Spania, presiuni la guvernul austriac pentru aderarea României la Schengen
0Ministrul de interne spaniol a avut, joi, o întâlnire cu omologul austriac, la Viena, în cadrul căreia oficialul ar fi făcut presiuni pentru deblocarea aderării României la Schengen. Anterior, reprezentantul guvernului spaniol a fost în vizită la București, unde a avut o întrevedere cu Lucian Bode, ministrul român al Afacerilor Interne.
Joi, 20 aprilie, ministrul de interne spaniol, Fernando Grande-Marlaska, s-a întâlnit la Viena cu omologul austriac, Gerhard Karner. Potrivit informațiilor Adevărul, oficialul spaniol ar fi făcut presiuni pentru deblocarea aderării României la spațiul Schengen în timpul viitoarei președinții spaniole a Consiliului Uniunii Europene.
Grande-Marlaska i-a transmis omologului său astriac, Gerhard Karner, „angajamentul ferm” al viitoarei președinții spaniole a UE de a debloca aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul schengen i-a cerut omologului său austriac sprijinul în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al ministerului spaniol de interne.
„Spania este un apărător al promovării măsurilor de cooperare în locul celor de fragmentare”, a adăugat Grande-Marlaska, amintind că atât Spania, cât și Austria își împărtășesc statutul de „locuri de destinație și tranzit pentru migranții ilegali și solicitanții de azil”.
Ministrul spaniol de interne, vizită în România
Pe 30 martie, ministrul român al afacerilor interne, Lucian Bode, a avut o întâlnire cu omologul spaniol, aderarea la Schengen fiind una dintre principalele teme de discuție.
"Spania are o sarcină complexă în față, în calitate de viitoare președinție a Consiliului Uniunii Europene, începând cu luna iunie, iar România are un obiectiv de importanță majoră de îndeplinit cât mai curând – dobândirea statutului de stat membru Schengen. Cu privire la acest subiect, am subliniat în cadrul discuțiilor avute că România este pe deplin pregătită să adere la spațiul Schengen și i-am transmis omologului meu disponibilitatea României de a lucra constructiv, în spiritul valorilor europene, pentru soluționarea acestui dosar cât mai curând posibil în cursul acestui an", transmitea la acel moment Lucian Bode, printr-o postare pe Facebook.
Austria s-a opus aderării României la Schengen la votul din decembrie 2022, din Consiliul JAI, invocând problema migraţiei la nivelul UE.