea, dar nu știe cum

Interesul cu care marile puteri își dispută teritoriile nordice nu a scăpat nici României. Recent, președintele Nicușor Dan a făcut o încercare timidă, afirmând că zona Mării Negre și cea Arctică sunt strâns legate și sunt importante pentru aliați. Afirmația sa este, pentru moment cel puțin, adevărată doar pe jumătate. Arctica este cu adevărat esențială pentru Nordul Flancului Estic, care pare securizat pe deplin. Însă lucrurile stau cu totul diferit în sudul aceluiași flanc, unde prezența aliată este mult redusă.

Analistul de politică externă Ștefan Popescu crede că România a ratat o bună șansă de a gândi și a prezenta un plan coerent prin care ar fi legat într-adevăr cele două zone, sporind importanța regiunii Mării Negre și, implicit, a țării noastre.

„Ar exista o legătură, dar din păcate propunerea a fost formulată într-un mod banal. Noi avem un atu: chiar dacă nu avem o strategie arctică precum Polonia, România este membru fondator al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)”, spune Popescu.

În opinia sa, președintele nu a fost foarte bine pregătit în discuțiile care au avut loc pe această temă, însă vina nu i-ar aparține șefului statului, cât consilierilor săi.

„Cei care au pregătit intervenția președintelui ar fi trebuit să știe că atât Organizația Mării Negre, cât și Consiliul Arctic sunt formate din țări regionale și ambele includ Rusia. Prin urmare, dacă România ar fi vrut cu adevărat să își pună în valoare poziția și să aibă o inițiativă originală, ar fi trebuit să insiste pe o legătură instituționalizată între Organizația de Cooperare la Marea Neagră și Consiliul Arctic”, mai spune el.

Uniunea Europeană și România s-ar putea folosi de acest lucru inclusiv pentru a negocia cu Federația Rusă. Asta în condițiile în care Bruxelles-ul se plânge sistematic că a fost exclus de la orice fel de discuții cu privire la Ucraina, iar rolul central l-ar avea Statele Unite și Federația Rusă. România, de asemenea, ar putea să-și facă auzită vocea într-o platformă de acest gen.

Ideea cu care România putea să dea lovitura

„Astfel, Europa, care se plânge că este exclusă din marile procese de negociere dintre SUA și Rusia, s-ar fi putut folosi aceste două platforme regionale pentru a demara un proces paralel. Ambele sunt structuri în care Rusia are o prezență perenă. Pornind de aici, România își putea construi o poziție geopolitică solidă, în loc să vină cu o simplă afirmație banală că există o legătură între Arctica, Baltica și Marea Neagră”, explică Ștefan Popescu.

Astfel, România ar fi putut, în opinia sa, să vină în fine cu o inițiativă proprie și să le fie de folos aliaților, inclusiv Ucrainei.

„În primul rând, am fi venit cu o inițiativă diplomatică originală, prin care România își aducea o contribuție reală. Se puteau crea canale diplomatice și schimburi de bune practici între cele două organizații regionale. Un proces de negociere nu se declanșează la buton, ci se pregătește treptat”, mai afirmă analistul politic.

Ștefan Popescu consideră că România ar fi putut merge chiar mai departe de atât și să inițieze un nou format de tipul Visegrád, dar mai extins. În acest fel, spune analistul, Bucureștiul ar fi căpătat altă relevanță inclusiv în ochii unor actori de prim rang din Uniunea Europeană.

„Aș spune că România, deși aparent sună dur, nu și-a construit o valoare adăugată într-o regiune atât de importantă. Apelăm mereu la argumentele geografiei, dar deja s-au epuizat. Ar trebui să venim cu construcții concrete, cu proiecte proprii de interconectare regională. În felul acesta, am fi avut și o altă importanță pentru Franța și Germania. Cât privește Berlinul, am fi atras evident și interesul politic al acestei țări, chiar dacă zona predilectă ar fi rămas pentru ei Marea Baltică și zona nordică”, susține Ștefan Popescu.