Subiectul Schengen a fost deschis în Consiliul European de președintele Parlamentului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima referire la tema Schengen în Consiliul European a fost făcută de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în intervenția sa de la începutul reuniunii de astăzi.

Roberta Metsola a deschis subiectul Schengen în Consiliul European FOTO: EPA-EFE
Roberta Metsola a deschis subiectul Schengen în Consiliul European FOTO: EPA-EFE

Potrivit Agerpres, președinta Parlamentului European și-a exprimat dezamăgirea față de votul din Consiliul JAI, în urma căruia aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen nu a fost posibilă.

"Uniunea Europeană a dovedit de-a lungul timpului că poate îndepărta orice bariere şi poate aduce oamenii împreună. UE poate face asta din nou şi acum dacă are curajul să ia decizii politice care să se menţină emblematice pentru generaţia actuală în construcţia europeană", a spus Metsola, conform sursei citate.

Sursa citată arată că președintele Iohannis a mulțumit pentru sprijinul puternic al Parlamentului European față de aderarea României la Schengen, dar și a majorității covârșitoare a statelor membre.

Nehammer își menține poziția cu privire la migrație

Consiliul European s-a reunit joi dimineața, existând posibilitatea ca în cadrul întâlnirii să se discute și problema Schengen, Klaus Iohannis menționând că va iniția discuții pe această temă. Înaintea ședinței, cancelarul austriac și-a menținut poziția cu privire la fenomenul migrației.

"Poziţia Austriei este că trebuie să sprijinim Bulgaria şi România. Nu este o problemă de ţări împotriva altor ţări, este o problemă de securitate. Avem în Austria mai mult de 75.000 de persoane neînregistrate şi ştim că 20.000 de migranţi ilegali traversează România. Ştim asta ca urmare a investigaţiilor derulate de poliţia austriacă. Acum trebuie să găsim o soluţie la această problemă. (...) Ştiţi că Poliţia Română îi are în evidenţă pe aceşti oameni care sunt înregistraţi în România. În Austria am înregistrat peste 100.000 de migranţi şi 75.000 dintre aceştia nu sunt înregistraţi. Este un număr uriaş. Este o problemă de securitate pentru întreaga Uniune Europeană. Aceasta este problema şi este necesar să spunem că nu este vorba despre a fi împotriva Austriei, Bulgariei sau României. Trebuie să rezolvăm împreună aceasta problemă de securitate şi cred că o vom face", a spus Karl Nehammer, înainte de reuniunea Consiliului European, potrivit Agerpres.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite