Video România, în fața unui pericol existențial. George Scutaru, la „Agenda Internațională”: „Riscăm să avem 850 km de graniță cu Rusia”

România riscă să ajungă la o graniță directă de 850 de kilometri cu Rusia dacă Ucraina nu va mai putea rezista militar, în timp ce Moscova urmărește destabilizarea țării noastre prin propagandă, sabotaj și presiuni asupra flancului estic al NATO, avertizează George Scutaru, fost consilier prezidențial pentru securitate națională. Invitatul lui Răzvan Munteanu la emisiunea „Agenda Internațională” a analizat relația dintre Donald Trump și Vladimir Putin, riscurile retragerii trupelor americane din Europa, implicarea Rusiei în politica românească și scenariile privind unirea cu Republica Moldova, propunând inclusiv o coaliție internațională pentru protejarea spațiului aerian moldovean.

Foto: Adevărul

George Scutaru, fost consilier prezidențial pentru securitate națională în mandatul președintelui Klaus Iohannis și director general al New Strategy Center, este invitatul lui Răzvan Munteanu la emisiunea „Agenda Internațională”. Cu o experiență în domeniul politicii externe, apărării și securității naționale, George Scutaru analizează principalele evoluții geopolitice și implicațiile acestora pentru România și regiunea Mării Negre.

Discuția abordează perspectivele războiului din Ucraina, relațiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin, presiunile administrației americane asupra Kievului și posibilitatea unui acord de încetare a ostilităților. Un subiect important îl reprezintă viitorul relațiilor transatlantice, prezența militară americană în Europa și capacitatea NATO de a răspunde amenințărilor Federației Ruse.

În plan regional, dialogul analizează rolul României în reconstrucția Ucrainei, oportunitățile economice pentru companiile românești, proiectele strategice de infrastructură și situația comunității românești din Ucraina, inclusiv problema școlilor cu predare în limba română.

Pe agenda discuției se regăsesc și vulnerabilitățile interne ale României, influența propagandei ruse, războiul informațional, anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și responsabilitatea instituțiilor statului. De asemenea, sunt analizate perspectivele integrării europene a Republicii Moldova, posibilitatea unirii cu România și necesitatea consolidării securității spațiului aerian moldovean.

În cadrul interviului, George Scutaru prezintă și inițiativele New Strategy Center privind reconstrucția Ucrainei, inclusiv evenimentul organizat în perioada 22–23 octombrie, la Romexpo, dedicat oportunităților economice, proiectelor de conectivitate și rolului pe care România îl poate avea în acest proces.

Domnule Scutaru, îmi aduc aminte de celebra teorie a lui Francis Fukuyama, care vorbea despre sfârșitul istoriei, undeva la începutul anilor ’90. Iată că acel sfârșit al istoriei pe care Francis Fukuyama îl propunea odată cu căderea Zidului Berlinului și sfârșitul Războiului Rece nu a avut loc, pentru că nu asistăm la o pace condusă de democrațiile liberale. Din contră, asistăm la o scenă a relațiilor internaționale din ce în ce mai tensionată. Avem războiul din Ucraina, avem conflictele din Orientul Mijlociu, pentru că nu este vorba doar de intervenția Statelor Unite împotriva Iranului. Pe de altă parte, avem și tensiuni între India și Pakistan, conflictele din Africa, iar lista poate continua.

Vă propun să începem analiza discuției noastre cu poate cel mai important subiect de interes dintre cele menționate anterior, care vizează inclusiv securitatea națională a României într-un mod destul de ridicat, și anume războiul ruso-ucrainean. Cel mai sensibil aspect din ultima perioadă este celebra conversație telefonică dintre Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, care, spune Donald Trump, au ajuns la un acord energetic în ceea ce privește atât ridicarea unor sancțiuni impuse Federației Ruse, sau relaxarea lor, mai degrabă, cât și un acord care vizează motorina ce ar veni din Federația Rusă către piața internațională, inclusiv către piața americană. Cum vedeți această situație?

Plecând de  la modul în care dumneavoastră ați început această conversație, practic tot sistemul internațional creat după al Doilea Război Mondial și, în bună măsură, creat de Statele Unite se redesenează.

Nu știm însă spre ce ne îndreptăm, fiindcă e clar că nu mai putem vorbi de acel sistem predictibil, bazat pe respectul dreptului internațional. Și suntem într-o perioadă tulbure, în care vedem că se încearcă de către unele state, să le numim mari puteri, redesenarea prin forță a frontierelor. Și am aici în vedere Federația Rusă, dar există și o mare impredictibilitate a relațiilor internaționale.

Și aici nu ne referim doar la actorii care pun sub semnul întrebării actuala ordine mondială, așa cum o știam noi, ci sunt și niște puteri emergente care încearcă să-și facă loc în forță, inclusiv prin încercarea de a avea armament nuclear, cum este Iranul.

Sau vorbim de Coreea de Nord, sau vorbim, să spunem, de puteri care încearcă să obțină supremația la nivel mondial. Mă refer în primul rând la China.

În ceea ce privește Federația Rusă, Putin încearcă să-și ia revanșa. Să ne aducem aminte de declarația făcută de liderul rus, conform căreia destrămarea Uniunii Sovietice este catastrofa geopolitică a secolului XX.

Acum își ia revanșa. Își ia revanșa în primul rând față de Statele Unite. Este o încercare de decuplare a Americii de Europa, pe care rușii o încearcă cu un oarecare succes, profitând oarecum de dorința acerbă a președintelui american de a decupla Rusia de China.

Avertisment pentru România: 850 de kilometri de graniță cu Rusia, dacă Ucraina pierde războiul

Și este obsesia președintelui Trump, criticând administrațiile democrate anterioare, Obama, Biden. Și, dacă e să ne aducem aminte de un interviu pe care l-a dat președintele Trump imediat după întâlnirea din Alaska cu președintele rus, la Fox News, el spune, criticându-i pe cei doi președinți democrați, că s-a încercat tot timpul să fie învinuită Rusia, să se clameze pericolul rusesc. Și iată, am împins Rusia în brațele Chinei.

Eu sunt sceptic că Rusia va putea fi decuplată de China, fiindcă există o dependență a Rusiei față de livrările din China, de sprijinul politic al Chinei.

Noi toți vorbim despre aceste drone cu reacție, Geran-4, Geran-5, care lovesc infrastructura ucraineană. Dar puțini știu că aceste motoare provin din China. China livrează 3.000 de motoare lunar Federației Ruse și, fără ajutorul chinez, mașina de război rusă, în bună măsură, n-ar putea fi în stare să producă masiv, cum produce acum.

Și deci vorbim de această încercare a Federației Ruse, a Rusiei, de a-și lua revanșa. Și vorbim, să spunem, de un militarism în creștere al Federației Ruse.

Este o țară care, practic, își distruge viitorul investind numai în război, numai în industria de apărare. Bugetul militar dedicat războiului și structurilor de susținere a războiului depășește 200 de miliarde pentru anul viitor.

Este presiunea prea mare pentru Federația Rusă, domnule Scutaru? Pentru că ați spus mai devreme că Rusia își ia revanșa. Dar cum își ia revanșa? Pentru că asistăm la un război început, evident, odată cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, dar devenit un conflict clasic, un război clasic, în urmă cu câțiva ani. În toată această perioadă, Federația Rusă nu prea a avansat din punct de vedere militar pe frontul din Ucraina, nu a reușit să controleze în totalitate Donbasul, nu a reușit să controleze Herson, Zaporojie, regiuni strategice importante pentru Vladimir Putin, așa cum reiese inclusiv din discursurile liderilor politici ruși.

Bun, ei ce au reușit? Au reușit să creeze acel pod terestru dintre Rusia și Crimeea. Și pentru ruși e important să existe acest pod terestru. E adevărat, nu au reușit alte succese militare.

În primul rând, este eșecul cuceririi Kievului și decapitării, printr-un război fulger, a conducerii politice a Ucrainei. Dar Rusia nu cedează.

Și îmi aduc aminte de o declarație făcută de Putin în septembrie 2023, la summitul economic de la Sankt Petersburg, în care el evoca cât a durat Războiul Nordic, care a durat 20 de ani. Deci nu neapărat că acest război va dura 20 de ani, dar Putin pregătea, cu trei ani în urmă, populația pentru un război mult mai îndelungat.

În februarie vom împlini cinci ani de la declanșarea ostilităților la scară largă împotriva Ucrainei, dar nu avem o garanție că războiul acesta se va încheia foarte curând.

Șeful spionajului militar ucrainean spunea acum vreo două săptămâni că Rusia mai are resursele necesare pentru a continua acest război undeva la un an și jumătate, doi ani, în evaluarea ucraineană.

Dar, atâta timp cât vedem că din partea Statelor Unite Putin beneficiază de clemență, vedem, de fapt, că americanii pun presiune pe victimă și nu pe agresor. Rusia nu prea are motive, să spunem, să se teamă și să fie într-adevăr prinsă în corzi.

Ei încearcă să speculeze prețurile la petrol, costul petrolului Urals pe piețele externe, care a crescut. Ce îi împiedică? Îi împiedică atacurile ucrainene asupra capacităților de rafinare și, mai ales, asupra flotei fantomă cu care exportă.

Deci militarizarea statului rus continuă. Modul în care regimul Putin strânge șurubul este unul absolut odios. Sunt sute de oameni condamnați în Rusia pentru deja celebrul articol al defăimării armatei, pentru care poți să primești ani de închisoare, și sistemul opresiv crește în forță în Federația Rusă.

Deci puțin probabil este ca în Rusia să asistăm la o revoltă populară. Și mai puțin probabil este să asistăm la o lovitură de stat, cum a fost încercarea din august 1991 de debarcare a lui Gorbaciov.

Deci, deocamdată, observăm o stabilitate a regimului, în bună măsură ajutat de relația aceasta aproape greu de explicat dintre Trump și Putin și de lipsa de implicare a Statelor Unite în a pune într-adevăr presiune pe ruși.

Această „peace through strength”, atât de des clamată de americani, practic nu se manifestă, fiindcă în momentul de față vedem că exportul de diesel este permis. Se discută deja despre cumpărarea de către companii americane sau din Orient, cu bune legături cu cercurile administrației Trump, a unor active, cum ar fi Lukoil, rețeaua Lukoil din afara Federației Ruse.

De asemenea, în toate dialogurile la care rușii fac trimitere, după întâlnirile cu emisarii americani și pe care americanii nu le contestă de fiecare dată, fie Ușakov, consilierul pe afaceri externe al președintelui Putin, fie Dmitriev, cel care se ocupă direct de negocierile economice, fac referire la posibilitatea unor afaceri remarcabile, de amploare, între americani și ruși.

Deci există acest miraj al pieței, al redeschiderii pieței ruse, al unor deal-uri, al unor afaceri foarte importante, care îi fac pe americani să fie mult mai concesivi în fața rușilor.

O să vedem la alegerile din noiembrie. O să vedem totuși că există un impact. Săptămâna trecută, galonul depășise 6 dolari în Statele Unite, o cotă inimaginabilă. Situația electorală pentru Partidul Republican nu este foarte fericită, inclusiv în fiefuri considerate de nepierdut.

Vă dau un singur exemplu din ce am observat în diverse sondaje de opinie: în statul Kansas n-a mai fost un senator democrat din 1936. Astăzi, candidatul republican are 50%, democratul are 50% în sondaj. Deci ei riscă să piardă și a doua Cameră, lucru care va crea probleme interne în administrație și o presiune puternică din partea Congresului.

Ce se va întâmpla? Rămâne de văzut. Și aici poate putem să trecem, să spunem, la subiectul prezenței militare americane în Europa, care are directă legătură și cu războiul.

În opinia mea, Rusia escaladează. Noi ne aflăm în mijlocul unei escaladări feroce din partea Federației Ruse.

Rusia escaladează cu scopul de a putea dezescalada apoi, în urma negocierilor?

Există teoria dezescaladării prin escaladare, pe care mai mulți teoreticieni ruși o îmbrățișează.

Da, eu cred că, bun, ei, pe de o parte, pun presiune pe ucraineni, în primul rând militar, pe front. În al doilea rând, pun presiune prin bombardamente masive cu noile generații de drone. I-au prins oarecum nepregătiți pe ucraineni, fiindcă nu au mijloacele de contracarare eficiente, așa cum le identificaseră pentru dronele care zboară cu o viteză mai mică.

Și, de asemenea, ucrainenii nu au interceptoare pentru a doborî rachete balistice și hipersonice. Deci vom urmări o intensificare a bombardamentelor. Vedem că sunt afectate lanțurile logistice, capacitățile de producție, sistemul energetic al Ucrainei.

Dar, în același timp, Rusia pune presiune pe statele din flancul estic al NATO pentru a crea impresia unui război iminent, pentru a produce panică în rândul populației din statele respective. Și aici mă refer inclusiv la România.

Toate aceste incidente cu drone, să știți că nu sunt întâmplătoare. Rusia nu numai că testează capacitatea noastră de reacție, modul în care forțele aeriene române reacționează, modul în care trupele NATO care fac poliție aeriană pe teritoriul nostru reacționează.

Dar urmăriți, de fiecare dată când este un incident cu drone, cum este reflectată această realitate pe platformele sociale, cum, de fapt, se clamează că nu sunt drone rusești, ci sunt drone ucrainene, cum, de fapt, noi suntem în pragul unui război iminent cu Rusia doar fiindcă ajutăm Ucraina.

Profit și de această ocazie să vă spun: cui ar folosi faptul că România ar avea 850 de kilometri de graniță directă cu Federația Rusă, dacă Ucraina nu mai poate ține frontul?

Rușii ocupă tot litoralul ucrainean și avem vecini pe Dunăre. Cel mai probabil vor ocupa și Republica Moldova, fiindcă Moldova nu are o adâncime strategică să absoarbă șocul unui atac și nu are nicio forță armată capabilă să se apere.

Și atunci vom avea 850 de kilometri de graniță directă cu Federația Rusă.

Să vă aduc aminte declarațiile lui Putin, care spunea că acolo unde pune piciorul soldatul rus este pământul Rusiei. Sau, întrebat la Olimpiada Națională de Geografie cu cine se învecinează Rusia, spunea: „Cu cine vrea ea”.

Asta, dincolo de caracterul anecdotic pe care l-ar avea la prima vedere, reflectă o anumită mentalitate din partea Federației Ruse, de expansiune permanentă. Și, dacă rușii nu vor fi opriți în Ucraina, alte țări vor fi pe meniul lor.

Și aici ar trebui să înțeleagă toți politicienii români care reclamă oprirea oricărui ajutor pentru Ucraina pericolul de a avea granițe directe cu Federația Rusă.

Total de acord. Nu cred că poate pune cineva sub semnul întrebării acest lucru, dacă înțelege geopolitica în esența ei. Dar vreau să vă întreb cum vedeți dumneavoastră această verticală a puterii în Federația Rusă? Ați spus că este una stabilă, că regimul rezistă. Cu toate acestea, sunt foarte multe analize internaționale care vorbesc despre pagubele economice pe care elita din jurul lui Vladimir Putin le suferă în contextul embargourilor impuse și al acestui război cu Ucraina. Este posibil ca această verticală a puterii să se erodeze în spatele cortinei, fără ca noi să vedem, fără ca noi să observăm? Și îmi aduc aminte inclusiv de cazul lui Prigojin, care a plecat împreună cu soldați ai grupului Wagner către Moscova. Și presa internațională arăta modul în care armata rusă scotea două sau trei tancuri pe străzile din Moscova. Deci verticala aceasta a puterii din jurul lui Vladimir Putin se erodează cu adevărat?

E un banc la Moscova care spune: care sunt cele mai scumpe apartamente? Cele de la parter sau de la etajul unu, că dacă stai la parter n-ai, să spunem, ghinionul să cazi de la etaj.

Putin este un dictator și cel mai important pentru Putin este să arate că el controlează situația.

Ce s-a întâmplat cu Prigojin după ce marșul asupra Moscovei a eșuat? A fost ucis. Ce s-a întâmplat cu Navalnîi?

Deci Putin, într-un timp relativ scurt, a vrut să dea un semnal către zona de susținători, de partizani ai lui Prigojin, care erau partizani pro-război. Mulți dintre ei, care îl susțineau pe Prigojin, îi reproșau lui Putin că nu este suficient de ferm. Și un semnal spre cei care ar face parte din opoziția democrată. El i-a asasinat pe amândoi.

Morțile acelea suspecte nu fac decât să întrețină ideea că cine este împotriva lui sau măcar ar îndrăzni să-i conteste, să spunem, puterea este imediat eliminat fizic, nici măcar trimis în exil.

Uitați-vă ce s-a întâmplat cu partidul Iabloko, care probabil că ar fi obținut 6-7%. Era practic un partid tolerat până acum. Imediat a fost interzis, tocmai fiindcă puterea nu-și permite nici cel mai mic derapaj.

Și aici trebuie să înțelegem: inclusiv ceea ce se întâmplă acum face parte tot dintr-un plan al lui Putin de a-și arăta omnipotența în fața propriilor cetățeni și, în același timp, de a pune presiune pe Europa.

Fiindcă Ucraina rezistă în primul rând mulțumită acestui ajutor european. America nu dă un cartuș gratuit. Tot armamentul american livrat ucrainenilor este plătit de europeni.

Ce furnizează America? Și, într-adevăr, dar nu, cum să spun, în totalitate, furnizează informații pentru ceea ce se cheamă target acquisition, pentru identificarea țintelor și pentru operațiuni care să le permită ucrainenilor să-și evalueze, pe de o parte, amenințările cu rachete din partea rușilor și, de asemenea, să vadă cum se mișcă, să spunem, anumite trupe rusești.

Dar, practic, europenii, în bună măsură, au compensat acest ajutor american. Iar presiunea este pe Europa. Noi trebuie să înțelegem.

Pe de altă parte, dacă vă uitați, domnule Munteanu, la hartă, fără Polonia și fără România nu se poate vorbi de o coaliție de voință post-conflict.

Deci miza Rusiei va fi în continuare destabilizarea României. Estimez că putem să ne confruntăm cu diverse acțiuni de sabotaj.

Aduceți-vă aminte de acei cetățeni care au fost arestați de poliție, de serviciile noastre secrete, care vizau depozite.

Deci România, cum să spun, beneficiază de atenția serviciilor de informații rusești. România, pentru ruși, reprezintă o țintă, iar rolul nostru, să spunem, în ceea ce înseamnă susținerea Ucrainei și tot acest eșafodaj european este unul foarte important.

Tocmai de aceea, Rusia vrea să destabilizeze România. Deci aici ar trebui să privim, să nu considerăm că suntem o țară neînsemnată, să nu considerăm că rușii ne vor binele, că nu avem niciun fel de pericol din partea rușilor și că toate sunt exagerări.

Rusia vrea să destabilizeze acest suport pentru Ucraina, fiindcă, dacă se va ajunge ca suportul popular, suportul politic să fie diminuat și Ucraina nu va mai beneficia de ajutor consistent din partea Occidentului, Ucrainei îi va fi foarte greu, cum să spun, îi va fi imposibil să reziste.

Vă propun să ne reîntoarcem către acordul energetic pe care Trump l-a anunțat cu Vladimir Putin. E posibil ca acest acord să fie blocat de politicienii americani?

Primul vas rusesc cu diesel a ajuns deja în America, a plecat din Sankt Petersburg pe 22 septembrie. Deci acest acord a fost negociat odată cu venirea delegației, la începutul lui septembrie, a lui Witkoff și Kushner la Moscova și probabil s-a făcut și pe alte canale.

Deci acea convorbire telefonică, dacă vă uitați pe descrierea făcută de ruși, cei doi președinți păreau ca doi îndrăgostiți. Ușakov chiar precizează că niciunul dintre președinți nu voia să închidă telefonul și, la întrebarea unui ziarist „Și cine a închis primul?”, a răspuns că amândoi președinții au pus telefoanele jos în același timp.

Deci rușii vor să descrie imaginea unei relații personale care totuși există între cei doi lideri. Și da, ceea ce uimește este apetența liderului american pentru dictatori.

Totuși, la ordinul lui Putin, în fiecare zi, în fiecare noapte mor civili, mor copii în Ucraina. Numai în ultima săptămână au fost peste 70 de victime civile din bombardamentele rusești.

Bucea este o realitate, gropile comune, crimele făcute de armata Federației Ruse sunt o realitate. Deci, cum să spun, gusturile președintelui american, din păcate, lasă de dorit în ceea ce privește simpatia sa pentru persoane care, de fapt, sunt niște dictatori.

Are o simpatie și pentru dictatorul Coreei de Nord, dar nu aceeași simpatie și pentru fostul dictator al Iranului, liderul suprem Ali Khamenei.

Aici n-o să stau să comentez gusturile personale ale domnului președinte Trump. Dar ceea ce este trist este că, practic, liderul țării care întruchipează valorile lumii democratice ajunge, să spunem, să aibă o relație atât de apropiată cu, practic, un criminal.

Și, de multe ori, în declarațiile sale publice, din păcate, liderul american pune presiune pe victimă și nu pune presiune pe criminal.

Asistăm în momentul de față la o schimbare fundamentală a politicii americane față de Federația Rusă?

Da, pentru mulți din administrația Trump, Federația Rusă, rușii sunt un partener de încredere, un partener de business, de afaceri. Și în niciun caz nu reprezintă o amenințare.

Asta e o problemă pentru noi. Fiindcă pentru baltici, pentru finlandezi, pentru polonezi, pentru români, în bună măsură, Rusia reprezintă un pericol vital la adresa securității noastre.

Pentru bună parte din administrația americană, Rusia s-a transformat într-un partener de afaceri și de aici și semnul întrebării, să spunem, în ce măsură, în cazul unei crize în Europa, americanii vor putea să-și manifeste acest sprijin.

Eu cred că cea mai periculoasă perioadă pentru securitatea Europei este în următoarele luni, când avem această perioadă până la alegeri și după alegeri, când actuala administrație va fi concentrată mai mult pe conflictele interne cu opoziția, care va avea cel puțin majoritatea într-o Cameră a Congresului, și când Europa nu are suficiente capacități de descurajare, mai ales dacă retragerea americană din Europa nu va fi coordonată cu aliații.

Nu vorbim doar de plecarea unor trupe, vorbim și de plecarea unor capabilități, de escadrile de F-35, de escadrile de F-16, de capacități de comandă-control, de capacități, să spunem, de a asigura informațiile, capacități satelitare. Sunt lucruri care pot afecta și securitatea Europei.

Retragerea militară americană din Europa. Ce poate face România pentru a-și asigura securitatea

Noi nu știm în acest moment, vedem niște eforturi, nu știm în acest moment care va fi amprenta militară americană în Europa, nu știm în ce măsură toate aceste negocieri între ruși și americani nu au cumva legătură și cu viitoarea prezență militară americană în Europa.

Ce remarc este că sunt încercări, și aici sunt lucruri care ar trebui recunoscute și apreciate. Sunt încercări consistente din partea administrației Nicușor Dan, din partea Palatului Cotroceni, de a găsi cea mai bună linie de comunicare cu americanii.

Aduceți-vă aminte de vizita ambasadorului Lazurca și a șefului Apărării, generalul Vlad, la Washington. A mai fost o întâlnire cu numărul doi din Pentagon și cu ambasadorul Lazurca, la Bruxelles.

Curând va urma o nouă vizită a domnului Lazurca, a fost un lucru public pe care l-a anunțat, că va mai face o vizită la Washington, tocmai pentru a-i convinge pe americani că prezența militară americană nu este doar în folosul României, exclusiv în folosul României, ca factor de descurajare pentru ruși, și că România reprezintă o platformă de proiecție a forței americane spre Caucaz, spre Orientul Mijlociu, deci în folosul americanilor.

Pe americani îi putem convinge? Și când spun pe americani, mă refer la administrația Trump. Pare că administrația Trump poate fi convinsă mai degrabă prin business. Totuși, avem două proiecte unde business-ul american a eșuat aici, în România. Mă refer la mini-reactoarele nucleare de la Doicești, care au intrat în impas și, foarte probabil, la sfârșitul acestei luni, proiectul va fi anulat, și, evident, la gazul pe care România a refuzat să-l achiziționeze prin intermediul Coridorului Vertical. Ce altceva am putea oferi administrației Trump? Vreau să fac o deosebire între Statele Unite ale Americii și administrația Trump.

Coridorul Vertical e important pentru americani, fiindcă pot aduce gaze în Europa, mai ales în regiune, spre Ucraina. Și România este importantă și prin faptul că este țară de tranzit.

Nu atât acel miliard sau miliard și jumătate de metri cubi cât am fi cumpărat făcea diferența. Problema este că, din ce înțeleg din informațiile publice, noi nu am fi cumpărat direct de la americani și, de fapt, ni s-a sugerat să cumpărăm de la diverși intermediari, care făceau ca prețul acestui gaz să fie mai mare.

Domnule Scutaru, din informațiile pe care le am și pe care le voi detalia într-o analiză viitoare, unul dintre acești intermediari are legături puternice cu Gazprom, printre altele. Totuși, mă reîntorc la întrebarea pe care v-am adresat-o: ce am putea oferi administrației Trump?

Deci revin la argumentul nostru pentru menținerea trupelor. Dacă vă uitați acum, dacă ați călătorit recent pe Aeroportul Otopeni, vedeți niște avioane militare americane. Am văzut că sunt în România avioane de alimentare în aer și sunt folosite pentru operațiunea din Iran.

România este astfel utilă ca platformă de proiecție a forței. Așa cum a fost în Afganistan, Mihail Kogălniceanu a fost o bază de tranzit pentru mii de soldați americani spre Afganistan.

România este foarte aproape de Caucaz. Țineți minte vizita recentă a vicepreședintelui Vance în Caucaz, acel coridor Zangezur, care leagă Azerbaidjanul de exclava Nahicevan prin Armenia, și coridorul botezat „Coridorul Trump pentru pace și comerț”, parcă ceva de genul acesta.

Deci americanii au interese în Caucaz. Americanii au semnat acel acord pentru minerale rare cu ucrainenii. La fel, baza Mihail Kogălniceanu este cea mai apropiată bază de sudul Ucrainei.

Deci noi avem niște argumente strategice, geografice, care aici primează. Totuși, cumpărăm, să spunem, și marile noastre contracte de armament sunt contracte cu americanii, până la SAFE, când, să spunem, de-abia s-au încheiat contractele cu europenii.

E adevărat, dar Coridorul Vertical, vă spun, Coridorul Vertical nu poate fi pus în practică fără România.

Din punctul meu de vedere, domnule Scutaru, nu cred că avem suficient de oferit, cel puțin la prima vedere, administrației Trump. Avioanele acelea despre care dumneavoastră vorbiți, și le-am văzut de atâtea ori când am ajuns pe Aeroportul Otopeni, au fost primite de către administrația președintelui Nicușor Dan, fără a se ridica niciun semn de întrebare asupra prezenței lor, lucru notabil și cu care eu personal sunt de acord. Bulgaria, în schimb, prin vocea președintelui, a ridicat această problemă și nu a obținut ridicarea vizelor de către Statele Unite. Ba, din contră, au revenit în cele din urmă asupra deciziei.

Părerea mea este că Visa Waiver este o falsă problemă. Este mai mult o chestie de orgoliu național. Cea mai importantă problemă pentru noi este menținerea unor capacități de descurajare americane în România.

Problema noastră, la adresa securității naționale, nu este faptul că românii nu pot circula fără viză în Statele Unite, ci dacă, să spunem, ai niște incidente și niște incidente în creștere din partea Federației Ruse.

Cel mai important pentru noi este să menținem o prezență militară rezonabilă și niște capabilități. Pentru acest lucru s-au făcut, să spunem, demersuri. România a răspuns rapid solicitării americane, nu neapărat pentru Visa Waiver.

Sunt total de acord cu dumneavoastră. Însă, în contextul în care vrem să extindem relația cu Statele Unite, cu administrația Trump, punctul meu de vedere este că ar trebui să avem ceva de oferit în plus administrației Trump.

Ați vorbit și ați punctat foarte bine acel acord de minerale pe care Ucraina l-a semnat cu Washingtonul în urmă cu câteva luni. Și vedeți unde se află acum relația dintre președintele Trump și Zelenski.

Apropo, președintele Donald Trump a anunțat că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a stat prea mult în funcția de președinte și ar trebui să o părăsească. Credeți că e o declarație de moment, venită la nervi, în contextul tensiunilor pe care le cunoaștem foarte bine? Sau va fi o poziție din ce în ce mai constantă a administrației Trump?

Pentru președintele Trump, cel mai simplu mod ca să-și ia Premiul Nobel pentru Pace, închizând al optulea sau al nouălea război, cum spune domnia sa, este ca Ucraina să cedeze Donbasul.

Numai că cedarea Donbasului deschide, de fapt, calea spre noi cuceriri din partea Federației Ruse. Trebuie să înțelegem că, fără acele zone fortificate, Ucrainei îi va fi mult mai greu să reziste, mai ales că nu are lucrări genistice, iar configurația terenului este alta.

Și acum, când i s-a cerut Ucrainei să nu mai bombardeze rafinăriile, președintele Trump nu i-a cerut, în oglindă, și președintelui Putin să nu mai facă acest lucru. Iar, deocamdată, mult clamatul acord de încetare a focului pe energie nu există. Rușii nu l-au confirmat. Zelenski a spus că, deocamdată, da, unitățile lor de drone nu vor mai ataca, dar trebuie să vadă același lucru și din partea rușilor. Deci, deocamdată, lucrurile sunt destul de neclare.

Ceea ce observ este că, repet, președintele Trump pune presiune pe Zelenski și nu pune presiune pe Putin.

Iar în ceea ce ne privește, eu împărtășesc opinia că noi, totuși, din punct de vedere economic, nu avem atât de mult de oferit. Dar, în același timp, vă spun un lucru: noi ar trebui deja să privim ce se va întâmpla după următoarele alegeri prezidențiale din Statele Unite.

Noi avem tendința, la un moment dat am lucrat și am fost exclusiv apropiați de administrația democrată, fără, să spunem, a ne deschide niște căi și niște conexiuni de comunicare cu o posibilă administrație republicană. Iar acum suntem exclusiv marcați de ceea ce se poate întâmpla cu actuala administrație republicană, dar nu vedem totuși ce se va putea întâmpla după.

Ar trebui să lucrăm cu Congresul, care va fi dominat de către democrați. Trebuie să vedem în ce măsură, cum va arăta scena politică americană după midterm elections și ce candidați prezidențiabili vor fi în continuare.

Deci, într-adevăr, chiar dacă veștile acestea privind prezența militară americană s-ar putea să nu fie cele mai încurajatoare și îmbucurătoare, inclusiv pentru România, noi trebuie totuși să ne gândim și să nu punem toate ouăle într-un singur coș.

Trebuie să ne gândim că ar trebui să ne concentrăm și pe alte acțiuni care să asigure securitatea României. Noi trebuie să avem în vedere cum putem asigura mai bine securitatea țării noastre.

Avem Statele Unite, care sunt principalul nostru partener în termeni de securitate. Dar, în același timp, trebuie să fim atenți și trebuie să ținem cont de faptul că, în acest moment, cea mai numeroasă prezență NATO în România este prezența franceză.

Trebuie să vedem că Germania se află în mijlocul unei politici de reînarmare, de asumare a mai multor responsabilități de securitate. Deocamdată, germanii privesc exclusiv spre zona baltică. Dar trebuie să avem în vedere faptul că Germania va avea un cuvânt de spus pe continent.

De asemenea, trebuie să avem în vedere relațiile cu Marea Britanie, cealaltă putere, după Franța, sau împreună cu Franța, cealaltă putere nucleară europeană, care înțelege ceea ce înseamnă libertatea de navigație, care este atât de importantă pentru România.

Fiindcă, până la urmă, nu trebuie să uităm, tot așa, ca exemplu istoric, în secolul al XIX-lea, Marea Britanie a luptat în Războiul Crimeii cu Rusia pentru libertatea de navigație în Marea Neagră.

Domnule Scutaru, vreau să vorbim despre reconstrucția Ucrainei. Dar, până atunci, ați punctat un aspect foarte, foarte interesant și pe care nu aș vrea să-l ignorăm. Ați vorbit despre faptul că diplomația de la București nu a legat conexiuni cu tabăra republicană.

Eu îmi aduc aminte că am fost de două ori, înaintea alegerilor din Statele Unite, în SUA, pe ambele coaste, și am discutat cu persoane din diferite categorii sociale, cu persoane de culoare, cu persoane hispanice, și, în proporție covârșitoare, toți spuneau că ei sau membrii familiilor lor vor vota cu Donald Trump.

Am venit, am scris articole, am făcut emisiuni despre acest subiect, pentru că popularitatea de care Donald Trump dădea dovadă atunci era incontestabilă.

Totuși, de ce Bucureștiul nu a construit o relație cu viitorul președinte al Americii, actualul președinte de astăzi, Donald Trump? Cine este de vină pentru acest aspect?

Eu n-aș mai căuta acum vinovați. Important este cum să gestionăm situația ca atare.

Dar există o anumită miopie politică în București și, de obicei, suntem focusați de o lumină prea orbitoare, neuitându-ne, să spunem, la ceea ce ar putea să fie după.

V-am spus exemplul și acum. Acum suntem concentrați exclusiv pe relația cu administrația Trump. Da, există o anumită dinamică, au trecut totuși doi ani din mandatul Trump, vedem ce președinte va fi după, dar trebuie totuși să avem în vedere acest sistem de funcționare a instituțiilor americane.

Congresul este un instrument puternic, mai ales atunci când o Cameră este controlată, să spunem, de un partid în opoziție. Sau să vedem, fiindcă există și posibilitatea pe care unii analiști, comentatori o evocă, ca, după foarte mult timp, democrații să câștige ambele Camere ale Congresului, ceea ce va pune o presiune și mai mare asupra administrației.

Toți aliații Statelor Unite vor trebui să lucreze atât cu administrația, cât și cu Congresul.

Reconstrucția Ucrainei este un subiect de interes național pentru țara noastră. Suntem o țară vecină, o țară care împărtășește o graniță destul de lungă cu Ucraina. Ce rol poate juca România? Ce rol pot juca companiile românești în procesul de reconstrucție a Ucrainei, care sperăm să fie totuși un proces care va avea loc cât de curând, pentru că asta ar însemna, evident, și încheierea acestui război?

Reconstrucția are loc. Este cea mai mare greșeală pe care am auzit-o de la politicieni, foști premieri, spunând că România se va implica în reconstrucția Ucrainei doar după încheierea războiului. Sunt peste 3.000 de companii poloneze care sunt deja în Ucraina și fac business. Sunt și alte țări care și-au asumat reconstrucția și sunt puternic prezente în diverse regiuni. Vă dau exemplul Italiei, care este prezentă în Odesa.

Noi avem, în primul rând, atuul geografic. Ați menționat lungimea frontierei, dar, dacă vă uitați pe hartă, nu poți să vii din Slovacia sau din Polonia dacă vrei să participi la reconstrucția Odesei, Nikolaev, Herson, zonele din sud foarte afectate de război. Trebuie să vii prin România.

Deci New Strategy Center cred că este printre puținele organizații care au investit în această relație cu Ucraina.

Vă spun, acum o lună am fost la Kiev. Multe dintre evaluările pe care vi le spun se bazează pe discuții și pe observații personale. Am fost de mai multe ori în Ucraina de când a început războiul decât înaintea războiului și am reușit să construim un sistem relațional foarte puternic, în primul rând la nivel de oficiali, de experți ucraineni.

În 22-23 octombrie, New Strategy Center organizează, având ca partener Camera de Comerț și Industrie, la Romexpo, cel mai mare eveniment organizat vreodată până acum dedicat reconstrucției Ucrainei și rolului României în acest proces.

Deci cred că rolul României poate fi, în primul rând, pentru zona de sud a Ucrainei. Cred că România poate avea, pentru ceea ce înseamnă cooperare transfrontalieră, un rol puternic într-o bandă de 100 de kilometri în regiunile care se învecinează cu România: în zona de nord, Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Cernăuți, Vinița, iar în zona de sud, cum v-am zis, Nikolaev, Odesa.

În primul rând, Nikolaev, Herson și cu bătaie spre regiunile de după aceste regiuni.

Pe urmă, noi trebuie să promovăm câteva proiecte mari de infrastructură. În primul rând, trebuie să vedem infrastructura într-un triunghi strategic România–Moldova–Ucraina.

Proiecte de infrastructură, un nou pod, un pod peste Dunăre. Mă refer, am spus nou fiindcă aveam în vedere acel pod de la Brăila, dar care leagă ambele maluri din România. Un pod Galați–Reni nu este un pod care deja este, cum să spun, fixat și de ucraineni, și de români. Dar este un pod care să lege Isaccea, în România, de Orlivka, în Ucraina, pe unde se trece cu bacul acum.

Ar fi prima legătură terestră între sudul Ucrainei și Uniunea Europeană prin România și asta ar crește importanța României pentru zona de sud.

Al doilea proiect pe care noi îl promovăm foarte mult este un hub logistic care să aducă cinci porturi împreună: Reni, Ismail, în Ucraina, Giurgiulești, în Republica Moldova, care este deținut în acest moment de Portul Constanța, Galați și Brăila, și am folosi mult mai bine Dunărea.

Uniunea Europeană are un proiect, se numește Fast Danube, în faza a doua, cu o investiție de 300 de milioane pentru îmbunătățirea navigației pe Dunăre, proiect care se va definitiva în 2028.

Dacă vă uitați pe hartă, Dunărea devine cel mai ieftin, ecologic și rapid mijloc de a aduce mărfuri din sudul Germaniei către Ucraina, către sudul Ucrainei.

Deci acesta este al doilea proiect, care are legătură cu zona de navigație. Și al treilea proiect ar fi legarea portului Gdańsk, din Marea Baltică, din Polonia, cu Constanța, prin vestul Ucrainei.

Există o finanțare primită de Polonia de la Uniunea Europeană și cu fonduri poloneze pentru îmbunătățirea circulației feroviare între Varșovia și Liov.

Ce mai trebuie să facem noi este să punem pe agenda Uniunii Europene Liov–Cernăuți și, după aceea, poate într-un program SAFE 2 sau un program dedicat mobilității militare, așa cum am finanțat acele capete de autostradă pe Pașcani–Moldova, Pașcani–Ucraina.

Noi am finanțat o bucată de autostradă și în interiorul Moldovei, și în interiorul Ucrainei. La fel, să finanțăm printr-un proiect ulterior, cu bani europeni, linia de cale ferată Cernăuți–Siret–Suceava.

Deci e vorba de trei mari proiecte de conectivitate: podul de la Isaccea, lanțul logistic, hubul logistic Galați–Brăila–Reni–Ismail–Giurgiulești și acea linie de cale ferată prin vestul Ucrainei.

Din păcate, statul român... Și mai este iarăși un mit urban, un mit folosit de partidele suveraniste: ajutorul disproporționat pe care noi l-am dat Ucrainei.

Noi n-am vopsit un coteț în Ucraina. Noi n-am dat bani pentru reconstrucția Ucrainei și am făcut o mare eroare.

Sunt țări care au finanțat și care și-au adus companiile în zona respectivă ca să intre pe piața ucraineană. Noi nu avem mecanisme de garantare financiară. Statul român este aproape inexistent.

Am mai făcut o greșeală instituțională. Dacă vă uitați, există în multe țări această funcție de reprezentant special pentru reconstrucția Ucrainei.

La noi, de fiecare dată, a fost șeful Cancelariei. Dar șeful Cancelariei are mai multe pălării, jonglează cu mai mulți cartofi fierbinți în același timp. Are diverse responsabilități, printre altele și cea de reprezentant special al României pentru reconstrucția Ucrainei.

În alte state, persoana respectivă are doar acest job, doar această misiune și promovează, umblă, discută, se duce în Ucraina și promovează companiile, interesele țării respective.

Deci, dacă am fi puțin mai articulați, dacă am avea o strategie... Înțeleg că s-a lucrat în actualul Guvern la o strategie, dar această strategie nu va fi făcută publică, ci pur și simplu documentul va fi trimis viitorului Guvern. Dacă și-l asumă sau nu, e treaba lui.

Dar avem nevoie de o strategie, avem nevoie de o mai mare implicare instituțională și avem nevoie, să spunem, de niște mecanisme financiare care să aducă companiile românești pe piața ucraineană.

New Strategy Center nu doar că organizează acest amplu eveniment, dar vom crea o platformă. Se numește Together for Ukraine, va fi operațională din luna noiembrie, în care dorim să aducem împreună companii românești interesate de reconstrucție, reprezentanți ai administrațiilor locale din România, din regiunile vecine României, companii ucrainene care își caută parteneri în România.

Dar, foarte important, al treilea element al acestei platforme va fi prezența companiilor străine care văd România ca un pod spre sudul Ucrainei și spre regiunile învecinate.

Trebuie să ne gândim că este o oportunitate economică. Banca Mondială și alte instituții evaluează reconstrucția Ucrainei la 560 de miliarde.

Da, e o sumă care crește în permanență, odată cu distrugerile care au loc.

Trebuie să ne gândim că este în interesul României să aibă Ucraina ca vecin stabil, predictibil, bine angrenat în structurile europene.

Domnule Munteanu, gândiți-vă ce ar însemna o Ucraină instabilă, o țară de 30 de milioane, instabilă economic, politic, cu peste un milion de veterani afectați de război, cu bune abilități militare, dar șomeri, lipsiți de perspectivă.

O Ucraină în derivă va reprezenta un pericol pentru securitatea României și pentru multe dintre țările Europei.

Noi ar trebui să fim primii interesați să vrem o Ucraină care rezistă Rusiei și o Ucraină puternic integrată în instituțiile europene, inclusiv pentru ceea ce înseamnă viitorul minorității române.

Toate aceste probleme care mai există în relațiile bilaterale, din prisma învățământului în limba română, diverse probleme care există la nivelul minorităților, își vor găsi calea de rezolvare mult mai eficient, trainic.

Ucraina ancorată în structurile europene, pentru că, la rândul său, Kievul va fi forțat să îndeplinească anumite cerințe privind valorile spațiului european.

Exact, va fi o țară predictibilă, va trece prin acest proces prin care am trecut și noi.

Și mai este un lucru: dacă Ucraina ar fi integrată în Uniunea Europeană, noi, de când ne-am fondat ca stat național, am fost un stat de frontieră al lumii civilizate. Noi am scăpa de obsesia statului de frontieră și de pericolul statului de frontieră, în care tot timpul ai putea să cazi în partea întunecată a unei Cortine de Fier.

Practic, împingem granița, împingem granița spre est. Și, în felul acesta, România ar fi mai securizată din punctul acesta de vedere.

Mi-ați adus aminte de Fast Danube. Consider că este una dintre reușitele de politică externă ale României și aici ar trebui să menționez și faptul că vecinii noștri bulgari și-au făcut în mare parte treaba, în cele din urmă, privind dragarea Dunării, pentru că partea lor era un subiect care oarecum nemulțumea Bucureștiul în implementarea acestui proiect. Un subiect despre care am scris foarte mult în ultima perioadă.

Dar până ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană vor mai trece, fie că vorbim de doi-trei ani, fie că vorbim de o perioadă mai lungă de timp. Între timp, subiectul școlilor cu predare în limba română din Ucraina revine în actualitatea noastră cea de toate zilele.

Și citesc acum presa din România: Ucraina pregătește programa pentru următorul an școlar, din 2027, iar reforma presupune reorganizarea ciclurilor de învățământ și, evident, introducerea unui nou sistem, pentru că, până la urmă, asta presupune reforma.

Ceea ce a atras atenția multora din țara noastră este faptul că, potrivit informațiilor, reforma ar putea reduce numărul liceelor relevante pentru comunitatea de limbă română de la 44 la 15 licee. Nu este tocmai cel mai pozitiv mesaj pe care cetățenii români care deschid presa îl primesc cu privire la politicile educaționale ale Kievului.

Bun, sunt probleme în regiunea Cernăuți, în regiunea Odesa și în Transcarpatia. Cred că acum câteva zile a avut loc o nouă întâlnire la nivel de secretar de stat între Ministerul de Externe român și Ministerul de Externe ucrainean.

Eu sunt convins că, dacă România nu neapărat pune o presiune, dar își prezintă argumentele, lucrurile acestea se pot rezolva.

Fiindcă, și vă dau două exemple, un exemplu cu partea maghiară, unde este în interesul Ucrainei să deblocheze, practic, opoziția maghiară față de începerea negocierilor pe anumite dosare.

Și lucrul acesta se rezolvă, fiindcă s-a discutat de ambele părți amendarea Legii educației și sunt amendamente și schimbări de viziune acceptate de Kiev.

În ceea ce ne privește pe noi, vreau să vă aduc aminte de prima ședință de guvern comună din octombrie 2023.

Propaganda rusă și anularea alegerilor din 2024. De ce și-au pierdut românii încrederea în instituții

După aceea a fost un întreg proces asumat de ucraineni, în care, practic, ucrainenii au renunțat la acea limbă moldovenească, care a fost o creație sovietică pentru a justifica, de fapt, existența a două entități diferite, a două popoare diferite.

Mă refer la Republica Moldova și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care, de fapt, era un apendice peste Nistru. Și, în 1940, când a avut loc anexarea Basarabiei de către sovietici, a avut loc unirea Basarabiei răpite cu această republică sovietică moldovenească și au făcut marea Republică Sovietică Socialistă Moldovenească.

Dar asta, pentru zeci de ani, a fost o justificare a sovieticilor pentru acest act arbitrar și, în același timp, pentru a justifica faptul că sunt două limbi, două națiuni diferite.

Și a existat această abordare oarecum ciudată, deși Ucraina era în război cu Rusia. Aceeași abordare exista la Kiev, la Moscova și la Tiraspol.

Ucrainenii au renunțat la chestia asta. Deci este o schimbare pe care Ucraina a făcut-o, dar ne-a ajutat și faptul că în Republica Moldova am avut probleme cu limba moldovenească.

Poziția președintei Maia Sandu a contat foarte mult. A contat prezența Moldovei și faptul că în Republica Moldova se vorbește limba română, fiindcă ar fi fost greu să pretinzi de la ucraineni o schimbare de atitudine dacă în Republica Moldova mai era Dodon și se vorbea de limbă moldovenească și limbă română.

Vreau să spun că atunci când se pune o presiune dozată, când, la un moment dat, se discută cu niște argumente raționale, există, să spunem, o abordare pozitivă din partea ucraineană.

Și eu sunt convins că lucrul acesta, care nu este o miză enormă, haideți să fim serioși, deci chestia asta cu numărul de școli nu reprezintă o miză enormă pentru statul ucrainean.

Miza enormă pentru statul ucrainean este să mențină relații bune cu România, ținând cont de rolul României pentru Ucraina.

În același timp, este o miză enormă. Haideți să nu, cum să spun, să nu prezentăm... Relația Ucrainei cu România are o miză enormă.

Dacă în România, să spunem, vine un guvern suveranist care închide granițele pentru Ucraina, pentru ceea ce înseamnă fluxul de export ucrainean pe piețele globale sau fluxurile de ajutor militar, de combustibil, Ucraina va avea mari probleme.

Deci, da, cum să spun, este importantă relația pentru statul român. Dar problema școlilor, a numărului școlilor, a modului în care învață minoritatea română de acolo, eu sunt convins că instituțiile din România vor găsi limbajul necesar pentru a-i face pe ucraineni să înțeleagă că trebuie să schimbe atitudinea.

Deci, repet, dincolo de toate aceste asperități și probleme care există în dialogul bilateral, vreau să vă spun că, în ciuda tuturor acestor asperități care pot fi rezolvate, este de preferat să ai vecină Ucraina decât Federația Rusă.

O vecinătate a noastră cu Federația Rusă deschide un pericol existențial pentru statul român.

Total de acord, cu mențiunea că statul român va trebui să gestioneze această situație și să o comunice foarte bine, pentru că nu a făcut acest lucru atunci când minoritatea moldovenească din Ucraina a devenit, la rândul ei, minoritate românească.

Și trebuie să recunoaștem că, de-a lungul timpului, ucrainenilor le-a convenit să împartă minoritatea română în două, în cea românească și cea moldovenească, pentru că, atât timp cât este o singură minoritate și aceea este română, devine cea de-a doua minoritate din Ucraina.

Faptul că noi comunicăm prost, până la urmă, nu e vina ucrainenilor, e vina noastră.

În primul rând, eu nu știu de ce noi n-am comunicat inclusiv ajutorul de natură militară pe care noi l-am dat, mai ales în 2022-2023.

Când puteam să... Eu am fost la Cotroceni la începutul mandatului, în primul mandat al președintelui Iohannis, și n-am stat o perioadă foarte îndelungată de timp.

Ceea ce am făcut la Cotroceni și a rămas după mine, ca să spun așa, eu am negociat în numele președintelui României cu partidele parlamentare, am scris textul documentului. Este acel acord politic cu 2% din PIB pentru apărare.

Fiindcă, dacă e să ne întoarcem la acel moment, ceea ce s-a pierdut în România, domnule Munteanu, este acel consens pe teme de politică externă și de securitate.

Exact, suntem totuși la Agenda Internațională, emisiunea dumneavoastră.

În momentul în care președintele Iohannis a patronat acea înțelegere, nu a existat niciun partid parlamentar care să conteste necesitatea încheierii acestui acord vital pentru securitatea României.

Ați evocat solicitarea americană privind deplasarea unor capabilități în România. Haideți să ne aducem aminte ce dezbateri au fost în Parlament, ce circ a fost în Parlament.

Deci noi nu mai avem, din păcate, acel consens pe probleme de politică externă și de securitate.

Unde credeți că s-a rupt acest consens?

Deci, în primul rând, cred că a săpat foarte mult acest război cognitiv pe care Rusia l-a început în toată Europa, odată cu pandemia.

Modul în care am ajuns astăzi să avem politicieni cărora nu le este rușine să se afișeze cu Putin și care se laudă cu prezența lor în Federația Rusă.

Politicienii ultranaționaliști români au avut alte teme pe agendă, dar niciun politician român nu și-a asumat deschis să fie prorus, fiindcă era un gest sinucigaș politic.

Numai că, din păcate, vedem că sunt politicieni care se afișează cu Putin, mă rog, cu prezența la diverse evenimente unde este și Putin, și cu mândrie afirmă că sunt fani ai Federației Ruse.

Lucrul acesta nu s-a întâmplat în România.

Asta arată, cum să spun, o anumită eficiență a mașinii de propagandă rusești, a războiului de dezinformare și a războiului cognitiv rusesc în România.

Asta se bazează și pe faptul că oamenii nu au atât de mare încredere în instituții. Uitați-vă, reziliența și forța statelor nordice rezidă, în primul rând, în încrederea cetățenilor în propriile instituții.

Cât de mare este încrederea cetățenilor în instituții și care sunt acele instituții în care românii au încredere? Și, de asemenea, modul în care noi am înțeles să explicăm anumite momente. Noi nici acum nu avem raportul cu alegerile. Mulți nu știu din ce cauză. Nu am comunicat pentru Ucraina.

Da, deci aici, în comunicare, de multe ori avem tendința de a...

Avem tendința de a secretiza. Noi de multe ori secretizăm și meniul de la popotă, în ideea în care considerăm că acesta trebuie secretizat. Secret de serviciu, da?

Și considerăm că, în felul acesta, dacă nu împărtășim anumite informații cetățenilor, putem gestiona mai bine.

Este fals și asta face instituțiile, de fapt, nu mai puternice, ci mai slabe, de multe ori, în relația cu cetățeanul. Diminuează încrederea cetățeanului și lasă loc rușilor să se infiltreze cu diverse teorii conspirative, promovând diverse narative.

Trebuie să înțelegem că aici, în România, totul... Ei au niște politici, domnule Munteanu, aplicate, să spunem, fiecărei țări. Recursul la istorie, în cazul Bulgariei, panslavismul și ortodoxia, și în Bulgaria, dar și în Serbia, modul în care se raportează, să spunem, la pierderile teritoriale și cum sunt blamați ucrainenii, cum sunt distorsionate informațiile.

Și uitați-vă, vă repet, incidentele cu drone. Uitați-vă la comentariile de pe social media când apar drone. De fapt, mulți consideră că, stați un pic, sunt drone ucrainene acolo.

Domnule Scutaru, sunt și mulți boți, pentru că nu este greu, dacă ai un ochi format, să vezi un narativ care se repetă. Greșeli de traducere, uneori, nu doar boți, plus IP-urile. Eu vă spun, da, aveți dreptate, pentru că la multe dintre videoclipurile mele de pe YouTube pot să văd și IP-urile. Sunt din Transnistria. Deci spune mult acest lucru. Nu sunt toți boți, într-adevăr, dar și aceasta este o parte a acestui război cognitiv.

Noi am făcut un sondaj în februarie anul acesta și am observat cu stupoare, asta arată eficiența politicilor de dezinformare, că 42% dintre români, de exemplu, nu doresc să fie acordat niciun fel de ajutor Ucrainei.

Nu mai erau boți cei care au răspuns, da? Deci asta este o realitate. Da, pot să contribuie și contribuie la acest mental colectiv. Nu putem să blamăm doar boții și ceea ce a reușit până acum să facă statul român.

Din punct de vedere al cost-eficienței, pentru ruși este mult mai ieftin să încerce să destabilizeze astfel Occidentul și să-și ia revanșa pentru marea înfrângere din anii '90, dispariția Uniunii Sovietice.

Ne apropiem de final, dar mai am câteva subiecte pe care aș propune să le discutăm pe scurt. Unul dintre subiectele de interes pentru mine este legat de cum arată România astăzi. Și am încercat să afirm mai devreme că ați lucrat la Cotroceni. L-ați cunoscut pe fostul președinte Klaus Iohannis. Multe voci din spațiul public al țării noastre afirmă că situația în care ne aflăm astăzi, inclusiv anularea alegerilor din 2024, se datorează modului în care Klaus Iohannis a condus țara și modului în care a ales să ia anumite decizii.

Într-adevăr, cred că este o mare diferență între Klaus Iohannis în primul mandat și Klaus Iohannis în al doilea mandat, între modul în care președintele Iohannis a comunicat în primii săi cinci ani la Cotroceni și modul în care a comunicat sau, mai bine zis, nu a comunicat în ultimii cinci ani de la Cotroceni.

Țin minte când a fost ultima celebrare a Zilei Naționale la Cotroceni și discursul său de atunci. Chiar discutam cu cei din echipa lui de comunicare, pe care îi cunoșteam și care nu s-au schimbat în bună măsură, că dacă președintele Iohannis ar fi înțeles să comunice ca atunci, în acea manieră mult mai deschisă, în ultimii cinci ani, probabil că rezultatul politic ar fi fost altfel.

Într-adevăr, multe se pot reproșa și, în același timp, totuși, nu trebuie să uităm că și în ceea ce privește modul cum a gestionat, mai ales în primul său mandat, a fost unul mult mai consistent și s-au făcut niște progrese la momentul respectiv.

Ca pe toți politicienii români, istoria îl va plasa acolo unde îi este meritul. Poate nu imediat după ce i s-a terminat mandatul.

În aceeași măsură, trebuie să fim conștienți că, într-adevăr, în bună măsură, pe umerii săi pică și responsabilitatea modului în care arată astăzi România.

Cine este pentru dumneavoastră Călin Georgescu?

Nu trebuie de fiecare dată să-i blamăm pe cei din afara țării care ne vor răul, cât ar trebui să ne blamăm pe noi, modul în care n-am știut să construim o relație altfel între cetățean și instituțiile statului, modul în care instituțiile statului funcționează.

Și cred că, în momentul de față, cea mai mare problemă în România este asumarea sau, mai bine zis, lipsa de asumare. Sunt prea puțini oameni în statul român care își asumă lucruri.

De multe ori preferăm să fim preocupați doar de ce se întâmplă. Totul este un breaking news și doar ce se întâmplă în imediata apropiere a noastră și în decurs de o săptămână, maximum două.

Avem o viziune strategică ce lasă de dorit. Prea puține proiecte ambițioase care să dureze pe termen lung.

Nu mai există un consens politic și, de altfel, cred că și calitatea clasei politice în ultima perioadă s-a deteriorat foarte mult.

Eu nu, cum să spun... Gândiți-vă cât a ajuns acum să devină... Stai să te uiți de două ori dacă un ministru, să spunem, are o facultate pe bune făcută sau dacă găsești persoane care vorbesc limbi străine, modul în care știu să relaționeze cu partenerii externi.

Nu mai discut despre partidele mai nou apărute și ce fel de oameni sunt în Parlament.

Călin Georgescu, să spunem, reprezintă, din punctul meu de vedere, imaginea unei operațiuni, să spunem, de preluare a controlului României de către Federația Rusă.

Credeți că Federația Rusă a fost implicată în acele alegeri fără să aibă și sprijin intern?

Federația Rusă și, în general, rușii întotdeauna vor specula vulnerabilitățile statului pe care îl atacă într-o formă sau alta. Și de această dată, rușii au speculat vulnerabilitățile noastre și o vor face în continuare.

In acest context geopolitic extrem de tensionat, românii ar trebui să accelereze dosarul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană sau dacă cealaltă cale, drumul mult mai scurt al unirii României cu Republica Moldova, este un scenariu mult mai plauzibil, mult mai viabil în momentul de față, ținând cont că, pentru prima dată, ambii președinți, atât Nicușor Dan, cât și omologul său, președinta Maia Sandu, au vorbit despre posibila unire dintre România și Republica Moldova.

Unirea rămâne o opțiune pe masă în ambele țări, pentru lideri, în două situații: în cazul deteriorării situației pe frontul ucrainean și, în același timp, în condițiile în care poate drumul spre integrare ar fi mult mai lung.

Dar trebuie să ținem cont că Maia Sandu își va încheia relativ curând mandatul. Președintele Dan n-a ajuns la jumătatea primului mandat, mai are teoretic posibilitatea să mai câștige încă unul. Maia Sandu se apropie de finalul carierei sale ca președinte, ca șef al statului Republica Moldova.

Dar cred că, dincolo de... Fiindcă ne gândim la unire și acesta este, să spunem, un proiect foarte amplu, noi am putea să ajutăm Republica Moldova într-un mod mult mai concret și pe un termen mult mai scurt.

Moldova se confruntă, ca și România, cu pericolul dronelor. Punctele de frontieră, de exemplu, la granița dintre Moldova și Ucraina, au fost bombardate, multe dintre ele. Dar Moldova, spre deosebire de România, nu este stat NATO.

Moldova nu deține capabilități. Noi ne plângem că acționăm cum acționăm, dar totuși am doborât de trei ori drone aeriene, am distrus o dronă navală, avem niște escadrile de F-16, sunt capabilități străine, dar și naționale, ale aliaților, pe teritoriul României.

Eu cred că, în momentul în care lucrurile se vor clarifica din perspectiva unui guvern la București, România ar trebui să deschidă subiectul unei coaliții de voință pentru protecția spațiului aerian al Republicii Moldova.

România să aibă inițiativa ca, împreună cu alte câteva state din NATO, repet, dar care să nu implice NATO, să formeze o coaliție de voință.

Coaliție de voință înseamnă niște acorduri pe care statele respective să le facă cu Republica Moldova și înseamnă punerea la dispoziție, deplasarea unor capabilități care să protejeze Republica Moldova.

Asta ar fi un gest foarte concret din partea României.

Eu cred că, din punct de vedere tehnic, repet, ni-l putem asuma, am putea avea capabilitățile necesare. Trebuie făcut, să spunem, într-un cadru mai extins.

De aceea mă refer la o coaliție de voință și nu mă refer la o inițiativă bilaterală în care România să asigure protecție pentru Republica Moldova.

Este vorba de câteva state și cred că la nivelul NATO, la nivelul Uniunii Europene, se pot găsi câteva state care să accepte, să susțină o asemenea inițiativă a României, iar Republica Moldova să fie deschisă unei asemenea inițiative.

Este un lucru foarte concret, care, odată, ar fi și un semnal de descurajare față de Federația Rusă, ar arăta că statele, să spunem, o parte dintre statele NATO, o parte dintre statele Uniunii Europene, au inițiativă și protejează.

Fiindcă, dacă vă uitați pe hartă, din Finlanda până în Bulgaria, avem două state care nu sunt membre ale NATO sau ale Uniunii Europene.

Mă refer la Belarus, care, de facto, este practic un avanpost al Federației Ruse, este un stat-marionetă al Federației Ruse.

Mai avem Republica Moldova, care încearcă din toate puterile să facă parte din lumea civilizată.

Eu cred că nu numai România, din considerente istorice, are o responsabilitate față de Republica Moldova, dar cred că întreaga Uniune Europeană are o responsabilitate față de Republica Moldova.

Și mulți se uită la România, pentru că atunci când la Uniunea Europeană se vorbește despre Republica Moldova, lumea se uită la România, firește, fiindcă așteaptă să vadă ce spune, în primul rând, România.

Foarte apropiată, singura țară din Uniunea Europeană vecină cu Republica Moldova este România.

Și atunci cred că noi am putea să facem o asemenea propunere, să avem o asemenea inițiativă. Și ar fi și un act de curaj, de responsabilitate, o inițiativă diplomatică foarte concretă și de anvergură a României.

Da, numai că eu am o slăbiciune pentru propaganda rusă. Aș putea să scriu texte pentru propaganda rusă, domnule Scutaru, și mă gândesc că rușii ar putea să spună că bocancul jandarmului român se reîntoarce în Basarabia.

Din această cauză v-am spus că trebuie făcută o coaliție de voință.

Știți, nu trebuie făcut în plan bilateral, că dacă am face strict în plan bilateral, n-am face decât să hrănim aceste narative rusești.

Asta ar arăta că România este lider, joacă un rol și, în același timp, România împreună cu alte state...

Ce o să spună? Jandarmul danez vrea să mai fie din nou în Basarabia? Sau jandarmul polonez?

Știți ce trebuie pentru tot acest lucru, domnule Scutaru? Trebuie voință politică. În primul rând, viziune și strategie, voință politică.

Domnule Scutaru, vă mulțumesc foarte mult pentru prezența la Agenda Internațională.